ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Internată pentru scăderea saturației de oxigen și confirmată cu Covid, pacienta a primit în spital 36 de medicamente, unele pentru insuficiență renală , comă hepatică și scăderea abruptă a tensiunii arteriale, precum și trei antibiotice și medicamente pentru scăderea colesterolului.

Rodica Topală a fost internată la Spitalul Județean din  Arad, în 5 martie, iar după diagnosticul cu covid a fost transferată la secția ATI a Spitalului Grădiște. Copiii pacientei au vrut să o externeze la cererea mamei lor, însă, la insistențele doctorilor, familia a acceptat să o mai țină câteva zile, informează national.ro.

"Un cadru medical m-a sunat să-mi spună că mama se află într-o stare foarte gravă și să mă rog să trăiască până mâine, că are plămânii afectați în proporție de 80%. Au găsit-o cu glicemie de 700, deși mama nu avea diabet. Toată perioada de 13 zile cât a stat internată mama a fost conștientă, am vorbit prin mesaje pe telefon și prin apeluri video, îmi spunea cum se simte, că face progrese. La prima convorbire mi-a spus că spitalul este ca o închisoare și că au vrut să-i ia telefonul, dar a refuzat", a declarat Adina Topală, fiica victimei, celor de la ziarul național.

"La un moment dat, într-o după-amiază, i-au făcut o clismă, de la care mama mea mi-a spus că a făcut alergie, a început să aibă dureri abdominale îngrozitoare. La scurt timp mama mi-a spus că a venit un medic chirurg care i-a făcut o consultație și că ar avea o infecție la burtă și că trebuie operată. Medicii ne-au spus că mama refuză operația, refuză tratamentul și protocoalele pentru că a observat la un moment dat că îi dădea niște medicamente care o făceau să-i fie foarte rău. Când am venit să o externăm, medicii au încercat să ne sperie, spunându-ne că în următoarele 24 de ore o s-o vedem pe mama cum se sufocă acasă, cel târziu în 48 de ore. Am renunțat, deși regret și acum acest lucru", a continuat fiica femeii decedate.

Pe motiv că pacienta ar fi fost agitată, medicii au sedat-o și apoi au intubat-o. Copiii Rodicăi Tapală au aflat în 17 martie că mama lor urma să fie operată, fiind chemați la spital pentru a-și da acordul. "În data de 19 martie m-au sunat să-mi spună că mama a murit. Apoi au încercat să mă pună să semnez că nu vreau autopsie și că sunt de acord cu tratamentul și diagnosticul pus în spital. Nu am semnat și am cerut autopsia. M-am dus la poliție și am făcut plângere și s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Au făcut autopsia la morga Spitalului Municipal, unde erau duși decedații Covid, deși mama ieșise negativ", a declarat Adina Topală, potrivit național.ro.