După publicarea articolului despre împrumuturile pe vremea lui Cuza, am primit critici că nu știu ce este dreapta și stânga în politica românească. Că PNL-ul ar fi un partid de dreapta.  Haideți să încercăm să ne lămurim împreună.
 
Noțiunile de dreapta și stânga își au originea în Revoluția Franceză din 1789. Fără a avea pretenția unei descrieri istorice, pentru că ne interesează doar expresia politică, reamintim că în Adunarea Națională a Franței s-au conturat trei mari poziții, unul numit aripa dreaptă, pentru că s-au așezat în partea dreaptă a adunării…, în care s-a remarcat Jacques Antoine Marie de Cazalès, fost militar, om politic și orator, provenit dintr-o familie de nobili de rang inferior, și abatele (părintele) Jean-Sifrein Maury, care din fiu de cizmar a ajuns academician și deputat, apropos de nedreptățile vechiului regim monarhic…. Definitoriu pentru acest curent a fost organizarea statală ca o monarhie constituțională, dar cu prerogative reale pentru conducătorul statului, nu un rege de marionetă (sau un președinte marionetă la noi, potrivit constituției lui Iliescu și Năstase); respectul pentru tradiție, recunoașterea rolului în stat al Bisericii Catolice. Îmbinarea drepturilor autorității de stat, cu drepturile generale ale cetățenilor. Membrii marcanți ai acestui curent au fost influețați în vederile lor de organizarea statală a Angliei, ca monarhie constituțională. De altminteri acestă poziție a fost precedată de organizația Amicilor monarhiei constituționale. Caracteristici ale acestui curent au fost credulitatea, idealismul și risipa.
 
O a doua poziție, de centru, în care găsim revoluționari care au un amestec de idei politice descrise ca fiind de centru, centru stânga, sau stânga elevată, neradicală, și personalități ale vremii ca: Mirabeau, care a scandalizat opinia publică prin aventurile sale amoroase și datoriile la jocurile de noroc, considerat un orator al poporului, ulterior dovedit agent străin, La Fayette, Bailly, Duport, Barnave, Lameth, și o grupare denumită Partida națională, la momentul respectiv cu vederi administrative diferite dar nu foarte departe de cei considerați "de dreapta”.  Curentul avea drept scop să instituie o monarhie liberală constituțională, cu drepturi restrânse regelui. Era acceptată ideea votului popular, dar se făcea distincție între cetățenii activi și cei pasivi.
 
Ca să înțelegeți cine ar fi cetățenii activi și cei pasivi, vă dăm exemplul de azi al contribuabililor reali sau efectivi la ANAF, aceștia ar fi cei activi. Iar asistații sociali, persoanele care primesc ajutor de la stat, în contra a nouă zile de muncă în folosul comunitații (era cât pe-aci să zic a primarului și a angajaților primăriei la sate), în marea lor majoritate niște pomanagii semi-analfabeți, și care au votat în majoritate cu PSD-ul, și care nu susțin statul cu nimic, ar fi cei pasivi. 
 
Per ansamblu acest curent de centru al vremii respective format din nobili, burghezi, cler, intelectuali, a propus și susținut o reformare moderată a societății, care să asigure stabilitate, în opinia lor. Nu au făcut de fapt decât să erodeze puterea legitimă și să pregătească succesul stângii care a dublat arma politică a oratoriei și votului cu teroarea de stat…. 
 
Și o a treia poziție în stânga care propune desființarea vechii societăți, și construcția uneia noi, prin desființarea monarhiei, vot popular făra deosebire între cetățeni (activi și pasivi), liberalismul economic, despărțirea bisericii de stat, ateism. Zonă în care îi regăsim pe Marat, un medic ratat, pe care contemporanii l-au descris plin de ură, și care s-a făcut responsabil de condamnarea și execuția regelui. Responsabil (printre altele) de Masacrul din Septembrie (2-7 Septembrie 1792). Aici în stânga îi regăsim și pe Danton și Desmoulins, juriști, creatorii Comitetului Salvării Publice (un fel de FSN), care este la rândul său creatorul Comitetului Siguranței Generale, un fel de Securitate, care numea și judecătorii și membrii Tribunalelor Revoluționare, tribunale care au funcționat și la noi. Ca o paralelă în timp și ca să vedeți că revoluția franceză (în esență și formă), a inspirat și alte revoluții, și că între stânga de atunci și stânga de azi există o legătură, vă aducem aminte că Brucan, "ideologul” revoluției noastre, pe numele său real Saul Bruckner, care în calitate de ziarist la Scânteia a cerut pedeapsa cu moartea pentru Maniu, Brătianu, Coposu, Gyr, Șeicaru, a fost căsătorit cu  Alexandra Sidorovici, acuzator public în Tribunalele Populare. 
 
Lui Danton și Desmoulins li se raliază ulterior avocatul Robespierre și acesta devine vocea radicală a revoluției. Legea din 22 Prairial (1794), propusă de el, legea inamicilor publici, a făcut cele mai multe victime nevinovate. Odată cu Robespierre vine și prietenul său la cataramă Saint-Just, cel mai tânăr deputat, infractor reclamat de mama sa că la 16 ani că a fugit cu argintăria de acasă, ca s-o vândă și să petreacă cu prostituatele din Paris, devine ulterior interfața dură a Regimului Terorii, supranumit de scriitorii vremii "Îngerul morții”.  
 
De parcă nu ar fi fost suficientă această stângă, orientarea își are și ea extremele sale, hebertiștii, radicali de stânga adunați în jurul scriitorului făra succes Jacques Hebert, care visa la înfrățirea tuturor popoarelor prin revoluție... Vi se pare cunoscut ? Acesta odată cu concesiile făcute de regalitate  pentru libertatea presei, și cu un sprijin financiar obscur, devine om politic și jurnalist populist. Jacques Hebert  promovează în 1793 o lege a suspecților, care a permis arestarea,  închiderea și executarea practic fără judecată, a unui număr incalculabil de oameni. 
 
Aici în această zonă politică de extremă stânga îl regăsim și pe Marchizul de Sade care face un elogiu lui Marat, și care este adeptul unei libertăți totale, fără morală a societății. Aici îl regăsim și pe Anacharsis Cloots supranumit cetățeanul universal și oratorul umanității, dușmanul personal al lui Dumnezeu…
 
Definitoriu pentru stânga, și mai ales pentru stânga radicală a fost de atunci (și pâna acum), ipocrizia și minciuna. Spre exemplu avocatul Robespierre a fost în teorie un înflăcărat adept al abolirii pedepsei cu moartea, dar în practică și-a lichidat adversarii politici, și un numar imens de cetățeni declarați inamici publici. 
Schimbarea radicală a societății s-a făcut în așa fel încât a fost modificată nu doar organizarea statală dar și limba și calendarul. Limba franceză veche, de dinainte de revoluție,  nu mai poate fi înțeleasă de un contemporan francez. 
 
Anul revolutionar a avut 12 luni, a câte 30 de zile, și săptămâna 10 zile. Zilele anului nu erau asociate unui sfânt, firește, ci unor plante, minerale sau unelte… Spre exemplu erau zile denumite: vacă, adică ziua vacii, barba-caprei putină, grapă, etc. Fără nici o glumă. Sursele sunt publice. Aveți curiozitatea să citiți !
 
Reușita curentului de stânga și apoi extremă stânga, s-a produs prin crimă și teroare, și finalmente a distrus Franța în așa măsură, încât din cea mai prosperă țară europeană la momentul respectiv, a ajuns în 10 ani, un spațiu al teroarei și sărăciei, în care au murit câteva milioane de oameni, prin execuții sumare, în numele Libertății, Egalitații și Fraternitații, și peste un milion de foame, prin dezorganizarea statului, în numele unei prosperități viitoare. Să concluzionăm. Drepta înseamnă monarhie constituțională, continuitatea tradițiilor, credință în Dumnezeu, naționalism. 
Stânga înseamnă: republică, progres cu orice preț, ateism, internaționalism.
 
Acu` unde sunt liberalii noștri care pe vremea lui Cuza au intrat în "monstruoasa coaliție” ce a detronat un rege român, în favoarea unuia străin, printr-o lovitură de stat… ? Unde se poziționează liberalii de azi care au guvernat cu sprijinul PSD ? Unde sunt liberalii non-combat (sau blat) ? Unde sunt liberalii care au promovat o lege ce scutește pe marii afaceriști imobiliari de impozite, beneficiari fiind și, sau mai ales, baronii ciumei roșii  ?
 
Firește că sunt la dreapta. La dreapta stângii, unde să fie ?