La momentul elaborării măsurilor de combatere a epidemiei Covid-19, nimeni nu a analizat conflictele etice produse și modul în care pot fi rezolvate.

Între etica medicală și conceptul de drepturile omului există legături foarte clare, care sunt evidențiate în documentele emise de către organizații, care reprezintă profesioniștii din domeniul sănătății, cum ar fi: Asociația Medicală Mondială sau Consiliul Internațional al Asistenților Medicali.

Valorile eticii medicale au fost dominate de influența Jurământului lui Hipocrate și de legăminte similare, cum ar fi Rugăciunea lui Maimonide. Jurământul lui Hipocrate reprezintă o promisiune solemnă de solidarizare și un legământ de a îngriji pacienții evitând vătămarea lor. Conține, de asemenea, și o promisiune de a păstra confidențialitatea. Aceste concepte sunt reflectate în forme diverse în Hotărârea adoptată de către Asociația Medicală Mondială în 1949.

Subiectul central al eticii medicale rămâne datoria fundamentală de a acționa întotdeauna în interesul pacientului indiferent de constrângeri, presiuni sau obligații contractuale. Alte principii etice de bază sunt:  a oferi îngrijire cu compasiune, a nu vătăma și a respecta drepturile pacienților. Codul Internațional al Eticii Medicale al Asociației Medicale Mondiale (AMM) recunoaște obligația morală a doctorilor de a oferi îngrijire ca o datorie umanitară. Accentuează, de asemenea, datoria de a acționa numai în interesul pacientului și spune că medicii datorează pacienților lor completă loialitate. Declarația de la Tokyo a AMM și Declarația despre Independența Medicilor și Libertatea Profesională clarifică faptul că medicii trebuie să insiste în a fi liberi să acționeze în interesul pacienților indiferent de alte considerații, inclusiv de indicațiile angajatorilor, autorităților sau a guvernelor. Codul Internațional de Etică Medicală al AMM subliniază datoria doctorilor de a oferi îngrijire „în independență totală tehnică și morală, cu compasiune și respect pentru demnitatea umană”.

Pacienților trebuie să le fie garantată autonomia. Există un consens al declarațiilor naționale și internaționale asupra preceptelor etice cum că alte imperative, inclusiv cele juridice, nu pot obliga profesioniștii din domeniul sănătății să acționeze contrar eticii medicale și conștiinței lor.

În perioade de pandemii, pot să apară reglementari care limiteaza drepturile pacienților, cum ar fi carantina, izolarea obligatorie sau limitarea accesului bolnavilor cronici în spitale. Etica și legea sunt în contradicție. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt puși într-o situație dificilă. Ce vor respecta ei?

Internarea non-voluntară și obligarea la un tratament sunt reglementate în psihiatrie, dar acele prevederi pot fi extrapolate în celelalte domenii ale medicinei. Un scurt istoric. În anii '70-80, au fost intens mediatizate abuzurile din psihiatria sovietică referitor la internarea non-voluntară și tratament medicamentos fără consimțământ a dizidenților politici. În 1977, la al 6-lea Congres al Asociației Mondiale de Psihiatrie a fost adoptată o declarație și un cod etic care rezolvă și această problemă. Pe baza acestor documente, Asociația Mondială de Psihiatrie a retras în anii ’80 calitatea de membru al Uniunii Sovietice.

Statele democratice au transpus în legislație codul etic. Internarea non-voluntară, obligatorie, se poate face doar pe baza unei hotărâri judecătorești. Există situații de urgență când medicul decide internarea, dar ulterior are obligația de a obține o hotărâre judecatorească. Obligarea unei persoane la un tratament impune, de asemenea, o hotărâre judecatorească. Care poate fi contestată, dar decizia finală este tot a unei instanțe.

Nimeni nu contestă organelor administrative dreptul de a izola sau introduce în carantină persoane în timpul unei pandemii. Persoanele infectate pot fi deplasate în diferite locații, dar nu pot fi internate în spital fără consimțământul lor. Pentru că spitalul este o unitate de acordare a îngrijirilor medicale și nu un simplu loc de izolare. Mai mult, consimțământul obținut prin constrângere sau ca rezultat al unei false sau incomplete  informări date pacientului nu este valabil, iar medicii, care acționează astfel, încalcă etica medicală. Prin urmare, internarea asimptomaticilor în spital se poate face numai cu consimțământul acestora sau printr-o hotărâre a instanței. În rest, este abuz.

În același timp, medicii nu pot refuza îngrijiri bolnavilor cronici chiar dacă nu sunt urgențe. Datoria aceasta este stipulată în codurile etice și în prevederile legislative. Ori de câte ori legislația, acțiunea guvernului sau oricărei alte administrații sau instituții refuză pacienților drepturi, medicii trebuie să caute mijloace potrivite pentru a le asigura sau restaura.

În concluzie, izolarea nu poate fi asimilată internării non-voluntare. Medicii au datoria de a monitoriza și de a atrage atenția atunci când serviciile în care sunt implicați sunt imorale, abuzive, inadecvate sau reprezintă o posibilă amenințare la sănătatea pacienților. În astfel de cazuri, ei au obligația etică de a întreprinde acțiuni prompte. Răspunderea etică sau juridică nu poate fi acoperită de un ordin, comunicat sau hotărâre de guvern.

P.S.1. Am constatat indignarea unora când Avocatul Poporului, Renate Weber, a început monitorizarea spitalelor în baza Convenției privind combaterea torturii. Definiția torturii (cea mai acceptată) a fost dată de Asociația Medicală Mondială, în Declarația de la Tokyo privind tortura și tratamentele degradante, din 1975. Se specifică: "d) suferința psihică și fizică: această definiție menționează că suferința fizică cât și cea psihică este un aspect după care se poate vedea dacă o persoană a fost torturată sau nu. Absența oricărui semn fizic nu exclude posibilitatea torturii. Chiar și mici suferințe, fizice sau mentale, sunt de ajuns să fie considerate ca tortură.” Avocatul Poporului are obligația de a monitoriza. Atenție: nu monitorizează activitatea medicilor și personalului medical, monitorizează activitatea decidenților.

P.S.2. Au fost nenumărate cazuri în istorie când profesioniștii din domeniul sănătății au ales să refuze să se supună legii sau regulamentelor decât să compromită preceptele etice de bază sau să își expună pacienții unor riscuri serioase.

P.S.3. S-au anunțat 400 cazuri Covid-19. Nu ar fi bine să se spună câți erau asimptomatici, câți aveau forme ușoare, câți aveau forme grave sau critice și, mai ales, de unde proveneau aceste probe? Atunci, am vedea adevărata valoare a cifrelor.