ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scandal după olimpiada școlară de la Botoșani. O elevă a fost prinsă drogată la olimpiada de sport după ce a leșinat în timpul competiției. O anchetă a fost deschisă la poliție și inspectorat, informează RomâniaTV.
 
 
Incident șocant la Olimpiada Națională de Cros de la Botoșani. O elevă în vârstă de 16 ani, participantă la faza națională a Olimpiadei, a ajuns direct pe patul de spital. În urma analizelor, medicii au aflat că adolescenta se drogase înainte de concurs. Fata consumase canabis.

Potrivit monitorulbt.ro, în timpul evenimentului sportiv, eleva a început să se simtă din ce în ce mai rău, acuzând stări severe de amețeală și episoade de vomă. Organizatorii au solicitat imediat intervenția echipajelor medicale.

În momentul în care a fost urcată în ambulanță pentru a fi transportată la Secția de Urgențe Pediatrie, eleva le-a spus salvatorilor că refuză să fie dusă la spital, realizând probabil că investigațiile medicale ar putea scoate la iveală consumul de substanțe interzise. În ciuda protestelor ei, starea de sănătate precară a impus transportul la unitatea medicală.

"Tânăra a fost stabilizată și supusă mai multor investigații de specialitate. A fost ulterior și testată pentru consum de substanțe halucinogene și a ieșit pozitivă la consumul de canabis”, a precizat un asistent din cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe Pediatrie.

După ce a primit îngrijirile necesare și a fost stabilizată, pacienta ar fi cedat și le-ar fi mărturisit cadrelor medicale contextul în care a ajuns în această situație. Ea a povestit că, în urmă cu mai multe zile, înainte de a face deplasarea la Botoșani pentru olimpiadă, ar fi participat la o petrecere unde s-ar fi fumat câteva țigări cu substanța halucinogenă.

Cazul a ajuns în atenția autorităților din domeniul educației. Cadrele medicale au informat de urgență reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani cu privire la diagnosticul și starea tinerei.

La rândul lor, oficialii ISJ Botoșani au luat legătura cu inspectoratul școlar din județul de proveniență al elevei. "Noi am informat inspectoratul din județul din care aparține eleva. În perioada următoare, la liceul unde învață aceasta urmează să fie declanșate anchete corespunzătoare pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care tânăra a ajuns să consume substanțe interzise și să participe într-o astfel de stare la o competiție școlară de nivel național. De asemenea, cei de acolo vor informa și familia”, a precizat Bogdan Suruciuc, inspectorul general al IȘJ Botoșani.