După Iași, și Buzăul se alătură campaniei de strângere de semnături „1 milion pentru Unire”
Marți a avut loc lansarea oficială a campaniei de colectare a semnăturilor pentru Unire la Iași, eveniment în cadrul căruia primarul Mihai Chirică și-a declarat susținerea față de demersul de a modifica Constituției României, astfel încât aceasta să cuprindă o referire explicită la unirea cu Republica Moldova. Inițiativa va fi explicată buzoienilor miercuri de președintele Acțiunii 2012, George Simion, și de primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc de la ora 09:00, în sala de festivități a Primăriei Buzău.
„La 100 de ani după ce buzoianul Alexandru Marghiloman a semnat documentul Unirii Basarabiei cu România, în calitate de prim-ministru, îi invităm pe toți buzoienii să își amintească de înaintași și să semneze pentru Basarabia. Avem datoria să vorbim despre reîntregire națională, măcar în al 12-lea ceas. Altfel, tot acest fiasco gestionat de către stat, numit Anul Centenarului, va rămâne cunoscut ca momentul cel mai penibil la nivelul istoriei noastre. La Alba Iulia vom merge zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, din Timișoara până la Cahul, așa că îi așteptăm și pe buzoieni să își reprezinte județul”, spune președintele Acțiunii 2012, George Simion.
Campania de semnături „1 milion pentru Unire” se desfășoară în toată România, Republica Moldova și în Diaspora, în aceasta fiind antrenate sute de asociații și voluntari care își doresc Unirea. Scopul campaniei este de a aduna 1 milion de semnături, care vor oferi cadrul legal pentru revizuirea Constituției prin introducerea unui preambul în care va fi menționată ideea de reîntregire națională. De asemenea, aceștia își pot înregistra semnătura online pe site-ul semnez.eu, ulterior apropiindu-se fizic la cel mai apropiat cort din zona unde locuiesc, deschis până la sfârșitul lunii decembrie.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
AfD Germania și Patrioții Franței, solidaritate în cătușe și petiție europeană pentru eliberarea lui Călin Georgescu: ”SUS, ROMÂNIA! Al n-lea pretext pentru a încerca să-l neutralizeze pe cel care ar trebui să fie astăzi președintele României!” - VIDEO
Demonstrații masive în România și în străinătate pentru eliberarea lui Călin Georgescu: New York, Paris, Londra, Roma, Milano, Madrid, Berlin, Frankfurt, Stuttgart, Munchen, Bruxelles, București, Timișoara, Arad, Baia Mare, Suceava și alte orașe din țară
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Mihai Chirica
Subiecte: Referendum Unirea Basarabiei cu România
Organizații: Platforma unionista Actiunea 2012
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)