ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce liderul PSD Sorin Grindeanu s-a pronunțat în favoarea legalizării parteneriatelor între persoane de același sex, considerând că doi bărbați sau două femei trebuie să aibă aceleași drepturi ca o familie normală, social democrații și însăși Comisia Europeană, prin decizia comisarei Roxana Mînzatu, s-au declarat acum de acord cu inițiativa cetățenească pro-avort My Voice, My Choice, terminarea de sarcină fiind declarată de la cel mai înalt nivel politic al Europei drept ”serviciu medical esențial”.

Susținerea oficială a Comisarei PSD Roxana Mînzat pentru avortu considerat un ”serviciu medical esențial” depășește în mod clar competențele Comisiei Europene și încalcă suveranitatea națională a fiecărei țări membre UE.

Într-o reacție fermă la sprijinul Comisiei Europene prin Roxana Mînzatu asocația AdF International sublinază că susținerea politică exprimată de Comisia Europene pentru inițiativa „My Voice, My Choice” ridică serioase probleme juridice și instituționale.
 
”Impunerea unui regim pro-avort la nivelul Uniunii Europene rămâne în mod clar în afara competenței legislative a Uniunii Europene, iar încadrarea accesului la avort ca „drept” la nivelul UE subminează grav subsidiaritatea și statul de drept”, menționează asociația într-un comunicat.
 
De asemenea, tot azi, ca un răspuns la această inițiativă, Patriarhia Română își reafirmă ferm poziția pro-viață și susține respectarea dreptului fundamental la viață al copiilor nenăscuți. Reamintim că pe 28 martie,  în București și în mai multe orașe din țară are loc Marșul pentru Viață. ajuns la cea de-a 16-a ediție. Totodată, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi, condamnă în termeni fără echivoc ieșirea LGBT-istă a actualului șef PSD și posibil premier, Sorin Grindeanu.

Iată trei concluzii cheie de ieri:

Comisia a declarat avortul drept „serviciu medical esențial” și chestiune de sănătate publică, pentru a-l include în ESF+. Niciodată până acum nu l-a definit astfel (deoarece a fost înțeles în mod tradițional ca o chestiune etică care ține de competența statelor membre). Acest lucru este profund îngrijorător și creează un precedent: Comisia poate eticheta unilateral ceva ca „asistență medicală” și poate începe să finanțeze în viitor alte „servicii de sănătate” controversate, cum ar fi îngrijirea de afirmare a genului.

Există un puternic element de cinism în utilizarea unui fond destinat inițial combaterii sărăciei familiilor pentru a finanța acum turismul avortului. Mesajul pare să fie: dacă ești o femeie însărcinată cu dificultăți financiare, nu te vom ajuta să-ți plătești facturile, dar s-ar putea să-ți plătim avortul.

Prin utilizarea unui fond deja existent, Comisia a evitat orice opoziție instituțională în cadrul UE. Această decizie nu trebuie să treacă printr-un nou proces legislativ (Parlament, state membre etc.), în cadrul căruia țările ar putea să-și exprime în mod oficial dezacordul. Ea reprezintă încă o extindere – sau uzurpare – a competențelor Comisiei.
 
ADF International condamnă depășirea competențelor Comisiei Europene
 
AdF International (Alliance Defending Freedom) subliniază printr-o luare de poziție fermă că „susținerea politică exprimată de Comisia Europene pentru inițiativa „My Voice, My Choice” ridică serioase probleme juridice și instituționale.”

Adina Portaru, avocat senior pentru ADF International, a transmis un comunicat în care denunță sprijinul Comisiei Europene pentru inițiativa My Voice, My Choice.

„Susținerea politică exprimată de Comisia Europene pentru inițiativa „My Voice, My Choice” ridică serioase probleme juridice și instituționale. Impunerea unui regim pro-avort la nivelul Uniunii Europene rămâne în mod clar în afara competenței legislative a Uniunii Europene, iar încadrarea accesului la avort ca „drept” la nivelul UE subminează grav subsidiaritatea și statul de drept.

Deși Comisia a ales, în mod important, să nu aloce noi fonduri UE pentru serviciile transfrontaliere de avort – o dovadă de precauție în conformitate cu competențele sale alocate, pe care o salutăm –, semnalul său mai larg de sprijin politic pentru această inițiativă creează un precedent îngrijorător. 

Contrastul cu inițiativa „One of Us” din 2014, care solicita UE să se asigure că fondurile sale nu vor fi utilizate pentru activități care implică distrugerea embrionilor umani și care a beneficiat de un sprijin popular istoric, dar nu a primit nicio reacție din partea Comisiei Eurpene, evidențiază o inconsecvență îngrijorătoare în modul în care sunt tratate inițiativele cetățenești. 

Comisia Europeană trebuie să respecte limitele competenței sale, să susțină autoguvernarea democratică și să protejeze dreptul la viață al tuturor europenilor, inclusiv al celor nenăscuți, astfel cum este consacrat în dreptul internațional”, subliniază comunicatul AdF International.

Reacția Patriarhie Române: Potrivit învățăturii de credință ortodoxe, viața umană începe din momentul zămislirii, iar copilul nenăscut este persoană cu suflet viu

O reacție clară a venit și de la Patriarhia Română. Biroul de Presă al Patriarhiei Române subliniază, într-un comunicat că  ”potrivit învățăturii de credință ortodoxe, viața umană începe din momentul zămislirii, iar copilul nenăscut este persoană cu suflet viu. Avortul reprezintă suprimarea unui drept fundamental – dreptul la viață. Acest adevăr este mărturisit de Sfânta Scriptură: „din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu” (Psalmi 21, 10) și „înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit” (Ieremia 1, 5)”.

Patriarhia Română își reafirmă ferm poziția pro-viață și susține respectarea dreptului fundamental la viață al copiilor nenăscuți, îndemnând, totodată, la sprijinirea concretă a femeilor aflate în criză de sarcină, care se confruntă cu dificultăți majore de ordin material, social și emoțional.

Din anul 1958 până în prezent, în România au fost înregistrate peste 23 de milioane de avorturi. Una dintre consecințele dramatice ale acestui fenomen și care poate fi observată în prezent este criza demografică actuală, reflectată într-un spor natural negativ, care conduce la diminuarea populației noastre cu aproximativ un milion de persoane pe deceniu.

Potrivit învățăturii de credință ortodoxe, viața umană începe din momentul zămislirii, iar copilul nenăscut este persoană cu suflet viu. Avortul reprezintă suprimarea unui drept fundamental – dreptul la viață. Acest adevăr este mărturisit de Sfânta Scriptură: „din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu” (Psalmi 21, 10) și „înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit” (Ieremia 1, 5).

Patriarhia Română consideră că „Marșul pentru Viață”, ajuns la cea de-a 16-a ediție – care are loc pe tot parcursul lunii martie, în peste 1.100 de localități din țară –, constituie o inițiativă benefică, menită să atragă atenția asupra respectării dreptului la viață al copiilor nenăscuți și asupra gravei crize demografice care afectează societatea românească. De asemenea, evenimentul promovează solidaritatea și sprijinul acordat femeilor aflate în criză de sarcină.

În Anul omagial al pastorației familiei creștine, Patriarhia Română îndeamnă toate eparhiile să sprijine femeile însărcinate aflate în dificultate, să încurajeze tații copiilor nenăscuți să își asume responsabilitatea firească față de mamă și copil și să ofere, prin intermediul parohiilor, mănăstirilor și centrelor social-filantropice ajutor material și îndrumare sufletească, pentru ca viața copilului să fie ocrotită prin solidaritatea ambilor părinți și a comunității”, se spune în comunicatul Patriarhiei Române.

Reacție și la declarația lui Grindeanu: ”Parteneriatul civil și „căsătoria” între persoanele de același sex sunt împotriva legii lui Dumnezeu”

Poziționarea PSD din aceste zile pe aceeași linie cu formațiunile de extremă stânga, devoalându-și intențiile de recunoaștere a „căsătoriilor” cuplurilor de homosexuali și lesbiene, așa cum s-a pronunțat Sorin Grindeanu chiar la începutul Postului Sfintelor Paști, a fost sancționată rapid de Patriarhia Română.
 
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi a postat un mesaj pe Facebook în care reamintește că, oricât ar fi de susținute de legile oamenilor, parteneriatul civil și „căsătoria” între persoanele de același sex sunt împotriva legii lui Dumnezeu și total incompatibile cu învățătura de credință ortodoxă. Redăm textul acestuia:

„Oricât ar fi de susținute de legile oamenilor, parteneriatul civil și „căsătoria” între persoanele de același sex sunt împotriva legii lui Dumnezeu și total incompatibile cu învățătura de credință ortodoxă.

Un creștin practicant nu poate susține vreodată astfel de demersuri și are îndatorirea sfântă de a mărturisi, precum este îndemnat de Scriptură: „drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea” (Evrei 4, 14).
 
 
Să postim și să ne rugăm cu credință, având nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, Cel Ce ne învață și ne călăuzește spre tot Adevărul!”, a scris pr. Adrian Agachi.
 
Petiție europeană către Comisara PSD Roxana Mînzatu
 
AdF International a lansat și o Petiție publică în această chestiune, pe site-ul No Abortion Tourism, adresată Comisarei Roxana Mînzatu:
 
„Stimată doamnă comisar Mînzatu,

Vă scriu în calitate de cetățean român preocupat de rezoluția Parlamentului European adoptată în decembrie 2025, care susține propuneri legate de Inițiativa Cetățenească Europeană „My Voice, My Choice”, incluzând posibila creare a unor mecanisme financiare finanțate de UE pentru a facilita accesul transfrontalier la servicii de avort.

În conformitate cu tratatele UE în vigoare, politica privind avortul se află în mod clar în afara competențelor legislative ale Uniunii Europene. Potrivit articolelor 4 alineatul (2) litera (k) și 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, sănătatea publică rămâne în primul rând o responsabilitate națională, existând limite explicite privind intervenția UE în organizarea și furnizarea serviciilor de sănătate. Tratatele exclud în mod expres armonizarea legislațiilor naționale în acest domeniu.

Dintr-o perspectivă constituțională și democratică, reglementarea avortului este strâns legată de identitatea constituțională națională, de tradițiile etice și de autodeterminarea democratică. Din acest motiv, statele membre păstrează autoritatea deplină de a stabili statutul juridic al avortului, condițiile în care acesta poate fi permis și gradul de finanțare publică. Această repartizare a competențelor reflectă principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, principiu deosebit de important în domenii sensibile din punct de vedere moral, în care nu există un consens european.

Deși inițiativa „My Voice, My Choice” a îndeplinit cerințele formale pentru a fi analizată ca Inițiativă Cetățenească Europeană, este important de reamintit că o ICE nu creează noi competențe pentru UE, nu obligă Comisia să propună legislație și impune doar examinarea inițiativei și oferirea unui răspuns motivat. Existența altor inițiative cetățenești, precum „One of Us”, care a strâns, de altfel, un număr mai mare de semnături validate, demonstrează că nu există un consens între cetățenii UE pe această temă.

Rezoluția Parlamentului European adoptată în decembrie 2025 reprezintă o declarație politică și nu are forță juridică obligatorie. Cu toate acestea, prezentarea accesului la avort ca un drept la nivelul UE sau propunerea unor mecanisme finanțate de UE care facilitează avorturile transfrontaliere riscă să estompeze limitele competențelor UE și să submineze indirect legislațiile naționale adoptate prin procese democratice. O astfel de abordare riscă, de asemenea, să compromită neutralitatea instituțională a UE în chestiuni ce implică dezacorduri morale profunde.

În consecință, solicit cu respect Comisiei Europeană să respecte Tratatele, să apere principiul subsidiarității și să se abțină de la promovarea oricărei propuneri care ar extinde implicarea UE în domenii precum sănătatea, avortul și etica medicală, care rămân de competența Statelor membre.

Cu stimă,