Evenimente multe în țărișoara noastră, doar comportamentul politic al aleșilor noștri nu oferă nimic nou. Au multe defecte politicienii români, dar parcă primele sunt lașitatea și duplicitatea. Chiar și aici se poate discuta, deoarece gradele sunt diferite, dar există un reprezentant al nației, Călin Popescu Tăriceanu, care are un comportament politic absolut jenant. Și aici, probabil, într-o măsură sau alta, contează și felul în care a intrat in Parlament, dar și situația sa politică reală. Să vă explic cum stau lucrurile.
 
Nevoia de aliați
 
De fapt, ALDE și Tăriceanu nici nu ar fi existat dacă nu ar fi existat voința expresă a PSD. Astfel, partidul lui Iliescu a învățat o lecție de peste Ocean și o pune în practică în România. Astfel, pentru ca partidul să nu mai fie acuzat că are tendințe totalitate, specialiștii în imagine din State le-au sugerat acestora să conducă prin alianțe. Astfel încât, chipurile, social-democrații sunt deschiși la dialog și nu consideră că, vezi Doamne, ar avea tot timpul dreptate. Așa s-a născut ALDE. Adică, PSD este nașul lui ALDE, partid fantomă care nici măcar nu ar fi intrat in Parlament, dacă nu ar fi vrut echipa lui Dragnea. Să vă explic cum se întâmplă aceste lucruri. În timpul procesului electoral, PSD, la fel ca toate partidele mari, inclusiv PNL să zicem, știe în timp real care este scorul partidului. Cum știe? Simplu de tot. Una din instituțiile de sondaj la urne lucrează pentru ei. Și, de la un moment dat, alegătorii fideli ai PSD, respectiv membrii de partid, vor primi un sms cu un cod prestabilit, care le cere acestora să voteze alt partid decât PSD.
 
Nici măcar nu este ceva nou, asta există încă de când s-a lansat telefonia mobilă în țara românească. Judecata este simplă. Decât să aibă 48% și, prin reîmpărțire, direct 50% + 1, PSD a preferat să rămână la un 45% și să aibă un partener care să servească drept vidanjă politică, după modelul UNPR și Gabriel Oprea. Atenție, totul a plecat în State de la ideea de om politic corect. Astfel, dacă știi că ești cineva și că, la un moment dat vei avea o carieră politică sau nu neapărat, apelezi la o firmă de specialitate, care îți va oferi un tânăr de culoare, nu neapărat homosexual, dar cu care vei socializa și te vei afișa public. În felul acesta, detractorii tăi din viitor nu te vor putea ataca pe partea de concepții de viață. Deja ai demonstrat că nu ești rasist, nici homofob, dimpotrivă, ești un tip deschis la schimbările care au loc în societate. Și așa s-a extins totul până la nivel de partid. 
 
Ce înseamnă o alianță
 
De exemplu, dacă ALDE ar fi avut un 20%, barem un 15%, puteam vorbi de o alianță politică reală. Sau dacă PSD ar fi avut 10% și ar fi făcut o alianță cu alte opt partide mici care ar fi avut un pic peste cinci procente. Atunci, din nou, am fi putut discuta despre o alianță reală. Dar, așa cum este acum nu poate fi decât o relație comparabilă cu cea dintre stăpân și sclav. Nici nu are rost să mai analizez reacțiile lui Tăriceanu la fiecare eveniment politic, le cunoașteti foarte bine și, repet, ele se pliază foarte bine pe relația de totală subordonare care există între cele două grupări. Din acest punct de vedere, domnul Tăriceanu poate avea niște reacții mai șocante decât cele ale PSD și poate oferi niște declarații care te pot face să te întrebi cum de pot exista asemenea exemplare politice în libertate. Problema este însă că fostul penelist este și președinte al Senatului, funcție oferită de PSD. Așa că tot acest comportament penibil din punct de vedere politic va fi văzut din afară ca fiind comportamentul celui de-al doilea om din stat. Pentru că, oameni buni, președintele Senatului trebuie să fie în primul rând un tip de o mare probitate morală și abia apoi un om politic mai mult sau mai puțin responsabil. La fel ca d-na Gabriela Vrânceanu-Firea, care uită că este Primar și se aruncă și face declarații politice iresponsabile. La fel, acea funcție obligă, trebuie să fii în primul rând Primar și abia pe urmă să faci politică. 
 
Alte consecințe
 
Foarte simpatică, dar de neînțeles pentru mine inerția PSD de a miza pe acești doi corifei ai politichiei, respectiv domnii Tăriceanu și Meleșcanu. Ce poate oferi acestei țări acest Meleșcanu care, dacă țineți minte, a mai fost numit în acea funcție de Ministru de Externe după ce obținuse un spectaculos 1% la alegerile prezidențiale. Chiar mi-aduc aminte cum îi trimitea pe românii din Paris să voteze la Nancy, acolo unde ar putea admira, spunea Domnia Sa, și clădirile aparținând curentului Art-Nouveau. Frumos oraș, admit chiar și eu, deși mi-a rămas în minte doar Piața Stanislas, dar să faci 800 km dus-întors doar ca să votezi, parcă e prea de tot. Și atenție, la fel ca în cazul domnului Tăriceanu, nu PSD sau premierul Ponta puteau fi incriminați, ci eternul Meleșcanu, cel care se vrea un fel de Titulescu, fără partid, dacă se poate, dar patron al politicii noastre externe. Aici vreau să ajung, de fapt. Sunt extrem de periculoase aceste așa-zise alianțe între două partide, unul foarte puternic, iar altul foarte slab sau chiar inexistent. Pentru ca duios va trece prin istorie și prin fața noastră. La fel cum trece acest Tăriceanu. Sau Meleșcanu. Umplându-se de penibil, dar fără a fi conștienți de acest lucru.