Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, verificat de judecători

Magistrații instanței supreme încep, marți, judecarea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanității, 14 persoane, între care fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul șef al SRI Virgil Măgureanu și fostul lider sindical Miron Cozma.
Termenul de marți al procesului, la care vor fi dezbateri în cameră preliminară, este programat de la ora 9.00, la sediul Curții Militare de Apel București, potrivit news.ro.
Dezbaterile nu vor fi publice.
În acest dosar au fost audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai victimelor și 589 de martori, fiind emise circa 2.300 de citații.
Dosarul Mineriadei are 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în acest caz are 2.000 de file.
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Cristina Tarcea, declara, în iunie 2017, că dosarul "Mineriadei", care a ajuns spre judecare la ICCJ, ar putea dura cel puțin un an și jumătate fără procedura de Cameră preliminară, având în vedere că sunt de audiat 1.500 de victime și 600 de martori.
În 13 iunie 2017, Parchetul Înaltei Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanității, 14 persoane, între care fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul șef al SRI Virgil Măgureanu și Miron Cozma. Potrivit procurorilor, în zilele de 11 și 12 iunie 1990 autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Astfel, au fost trimiși în judecată: Ion Iliescu, la acea dată președinte al României și președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, Petre Roman, prim-ministru al Guvernului interimar, Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, director al Serviciului Român de Informații și general în rezervă Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare, pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a din Codul Penal (uciderea unor persoane) - 4 acte materiale, art. 439 alin. 1 lit. g (vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane) - 1.388 de acte materiale și art. 439 alin. 1 lit. j (vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane) - 1250 de acte materiale.
De asemenea, au fost trimiși în judecată amiralul în rezervă Emil Dumitrescu, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne, pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit. g (1388 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 439 alin. 1 art. 5 alin. 1 din Codul penal, Cazimir Ionescu, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Adrian Sârbu, la acea dată șef de cabinet și consilier al primului ministru, Miron Cozma, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Plăieș Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor, pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, art. 439 alin. 1 lit. g (856 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (748 de acte materiale) din Codul penal.
În dosarul Mineriadei, procurorii militari i-au trimis în judecată și pe generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne, colonel în rezervă Petre Peter, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne, pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal și Alexandru Ghinescu, director al I.M.G.B., pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale).
Conform procurorilor, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, arată procurorii.
Ei menționează că atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe: moartea prin împușcare a patru persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii), vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii) și privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.
În cadrul acestei acțiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate și transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reținute până în după amiaza aceleiași zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară, iar concomitent s-a pătruns în forță, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziționate mai multe birouri, persoanele aflate în incintă fiind evacuate prin acte de violență.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: 13-15 iunie 1990 Dosar Mineriadă
Organizații: Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)