Umbla pe clasa a doua atunci și mamă-sa îi pusese în cutiuța de tablă anume păstrată o bucată de plăcintă cu mere frumoasă și pofticioasă, dată cu zahăr pudră. În recreație, iese în curtea școlii cu gust să se îndulcească. Cum deschide cutia, în jur se răspândește mirosul îmbietor și imediat îi apare alături hainul dintr-a cincea, groaza elevilor.
 
„Să-mi dai plăcinta, zice, că de mult nu am mâncat și mi-e dor”. „Ba nu!”, zice băiețelul cu hotărâre, strângând-o la piept. Nenorocul lui, era firav și prin urmare sfios, însă avea mândria lui. Celălalt îl amenință: „De două ori nu-ți mai spun. Ori mi-o dai, ori o iei pe coajă!”. Și până să răspundă copilul, îi trage un pumn în nas și se îndepărtează sărind într-un picior cu plăcintă cu tot.

Băiețelul s-a pus pe plâns, încă și speriat că îi curge sânge din nas de picau stropi pe pavaj. Ajuns acasă, ca să-i treacă de necaz și umilință, născocea fel și chip de istorii în care ieșea învingător. La un moment dat îi vine o idee, spunându-și: „Fraier am fost, cum nu mi-a dat în gând?”.

A doua zi, iar în recreație, cum dă cu ochii de haidamac îi aruncă sfidător: „Am un frate mai mare. Mâine vine și te bate măr”. Celălalt i-a râs în nas: „Dacă îți car una, te dobor, pici neisprăvit!”.
 
De atunci înainte altfel s-a urmat. Nu se apropia bine cel dintr-a cincea, că îi oferea singur cutiuța cu câte bunătăți îi punea mamă-sa acolo. În curtea școlii, pe pavaj, stropii de sânge nu se uscau deloc, din ce cauză nu se dumirea singur. Serile mai ales visa că are cu adevărat un frate mai mare, puternic și proteguitor, răzbunându-l pentru toate. Și nimeni nu-l mai supăra, nimeni nu-l mai oropsea, veci.

Așa trecură zilele și anii. Om în fire ajuns, citea ziarul mai amintindu-și politiceștile fapte și din cartea de istorie. Și cugeta într-astfel: „Când dă turcul, zici că te apără rusul, când te mănâncă fript rusul, zici că vine americanul, când americanul te lasă doar cu sufletul, gândești că poate îl domolește chinezul. De ce nu avem noi un frate mai mare adevărat?”.

De câte ori trecea pe lângă școală, petele de sânge încă dăinuiau pe pavaj, vii și scăpărătoare