Dr. Narcis Copcă de la Spitalul Clinic Sfânta Maria anunță primul transplant pulmonar post-pandemie, al 10-lea în total, în pofida opreliștilor fostului ministru USR al Sănătății, Vlad Voiculescu

Spitalul Clinic Sfânta Maria din Capitală a efectuat cu succes al 10-lea transplant pulmonar, acesta fiind primul transplant post pandemie, a anunțat un comunicat de presă al managerului spitalului, prof. dr. Narcis Copcă.
El făcut un apel către Guvern, de a găsi împreună rapid soluția pentru demararea Centrului de transplant multiorgan-proiect matur, cel mai avansat din cele aprobate în PNNR, conform Agerpres.
"Spitalul Clinic "Sfânta Maria" a efectuat cu succes al 10-lea transplant pulmonar - primul post pandemie. Facem un apel susținut către Guvernul României de a găsi împreună rapid soluția pentru demararea Centrului de transplant multiorgan-proiect matur, cel mai avansat din cele aprobate în PNNR - Importanța unui Centru care realizează simultan orice tip de transplant de organ este atât medicală dar este unică în Estul Europei prin complexitatea și dedicarea unei echipe", a precizat Narcis Copcă, potrivit comunicatului de presă.
Reamintim că neterminatul fiu de turnător al Securității Vlad Voiculescu, sinistrul ministrul USR al Sănătății, se dădea peste cap pentru a interzice transplantul pulmonar la Spitalul „Sfânta Maria” din București. Voiculescu, a cărui meserie de bază este învăluită într-o necunoscută, la fel ca și studiile lor, a vrut să pună la pământ sistemul de transplant românesc și, eventual, să bage după gratii cât mai mulți manageri de spitale, acuzau medicii de top din România.
Care este motivul pentru care transplantul a întâmpinat atâtea probleme, atâtea obstrucții? Opinia doctorului Copcă este aceea că totul se reduce la bani.
„Statul român a plătit 250 de milioane de euro către țările din Uniunea Europeană, iar comisionul societăților care-i trimit pe acești pacienți în străinătate pentru diferite tratamente și operații, variază între 10 și 20%. Este verificabil acest fapt. Domeniul transplantului este o vacă foarte bună de muls. Fac precizarea că am fost sprijiniți de toți miniștrii Sănătății, cu o singură excepție: Vlad Voiculescu”, a declarat pentru Q Magazine, chirurgul Narcis Copcă.
Așa cum relata și EVZ, Dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din Capitală, șeful programului de transplant pulmonar, a reușit să-l reducă la tăcere pe Vlad Voiculescu, activist înverșunat, zdrobindu-i afirmația cum că transplantul pulmonar nu se va efectua niciodată în România, cu atât mai mult în unitatea medicală mai sus amintită.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Dr. Narcis Copcă Vlad Voiculescu
Locații: București
Subiecte: transplant pulmonar
Organizații: Ministerul Sănătății Spitalul Clinic Sfânta Maria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)