Dr. Robert Malone va reprezenta peste 17.000 de medici și oameni de știință din întreaga lume, semnatari ai Declarației COVID, la Marșul de la Washington, din 23 ianuarie, împotriva obligativității vaccinării. VIDEO emoționant despre LIBERTATE

În urma apariției dr. Robert Malone în emisiunea The Joe Rogan Experience, tot mai mulți medici și oameni de știință din domeniul medical s-au alăturat colegilor lor din întreaga lume pentru a semna Declarația medicilor. Acum, cu peste 17.000 de semnături confirmate printr-un proces riguros de validare, acești medici și oameni de știință sunt reprezentați de dr. Malone, care va lua cuvântul la marșul de duminică, 23 ianuarie, din Washington, D.C., pentru înfrângerea obligativității vaccinării, se arată pe pagina de Substack a dr. Malone.
Cei peste 17.000 de semnatari ai declarației au ajuns la un consens asupra a trei principii fundamentale:
- Copiii sănătoși nu ar trebui să fie supuși unei vaccinări forțate: ei se confruntă cu un risc neglijabil din partea Covid; în schimb, dacă sunt vaccinați, se expun unui risc potențial permanent și ireversibil pentru sănătatea lor, care ar putea include probleme la nivelul inimii, al creierului, al sistemului reproductiv și al sistemului imunitar.
- Negarea imunității naturale a prelungit pandemia și a restricționat inutil viețile persoanelor recuperate după Covid. Măștile, închiderile și alte restricții au provocat mari daune în special în rândul copiilor și au întârziat tranziția virusului la stadiul endemic.
- Agențiile și instituțiile de sănătate trebuie să înceteze să mai intervină în relația medic-pacient. Factorii de decizie politică sunt direct responsabili pentru sute de mii de decese, ca urmare a interferenței instituționale și a blocării tratamentelor dovedite a fi eficiente în proporție de aproape 100% atunci când sunt administrate la timp.
Îndrumați de dr. Malone și rămânând loiali jurământului lui Hippocrate, semnatarii declarației au rezistat stimulentelor financiare, amenințărilor, cenzurii fără precedent și atacurilor la adresa reputației lor, rămânând în primul rând dedicați sănătății și stării de bine a pacienților. După 23 de luni de muncă de cercetare, milioane de pacienți tratați, sute de studii clinice efectuate și date științifice împărtășite și după ce și-au demonstrat și documentat succesul în combaterea COVID-19, cei peste 17.000 de medici și oameni de știință din domeniul medical care au semnat declarația susțin principiile de bază despre care dr. Malone și mulți alți medici au vorbit încă de la sfârșitul anului trecut.
Cele peste 17.000 de semnături ale declarației sunt autentice și trebuie să treacă printr-un proces de verificare înainte de a fi identificate oficial ca semnături pe declarație. Semnatarilor li se cere să își specifice afilierea și să furnizeze un link către organizația sau unitatea medicală din care fac parte sau către profilul lor. Asistentele, cadrele sanitare care nu sunt medici și oamenii de știință din afara domeniului medical sunt eliminați de pe lista semnatarilor, la fel ca și semnăturile duble și e-mailurile „robot”. E-mailurile semnatarilor au fost testate și verificate separat și în mod repetat de către o terță parte.
23 ianuarie: Marșul de la Washington
Cei peste 17.000 de semnatari ai declarației vor fi reprezentați duminică, 23 ianuarie, de dr. Malone, care va lua cuvântul, alături de alți medici și oameni de știință, la Washington DC, în cadrul marșului Defeat the Mandates. La Monumentul lui Lincoln, acestora li se va alătura un număr mare de invitați de marcă, pentru o serie de discursuri inspirate și spectacole muzicale.
Despre Summit-ul global pe tema COVID
Summit-ul global pe tema Covid este rezultatul unei alianțe internaționale de medici și oameni de știință, care și-au luat angajamentul de a spune adevărul în fața autorităților cu privire la cercetările și tratamentele legate de pandemia Covid.
Mii de oameni au murit de Covid ca urmare a faptului că li s-a refuzat un tratament timpuriu care le-ar fi putut salva viața. Declarația este un strigăt de luptă al medicilor care militează zilnic pentru dreptul de a-și trata pacienții și pentru dreptul pacienților de a primi aceste tratamente - fără teama de interferențe, represalii sau cenzură din partea guvernului, a farmaciilor, a corporațiilor farmaceutice și a marilor companii tehnologice. Cerem ca aceste grupuri să se dea la o parte și să respecte inviolabilitatea și integritatea relației dintre pacient și medic, maxima fundamentală „În primul rând, nu face rău” și libertatea pacienților și a medicilor de a lua decizii medicale informate. Viețile oamenilor depind de acest lucru. Mai multe informații aici: https://globalCovidSummit.org.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Dr. Robert Malone Robert F.Kennedy jr
Locații: SUA Washington
Subiecte: Covid-19 marș de protest protest împotriva obligativității vaccinării vaccin COVID-19 vaccinarea copiilor Vaccinarea obligatorie
Organizații: Children’s Health Defense Marea Resetare The Defender
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)