Duelul greilor: Transsexualul care a câștigat Miss Portugalia se va înfrunta în finala Miss Universe cu un transsexual din Olanda

Pentru prima dată, un transsexual a câștigat concursul Miss Portugalia. Însoțitoarea de zbor Marina Machete, 28 de ani, este acum, oficial, cea mai frumoasă femeie din țară, relatează Publico, citat de Libertatea.
Cu aproape un secol de istorie, concursul de frumusețe Miss Portugalia a încununat pentru prima dată o femeie trans. În competiția organizată la Borba, la care au participat 16 finaliste, modelul Marina Machete a primit titlul joi, 5 octombrie, si va reprezenta Portugalia la concursul Miss Univers, care va avea loc pe 18 noiembrie in El Salvador.
Machete, care este din Palmela, lucrează de 5 ani ca însoțitoare de bord, a scris pe rețelele de socializare, înainte de victorie, că este mândră că este prima femeie transgender care a concurat pentru titlul de Miss Portugalia.
„De ani întregi nu am putut să particip, iar astăzi sunt mândru că fac parte din acest grup incredibil de finaliști”, a spus ea.
Marina va reprezenta acum Portugalia la concursul Miss Univers din noiembrie, în El Salvador, America Centrală, unde se va confrunta, între altele, cu un alt transsexual, olandezul Rikki Kolle, 22 de ani.
(Rikki Kolle)

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Șucăr la Elysée: Brigitte i-a făcut o nouă scenă lui Emmanuel (VIDEO)

Mădălin Pribu: Nu te lua de persoanele peste 50 de ani

Președintele Dan sesizează la CCR legea ”anti-legionară” a lui Vexler printr-o gravă retorică periculoasă și chiar ticăloasă: FALSUL că publicistica lui Mihai Eminescu ”conține idei și concepții antisemite” și că Scrisoarea III e ”xenofobă”. RUȘINE!

DE LA FLACĂRA VIOLET LA ȘLAPII VIOLET! Ion Cristoiu se întreabă unde este Nicușor Dan în plină criză. A fost găsit: În pijama și șlapi violet! FOTO

Profeția lui Petrache Lupu despre vremurile de azi: Țara o să fie trădată de cei care o conduc iar banul o să fie singura religie. Hoții or să fie domni și curvele, doamne! Războiul o să ne bată la ușă și disperarea își va găsi sălaș în sufletul românilor

”Ce folos, ce folos, o viață fără de Hristos?” - Imagini extraordinare cu Sfânta Maică Elisabeta, pustnica din Rarău, născută pe 29 iulie 1970 și plecată la Domnul pe 5 iunie 2014, și mărturiile colaboratorului ActiveNews, comandorul Ștefan Popa. VIDEO
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri
Persoane: Marina Machete
Locații: Olanda Portugalia
Organizații: Miss Universe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)