ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce ani la rând au traumatizat și mutilat sufletește 7 copii, violatorii din Mehedinți vor în libertate. Plătiți să îi protejeze pe minori, cei doi bărbați de 53 și 56 de ani, prieteni la cataramă, au profitat de faptul că victimele veneau din medii defavorizate. Îi ademeneau într-o garsioneră, unde îi abuzau sexual, relatează Știripesurse.

Mărturiile victimelor sunt cele mai solide probe pe care le au procurorii și pe care le vor prezenta în fața instanței. De altfel, patru psihologi din cadrul DGASPC Mehedinți i-au asistat pe minori în cadrul audierilor.

Există suspiciuni că ar fi vorba despre mai mulți minori

Întreaga poveste a ieșit la iveală luna trecută după o acțiune de preluare în sistemul de protecție specială, practic un plasament de urgență a unui minor de 15 ani care le-a povestit psihologilor că a fost abuzat de către paznicul instituției, un bărbat de 56 de ani, chiar în timp ce era în familie.
 
Numărul total al victimelor este de șapte. La aceste orori ar fi participat și un profesor de la școala specială. Îi ademeneau pe copii într-o locuință cu bani și acolo îi supuneau la perversiuni.
 

Sunt cercetați acum pentru viol asupra unui minor în formă continuată și încă cinci acte sexuale asupra unui minor. Le-au fost desfăcute contractele de muncă, iar anchetă merge mai departe pentru că există suspiciuni că numărul total al victimelor ar fi mai mare.