ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță, a afirmat în conferința sa de presă de marți (VIDEO aici, min 73) că, din informațiile pe care le are, cauzele deceselor unor persoane care s-au imunizat sunt cardiovasculare și neurologice și nu au legătură cu vaccinarea.

"Din informațiile noastre, este vorba de evenimente cardiovasculare și neurologice, care au fost, din ce înțelegem, cauzele generatoare ale acestei evoluții nefavorabile, care nu au legătură cu vaccinarea, ca să fie cât se poate de clar. Este vorba despre un eveniment temporal asociat cu momentul vaccinării și acest lucru cred că a fost deja stabilit", a explicat medicul, potrivit Agerpres.

Reamintim cititorilor și autorităților un studiu american care avertizează asupra asupra unei posibile cauze a deceselor și reacțiilor severe după vaccin ale persoanelor vârstnice sau/și sensibile cu inima și circulația sângelui.

Potrivit lui Gheorghiță, Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a comunicat oficial în legătură cu persoanele decedate care au murit după ce s-au vaccinat, scrie Agenția națională de presă.

"Din ceea ce eu știu, vorbim de circa 7 sau 8 persoane care ne-au fost aduse la cunoștință și pentru care noi am făcut comunicate oficiale. În toate aceste cazuri, exceptând cazul doamnei asistente de la Institutul 'Marius Nasta', în care nu am văzut raportul medico-legal, și de asemenea cazul persoanei din județul Argeș, de la Mioveni, în care iarăși încă nu a sosit raportul medico-legal, în toate celelalte s-a stabilit cauza decesului", a spus medicul, citat de Agepres.

Am căutat și noi aceste comunicate oficiale de care vorbește medicul Ghoegrhiță și nu le-am găsit. Pe site-ul specializat creat de STS pentru CNCAV se află doar trei referințe legate de decese, cu privire la cazul de la Bacău, și cazurile mai recente de la Mioveni și Târgu Jiu despre care ActiveNews a relatat aici UPDATE! ÎNCĂ DOI ROMÂNI UCIȘI DE VACCIN. Un profesor de 45 de ani din Argeș și un bărbat de 46 de ani din Tg. Jiu au murit la nici 24 de ore după ce s-au vaccinat cu PFIZER / BioNTech. BILANȚUL NEGRU înregistrat de ACTIVENEWS

Cu privire la cazul pensionarei de 73 de ani din Bacău, din 22 ianuarie a.c., primul recunoscut ca având legătură cu vaccinul, portalul Guvernului României afirmă că „Informațiile primite până la acest moment sugerează o suprapunere de evenimente fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, evenimentul coincident este definit ca „evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin sau de administrarea acestuia”.” Ați înțeles, desigur.

Cu privire la cazul de la Târgu Jiu, din 1 martie a.c., al lui Ioan Barbu, în vârstă de 46 de ani, site-ul guvernamental arată că „Investigațiile medicale efectuate în cadrul Secției Anestezie – Terapie Intensivă din SJU Târgu Jiu au evidențiat modificări caracteristice unui infarct miocardic acut întins.”  

Reamintim cititorilor și autorităților și un al doilea studiu american în care se arată: ATAC DE CORD. De ce se poate muri de vaccin. Posibile cauze: MICROTROMBII - leziuni microvasculare la creier, inimă, ficat și rinichi. STUDIU remis autorităților SUA, valabil și pentru cele din România 

Cu privire la cazul de la Mioveni, din 2 spre 3 martie a.c., al învățătorului în vârstă de 45 de ani Gheorghe / George Constantin Năstase, site-ul STS/CNCAV informează că „La acest moment, DSP Argeș a sesizat autoritățile competente în vederea efectuării procedurilor specifice pentru stabilirea cauzelor decesului.”

Nu este deloc clar cum de a aflat medicul Gheorghiță cauza celorlalte decese post-vaccin când încă nu s-a stabilit până acum, din 28 ianuarie, data când a decedat asistenta de la Marius Nasta, cauza acestei morți.

De asemenea, afirmația că toate aceste date cu privire la cele „7-8 decese” au fost comunicate public, este FALSĂ.

Pentru a lămuri afirmațiile medicului Gheorghiță, ActiveNews s-a adresat oficial autorităților responsabile, urmând să vă comunicăm la rândul nostru datele pe care la vom primi.

Pentru documentare vă recomandăm următoarele subsecțiuni ale paginii COVID: