Dosarul Colectiv va fi reluat de la zero după 2 ani de proces. Judecătorul Terceanu a ieșit la pensie
Mihail Valeriu Terceanu, judecătorul de la Tribunalul București care judecă dosarul Colectiv, a solicitat CSM eliberarea din funcție prin pensionare, iar forul i-a aprobat cererea. Acum, dosarul se va relua de la zero.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis astăzi, în ședința de Plen, cererea de eliberare din funcție prin pensionare a judecătorului fondului, Mihail Valeriu Terceanu.
Mihail Valeriu Terceanu a judecat doi ani dosarul Colectiv, timp în care a luat mai multe măsuri. Cea mai importantă a fost reunirea celor trei dosare trimise separat în judecată de procurori.
Vestea pensionării judecătorului Mihai Valeriu Terceanu a produs dezamăgire printre părțile civile, scrie evz.ro.
„Justiția în România nu este nici oarbă, nici dreaptă. Citesc despre drept: „dreptul este arta binelui și a echității”. Oare ce naiv a putut gândi asta? Ai un dezastru cu 64 de morți și o sută de grav răniți, iar tu, justiție, de la procurori la judecători, ne demonstrezi zilnic că ești asemeni statului român: corupt, laș, criminal”, a scris pe Facebook președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu.
Incendiul devastator izbucnit în clubul Colectiv din București în octombrie 2015 s-a soldat cu 65 de morți și alte câteva zeci de persoane rănite.
Pe același subiect

Scandalos: Un renumit medic de urgențe din Cluj a fost condamnat la închisoare pentru că a salvat vieți
Dovezile SIE, MAE și CNSAS confirmă dezvăluirile EVZ. Mihai Șora a fost angajatul Anei Pauker la Paris și a rămas în România după arestarea soției

Profesor, despre testele PISA: Nu vor măsura niciodată particularul, specificul, creativitatea sau elanul spiritual și cunoștințele despre limbă și cultură. Sunt creația unor birocrați, cu un mesaj ideologic manifest, rudimentar și fără ocolișuri

Îl mai știți pe chimistul care spunea că gazele lacrimogene modifică ADN-ul uman? PNL l-a numit Director al Spitalului Județean Timișoara, cel mai mare din vestul țării. Angajații au protestat în favoarea managerului demis

Patinatorul Evgeni Plușenko, umilit la Cluj-Napoca: „Am patinat mai mult de 3.000 de spectacole de-a lungul vieții mele, dar nu am avut niciodată astfel de probleme cu gheața”
Unde mai poți găsi Încălțăminte confortabilă din piele produsă în România? (P)
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

România, lider mondial la prostituția online. Videochatul, o industrie în care peste 100.000 de tinere și tineri români se vând pe bani, își ține „Oscarurile” anuale la Mamaia și își face reclamă pe față în centrul Bucureștiului
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

Oscar 2019: Sclavia în Roma modernă

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)
De ce raportați acest conținut?