Evenimentul Zilei continuă seria dezvăluirilor făcute, așa cum rareori s-a întâmplat în ultimii ani, de un important ofițer de informații externe. Cel mai recent episod care preia, cu comentarii ale jurnalistului Mirel Curea, interviul acrodat de generalul Cornel Biriș revistei Periscop, publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe, aduce în prim-plan alte momente-cheie din istoria spionajului românesc.
 
Începând cu fuga lui Pacepa, moment despre care spune că a zguduit întregul SIE, și motivele reale care au stat la baza acestei defectări, continuând cu momentul decembrie 1989 și până la „dezastrul” din 1992. Adică venirea în fruntea Serviciului Român de Informații, în 1992, a lui Ioan Talpeș, fostul consilier al lui Ion Iliescu, cel care a avut ca principal scop la șefia SIE desființarea Unității „Fantomelor”.

ImunoMedica


Timp de peste 30 de ani, ofițerul de informații externe Cornel Biriș și-a desfășurat activitatea în cadrul celei mai secrete unități a oricărui serviciu de spionaj din lume: cea supranumită la noi „Fantome”. Când a trecut în rezervă, în anul 2002, era șeful acestei unități.


Publicăm cele mai importante pasaje ale articolului din EVZ:

Episodul de astăzi este dedicat celui mai grav act de trădare, nu doar din istoria României, chiar din istoria serviciilor secrete din toată lumea și din toate timpurile. Este vorba despre gestul generalului Ioan Talpeș, șef al SIE, în perioada 1992-1997, venit la cârma serviciului din ordinul lui Ion Iliescu șidin postura de consilier al acestuia - de a preda „potențialul informativ” al SIE de către unii parteneri externi ai României. „Potențialul informativ al SIE” cuprinde totalitatea cadrelor de spionaj și a rețelelor lor informative, alcătuită din ofițeri de informații externe aflați la post în exterior, acoperiți în ambasade, agenții  economice și culturale și în firme românești din exterior etc. Cât și din „fantome”. Prin unii „parteneri externi”, în cazul trădării despre care vorbim, trebuie să se înțeleagă SUA, Germania și Austria. 

Deci, ca să fie foarte clar, numele componenților acestor trei rețele au fost predate acestor trei parteneri. Beneficiarelor directe ale actului de trădare, serviciile  specializate de informații și contrainformații ale acstor țări, cu siguranță nu le-a venit să creadă.

Niciodată nu ar fi putut spera la așa ceva, pentru că niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. Nu trebuie să fii procuror sau judecător militar ca să înțelegi ca a fost vorba de un gest de trădare de neconceput, care peste tot în lume se pedepsește în cel mai drastic mod cu putință.

Nu doar despre acest grav fapt vorbește gen. Cornel Biriș, în interviul acordat generalului Petru Neghiu pentru revista Periscop, publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, din Serviciul de Informații Externe, ci și despre două alte momente dramatice prin care a trecut SIE și implicit unitatea „Fantome”: dezertarea generalului Ioan Pacepa și a unității „Fantome”.

Prima lovitură năucitoare primită de spionajul românesc a fost dezertarea și fuga în SUA, în anul 1978, a generalului Ion Mihai Pacepa, locțiitor al șefului Departamentului Informații Externe a României. Fără doar și poate, dezertarea lui Pacepa a dat o lovitură serioasă regimului Ceaușescu și l-a șubrezit iremediabil în planul imaginii externe. Totodată însă, a lovit zdravăn și serviciul de spionaj pe care îl cunoștea până în măruntaie și a distrus nemeritat destinele multor profesioniști în domeniu.

Pacepa fura din banii Securității!

În privința acestui act de trădare,  generalul Cornel Biriș spulberă din capul locului un mit, acela potrivit căruia dezertarea gen. Pacepa la americani ar fi fost un act eroic îndreptat împotriva comunismului: 

„Actul de trădare al „luptătorului anti-comunist” Pacepa din anul 1978 a fost, de fapt, primul seism de proporții care a zguduit întreg Serviciul de Informații Externe și, implicit, unitatea noastră.
În primul rând, vreau să precizez că „șopârla” cu „lupta de distrugere a comunismului din România din interiorul structurii de informații externe nu a ținut și nu va ține decât în capul profanilor.
Motivele dezertării lui Pacepa sunt foarte binecunoscute celor care i-am fost contemporani în activitate și sunt absolut banale: a furat sume considerabile din fondul de cheltuieli speciale pentru satisfacerea propriilor sale interese și pentru a-i corupe pe potentații de partid și de stat, inclusiv Elena Ceaușescu. 

Oricât s-ar încerca să se îmbrace această mizerie într-o altă ținută, acesta este adevărul pur. În prima fază, în unitatea noastră s-au realizat rapid analize asupra tuturor cazurilor aflate în misiune externă. Acolo unde a existat cea mai mică temere că o parte din date ar fi fost posibil să fie cunoscute de Pacepa s-au luat urgent măsuri de aducere acasă a acestor ofițeri pentru a fi salvați.”

Decapitarea unității

„A fost nevoie ca această acțiune să fie executată rapid. Oamenii au fost contactați în drumurile lor de înapoiere, de la serviciu spre casă, dotați cu acte și documente de călătorie, pe alte identități, transferate în spații de tranzit și aduși acasă. Aici au început tragediile:familii distruse, soții și copii lăsați în urmă fără nicio explicație, cariere de prestigiu ruinate, oameni de un real potențial informativ stopați din activitatea în care erau angrenați și, de ce nu, averi, valori materiale strânse cu greu, de o viață, părăsite.
Mi-e greu și nici nu aș avea timpul și spațiul necesar să relatez tragediile suportate. 
Pe de altă parte, urmare a dezertării lui Pacepa, unitatea noastră a fost decapitată.
Toți șefii au fost trecuți în rezervă, inclusiv ofițerii de orice funcție cu gradele de locotenent-colonel și colonel.

A urmat o perioadă devastatoare. Unitatea „Fantome” a fost împărțită în trei subunități și trecută în subordinea unităților de linie ai căror șefi, și ei noi, nu au avut niciun fel de experiență pe linia specifică de muncă. Ne-am chinuit să-i învățăm ce ar trebui să facă și ne-am străduit din răsputeri să supraviețuim. În plus, în unitățile noastre s-a făcut o infuzie de ofițeri de la Direcția de Contraspionaj care ne-au privit tot timpul cu suspiciune, apoi ne-am trezit și cu  unele detașări la unități cu care practic nu aveam nici în clin, nici în mânecă.”

Șefii spionilor știau!

Alt moment dramatic pentru SIE a fost cel din decembrie 1989. Și pe acesta, generalul Cornel Biriș l-a trăit la intensitate maximă. Ca și în etapa ulterioară dezertării lui Pacepa, ofițerul activa tot în „Unitatea  Fantome”. Știa că se apropie căderea regimului:

„Evenimentele din decembrie 1989 au fost practic „întrezărite” în activitatea informativă, în special prin informațiile provenite de la o parte din ofițerii aflați în misiuni externe. Mai mult decât atât, în primăvara lui 89, am fost chiar dezarmați, ni s-a ridicat armamentul de apărare a sediului. Deci, am fost „protejați”! 
 
Mai clar am înțeles ce urmează să se întămple când, în vara lui 1989, gen. Aristotel Stamatoiu, șeful Serviciului, a instruit câțiva ofițeri care urmau să se întâlnească cu  o serie de „fantome” din exterior să le transmită că în România vor avea loc evenimente importante, care vor duce la schimbarea regimului politic.
 
Le-a transmis, totodată, că situația lor va fi protejată, să manifeste calm și stăpînire de sine, și că în viitor le vor fi comunicate noile direcții de acțiune. După ce lucrurile s-au limpezit, în 1990, la conducerea SIE a fost numit generalul Mihai Caraman iar la conducerea „Unității Fantome” a revenit colonelul Vasile Angelescu, fost locțiitor al șefului unității până în anul 1978, cel al dezertării lui Pacepa. 
Unitatea a fost refăcută, am început evaluările și trecerea efectivă la adaptarea activității noastre la noile elemente apărute.
Eram bucuroși că vom putea lucra efectiv complet pe specificul nostru”.


Începutul sfârșitului

Așadar, după evenimentele din decembrie 1989, șef al spionajului românesc a devenit legendarul ofițer de spionaj Mihai Caraman. Perioada 1990-1992, cât a acesta a fost șef, a fost una în care „Unitatea Fantome” își căuta șanse de reușită, așezarea firească.

Totul s-a terminat însă rapid și a urmat dezastrul odată cu venirea în fruntea SIE, în 1992, a lui Ioan Talpeș. Momentul respectiv este cotat de gen. Cornel Biriș a fi unul „de început al sfârșitului”:

„La conducerea SIE a fost numit Ioan Talpeș, pe care noi îl știam doar din transmisiunile televizate în care apărea în postura de consilier al președintelui Ion Iliescu la discuțiile oficiale cu un grup de mineri, în frunte cu  Miron Cozma. Ca să folosesc o imagine metaforică, am simțit toți, de la început, că Ioan Talpeș s-a urcat la volanul autobuzului în care se afla unitatea noastră, s-a înfipt cu ambele picioare pe pedala de frână și a tras cu ambele mâini de frâna de serviciu. Necazul nu a fost numai unul! Ne-am trezit cu încă un șofer de autobuz, care, ca la lecțiile de condus cu dublă comandă, s-a pus și el pe frâne și le-a acționat hotărât: generalul Mihai „Bebe” Tănăsescu.
 
Pentru că niciun necaz nu vine singur, colonelul Victor Marcu, locțiitor al șefului unității, s-a hotărât să plece de la SIE pentru a se duce la SRI. Alt dezastru! A urmat o perioadă de migrare a ofițerilor care veniseră anterior de la Securitatea internă, după fuga lui Pacepa,  care au plecat la SRI, după Victor Marcu. Nu au plecat însă cu mâna goală: au luat cu ei și cazuri și dosare.