ACTIVEART # 3. Suplimentul Literar - Artistic - Istoric al ActiveNews

”Planul Nistru-1989. Implicarea G.R.U în Revoluția din Decembrie” de col (r) Tudor Păcuraru, recomandată de revista ”Evenimentul Istoric” poate fi găsită la toate punctele de difuzare a presei sau prin comandă online pe www.agoramag.ro. Dr. Florian Bichir (foto) a avut amabilitatea să ofere ActiveNews prefața lucrării:

Planul Dnester a reușit după 21 de ani

O carte trebuie să usture, să taie precum bisturiul unui chirurg, spunea pe undeva Mircea Eliade. Ei bine, cartea lui Tudor Păcuraru -„NISTRU - 1989” exact asta face. Taie în carte vie, îndepărtează tumorile maligne ale unui eveniment asupra căruia se va mai scrie zeci de ani de acum înainte: decembrie 1989. Din punctul meu de vedere cartea este una fundamentală pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989 pentru că probează fără niciun echivoc implicarea sovietică. Dacă până în prezent au existat destule lucrări serioase care au demonstrate că în anul fatidic 1989 în România a existat o lovitură de stat, nimeni până la Tudor Păcuraru nu a pus degetul pe rană și a indicat cu probe irefutabile implicarea sovieticilor în România. Subiectul este atât de delicat pentru unii, încât autorul a fost înjurat copios încă de la lansarea primului capitol publicat în prestigioasa revistă "Evenimentul Istoric”. Era contestată până și existent autorului, nu doar studiul care nici nu apăruse pe piață. Da! Se detona o bombă Un prestigios și rafinat analist al serviciilor secrete col (r) Tudor Păcuraru1 demonstrează pas cu pas, intervenția sovietică în România. Cu probe!

Prefețele lungi sunt plictisitoare. Dar mă simt nevoit să adaug câteva rânduri despre Operațiunea Nistru/Dnester, contestată până în prezent de pro-sovietici și urmașii lor. Evident au dreptate. România, Grădina Maicii Domnului a fost ocolită de sovietici, fiind singura țară din Estul Europei în care aceștia nu au intervenit! Lăsând gluma la o parte mi-am permis să numesc ziua de 21 august 1968 o zi astrală pentru România. În zorii zilei de 21 august, o jumătate de milion de soldați sovietici, bulgari, polonezi, est-germani și maghiari invadau Cehoslovacia. 29 divizii, 7 500 tancuri și 1000 avioane spulberau "Primăvara de la Praga”2. Câteva ore mai târziu, de la Balconul CC al PCR în fața unei mulțimi uriașe Nicolae Ceaușescu spunea: „Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia constituie o mare greșeală și o amenințare pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume și este o zi a rușinii pentru mișcarea internațională. Nu există nici o justificare și nu există nici un motiv care să facă admisibilă, fie și numai pentru o clipă, ideea unei intervenții în treburile interne ale unui stat socialist frățesc (…) Nici un străin nu are dreptul de-a spune ce formă trebuie să capete construirea socialismului”. O declarație de independență! Dincolo de declarația de independență, de frondă fățișă împotriva URSS pentru prima oară de la instalarea dictaturii bolșevice în România, Națiunea era solidară cu liderul ei, fie el chiar communist. Zeci de mii de foști deținuți politici – eliberați doar cu 4 ani înainte – s-au oferit voluntari pentru apărarea țării, invadarea României fiind aproape iminentă. Zeci și sute de intelectuali printre care Andrei Pleșu (19 ani), Ioan Alexandru, Paul Goma, Al.Ivasciuc (fost deținut politic), Adrian Păunescu și mulți mulți alții s-au înscris de bună voie în Partidul Comunist Român (denumire din 24 iulie 1965 la cererea expresă a lui Nicolae Ceaușescu). În 1968 România „împlinea” 10 ani de când se retrăseseră trupele sovietice din țară. Meritul incontestabil al lui Dej, dar și al lui Emil Bodnăraș, un personaj care ar trebui reevaluat și care în 1968 a avut iarăși un cuvânt greu prin relațiile sale cu China, care ne-a garantat independența în fața unei invazii sovietice. După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informații române, „momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea română și instituțiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din 1968".

Generalul (r) Neagu Cosma, Direcția de Informații Externe (DIE), a obținut prin intermediul unui ofițer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion Bichel – informația că Brejnev personal, împreună cu Andropov, șeful KGB, și comandanții Armatei Roșii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România și Iugoslavia. Date ulterioare aduse la cunoștința lui Ion Stănescu, președintele Consiliului Securității Statului, au arătat că această acțiune se datora nemulțumirii Kremlinului față de politica lui Dubcek, Ceaușescu și Tito. Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varșovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte și ofițerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat. Invazia trebuia să se desfășoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România și Iugoslavia3. Inițial, Nicolae Ceaușescu nu a luat în serios rapoartele Securității, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual: „Informațiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face așa ceva; mai trimiteți-l pe omul vostru să adâncească informația"4.

Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acțiuni ostile întreprinse de autoritățile sovietice împotriva R.S. România". Documentul arată că, dincolo de informațiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României și dirijaseră spre ambasadele românești din țările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turiști, agenți bine instruiți și cu sarcini operative precise. Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din fața sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcțiilor centrale de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre și la ușile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc și rezerve de muniție. În concepția lui Ceaușescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceaușescu în China, cât și varianta căilor rutiere de la sud de Carpați, pentru o deplasare sigură și rapidă.

În vara anului 1968, rețeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Șerb drept agent GRU (serviciul de informații militar sovietic). Generalul Șerb, comandant al Armatei a 2-a București, a fost surprins de contrainformațiile militare române în timp ce le oferea agenților sovietici planurile de dislocare a forțelor militare din Moldova, aplicații militare și tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varșovia, procurate de Armata Română. Tot în 1968 „au căzut" alte două cârtițe GRU, generalii Floca Arhip și Vasile Petruț.

Dr. Cristian Troncotă a dezvăluit, în premieră, că în 1968, după invadarea Cehoslovaciei, Securitatea cu aprobarea lui Ceaușescu a fotocopiat întreaga Arhivă operativă, iar microfilmele au fost depozitate într-un loc sigur, lucru care s-a petrecut și cu arhiva MApN, a Ministerului de Externe, CC al PCR, Secția manuscrise a Academiei, Arhiva Statului. S-a încercat astfel evitarea situației din 1944-1945, când unități speciale sovietice au triat arhivele secrete.

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 20005 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice și olandeze reușiseră să afle detalii ale planului de invadare a României6. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare și poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineața. Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la București în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conținut: „Am analizat informațiile de ultimă oră și am ajuns la concluzia că rușii pregătesc în cel mai scurt timp o acțiune militară împotriva României". Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari7.

Că operațiunea „Nistru" a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează și istoricul Alex Mihai Stoenescu în cartea, „România postcomunistă 1989- 1991" – Editura RAO, 2008: „O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, și care își găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operațiunea „Nistru"). Această aripă viza o răsturnare a lui Ceaușescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanți activi sau în rezervă din armată și al unor foști lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România. Rezervele arătate de Ion Iliescu în privința suprimării lui Ceaușescu au condus la inițiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Rațiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le furniza armament și muniție cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directă a reprezentanților oficiali ai URSS acreditați în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanța", dezvăluie Alex Mihai Stoenescu. Și istoricul Dennis Deletant certifică existența planului „Nistru", în cartea sa „Ceaușescu and the Securitate". URSS nu a invadat România, dar nu a renunțat la încercarea de a-l detrona pe Ceaușescu printr-o intervenție militară. La ordinul lui Brejnev, după cum susține și defectorul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operațiunea „Nistru" („Dnestr"). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS8

Planul Dnester a reușit după 21 de ani în 1989.

Vorba prietenului Dan Andronic: „pentru a înțelege prezentul este nevoie să cunoaștem și să explorăm trecutul”! Aveți în fața dumneavostră un volum care vă explică la milimetru cum a fost dus la îndeplinire Planului Dnester!

Conf. univ. dr. Florian BICHIR

Cercetător științific al Academiei Române