După 30 de ani, încep filmările la „Moromeții 2”. Ilie Moromete nu va mai fi interpretat de Victor Rebengiuc

Una dintre cele mai iubite și cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei românești, Moromeții, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiași cineast și surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile, scrie Cinemagia.
Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Transilvania Film.
„N-a fost ușor să înlocuim o echipă de actori ca Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu sau Mitică Popescu, sunt nume de referință care pot inhiba orice actor. Au trecut însă 32 de ani, era greu de presupus că vom putea continua cu aceiași actori, cu atât mai mult cu cât acțiunea este plasată la doar câțiva ani după cea din primul film. Dar sunt foarte încrezător în calitățile și talentul noii echipe de actori și sper că voi reuși să iau ce e mai bun de la ei”, spune regizorul, Stere Gulea.
În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și, la debutul într-un rol principal în cinema, Iosif Paștina (Niculae), alături de Răzvan Vasilescu, George Mihăiță, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.
Filmările la Moromeții 2 vor începe în a doua jumătate a lunii septembrie, în aceeași casă și în același sat în care a fost turnat și primul film, în vara lui 1985 - Talpa, din județul Teleorman. Satul se află la 45 de kilometri de Alexandria și la doar câțiva kilometri de Siliștea-Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda. Partea de producție va fi una complexă, echipa filmului fiind în pregătiri de mai mult de un an: casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului va fi recreat de la zero. Scene importante vor fi turnate la București, în noiembrie, iar alte câteva la Slatina.
Dacă primul film a fost o adaptare destul de fidelă a romanului, continuarea are la bază un scenariu inspirat din Moromeții, vol. 2, Viața ca o pradă și publicistica lui Marin Preda. Scenariul reia firul poveștii familiei Moromete după cel de-Al Doilea Război Mondial, într-un context istoric extrem de frământat: instalarea comunismului. Cele două personaje principale, Ilie Moromete și fiul său, Niculae, văd aceste schimbări cu ochi diferiți, prilej permanent de conflict.
„Moromeții 2 e o întreprindere extrem de provocatoare, pentru că ai deja un model excelent – romanul, și filmul anterior care, spre bucuria mea, a devenit destul de popular. E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare și teamă. Iar lumea aceea pe care o știam dispare, de fapt. Asta m-a și atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supraviețuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, declară Stere Gulea.
„Cred că va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a țăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experiențe sociale dezastruoase. Pentru a sparge bariera preconcepțiilor, stereotipiilor și anchilozelor de tot felul, în ceea ce privește personajul Ilie Moromete pe care îl voi interpreta, pentru că una dintre virtuțile lui este disimularea, voi răspunde curiozităților cu vorbele personajului: Să țineți minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu”, spune actorul Horațiu Mălăele.
„Sunt onorat să pot face parte din această minunată aventură, îi mulțumesc fostului meu profesor, Stere Gulea, că a avut încredere în capacitățile echipei noastre de producție de a duce la bun sfârșit un proiect ambițios care sper să rămână în istoria filmului românesc drept un film de referință, așa cum s-a întâmplat și acum 30 de ani cu prima parte a Moromeților”, declară producătorul Tudor Giurgiu.
Criticii de film consideră aproape în unanimitate că Moromeții este unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei autohtone. Lucian Pintilie plasează Moromeții în vârful preferințelor sale cinematografice românești, iar regizorul Cristi Puiu spune despre același film: „Când zic Moromeții, zic actorie și mi se pare, cantitativ, cel mai important film românesc din acest punct de vedere”.
Stere Gulea a mai regizat filme precum Iarba verde de acasă (Premiul ACIN, 1977), Piața Universității, România (Premiul UCIN, 1991), Stare de fapt (1996) sau Sunt o babă comunistă (2013). Între 1990 – 1995 a fost decanul Academiei de Teatru și Film.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)