Jurnalistul Victor Roncea a publicat zilele trecute în Evenimentul Zilei noi dovezi privind trecutul fostului agitator comunist Mihai Șora, devenit vârf de lance al mișcării Rezist și erou de clip publicitar pro libertate.
 
Dovezi din arhiva MAE, SIE și CNSAS care vin să confirme ceea ce unii încearcă să nege, și-anume că Mihai Șora era angajat al Legației Române de la Paris la data de 15 iulie 1946, iar venirea sa în România a fost mai curând o încercare de scăpa de autoritățile franceze, care făceau arestări printre agenții NKVD.
 
„Pentru a spulbera definitiv miturile lansate de noua direcție de propagandă din jurul fostului agitator comunist, am apelat la Arhiva MAE. Dar și la cea a CNSAS. Ambele s-au dovedit extrem de triste pentru Mihai Șora și fanii săi duși de nas de simpaticul guru #rezist. Mihai Șora minte atât de mult despre biografia sa, legendată – la fel ca și ambele sale soții -, încât, probabil, nici el nu mai poate discerne minciuna de adevăr. Volumele sale de la CNSAS nu sunt așa de voluminoase, după cum afirmă actuala soție a lui Mihai Șora, Luiza Palanciuc. Este vorba de 3 volume și de un dosărel SIE. Acțiunea informativă a fost deschisă inițial ca dosar de verificare, pe 1.07.1960 și a fost închisă la 21.02.1964. Cererea de închidere a dosarului individual de verificare a fost făcută odată cu propunerea, aprobată, de „recrutare a lui Șora Mihai ca agent al organelor noastre”. Dar despre aceasta cu altă ocazie. Dosarul DSS confirmă și poziția pe care a avut-o Mihai Șora la MAE, sub Ana Pauker, și anume nu cea de simplu referent ci de, citez, „prim-șef de presă MAE (1948 – 1952)”, respectiv prim-secretar.

O Notă biografică întocmită de Securitate notează sec: „După terminarea războiului a continuat să rămână în Franța și numai în anul 1948, când a aflat că este urmărit de poliție pentru a fi expulzat în țară, a venit și s-a stabilit în București”. Ofițerul responsabil de caz își mai informează superiorii că Mihai Șora a fost din 1946 membru al Partidul Comunist Francez și din 1945 Secretar General al Frontului Național Român, responsabil și de publicația acestuia, „România liberă”. Aici se cuvine de adăugat că atât Frontul respectiv cât și organul lui erau aflate sub controlul NKVD dezvoltând o propagandă sovietică activă chiar din timpul războiului, când îndemnau românii din țară și străinătate să se îndrepte spre „aliatul firesc”, URSS, „garantul independenței României”, căruia i se cuvine de drept Basarabia, de care România fascistă și-a bătut joc (facsimil). Totodată superiorii din Securitate sunt informați că, începând cu 1 octombrie 1946, Șora a fost și cercetător la „Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris, pendinde de MAS al RPR (Ministerul Afacerilor Străine al RPR) – Legația din Paris”. Rețineți cuvântul pendinte”, scrie Victor Roncea.

În aceeași Notă biografică apare și informația-bombă, care confirmă afirmația lui Eugen Ionescu precum că Mihai Șora „a fost turnător” la ambasadă: „De asemenea, a lucrat în serviciul de presă al Legației Române din Paris”, scrie jurnalistul.  Roncea susține că adevărata bombă de abia acum cade în capul autorilor de reclame înșelătoare menite să falsifice istoria: „În timp ce el era în România, poliția franceză care opera arestări printre studenții români democrați, l-a căutat și pe Mihai Șora dar negăsindu-l a fost arestată soția lui care lucrase un timp ca dactilografă la legație”.


”Așadar singurul motiv pentru care Șora nu a revenit în Franța în acea perioadă este că nu mai putea, iar cei care l-ar fi arestat, repetăm, nu ar fi fost comuniștii de la București, altfel superiorii lui direcți, ci francezii. Notăm că niciodată acest fapt concret – arestarea Marianei Șora în timp ce Mihai Șora era în România într-o excursie propagandistică cu un grup coordonat de Frontul Național Român – nu a fost menționat de cei doi. Atât Mihai Șora, cât și Mariana Șora (Klein) au mințit folosind versiunea oficială a biografiei lor comune legendate, cea din reclama Papaya – eMAG dar și din alte biografii publice ale celor doi prezente în cărți și enciclopedii sau prezentate oficial ca temei pentru obținerea titlului de Cetățean de Onoare al Bucureștilor, la propunerea USR, sau a Ordinului „Steaua României” de la Cotroceni”, se spune în articol.

Victor Roncea prezintă și date din „dosărelul SIE de la CNSAS”. „Surpriza, pentru naivi, desigur, este totală. În cele câteva file se află CV-ul lui Mihai Șora, o recomandare oferită de Mihai Neculce, consilier la Serviciul de Presă și Cultură al Legației Române de la Paris și… cererea de angajare a lui Mihai Șora în slujba comuniștilor de la București, datând din 28 ianuarie 1947. La acea dată, Șora lucra deja ca angajat al Legației comuniste din 15 iulie 1946, potrivit propriei sale cereri. Problema era că bugetul secretarilor de presă trecuse la Ministerul Informațiilor, de aceea era necesară o cerere oficială către acest minister nefast, însărcinat, între altele cu „purificarea” culturii române, prin interzicerea a mii de titluri de cărți și zeci de autori. O „operă” dusă apoi, mai departe, de Ministerul Învățământului comasat cu cel al Culturii, unde a lucrat și Mihai Șora, chiar la Direcția Editurilor”.

Textul integral poate fi citit AICI.