ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deși statul român a pompat deja peste 150 de milioane de euro în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR), întâlnirile cruciale dintre decidenți și investitori rămân învăluite într-o tăcere suspectă. Surse din piață indică probleme majore privind amplasamentul de la Doicești și blocaje severe în obținerea avizelor de mediu, informează Oficiul de Știri într-o analiză exclusivă:

Astăzi, hotelul Marriott a găzduit o reuniune discretă, dar de o importanță strategică uriașă pentru viitorul energetic al României. La masa discuțiilor au stat „greii” sectorului nuclear și reprezentanți de rang înalt ai statului: Cosmin Ghiță (Nuclearelectrica), Valentin Nae (președinte RoPower), conducerea CNCAN, ministrul Energiei, dar și oficiali de la Mediu, Apele Române și IGSU.

Motivul acestei mobilizări de forțe? Proiectul NuScale, care pare să se confrunte cu obstacole mult mai mari decât cele prezentate în comunicatele oficiale.

Doicești pare problematic. Se caută un alt amplasament?
 
Un punct central al discuțiilor l-a reprezentat situația terenului de la Doicești. Deși locația este prezentată oficial ca fiind viitorul nucleu al energiei modulare în România, în culise se vorbește despre „ciudățenii” juridice și tehnice. Terenul a fost achiziționat de către RoPower de la unul dintre propriii acționari, Nova Power & Gas, fapt ce ridică semne de întrebare asupra transparenței tranzacției.

Mai grav, în mediul specialiștilor circulă zvonuri persistente conform cărora RoPower ar sonda deja posibilitatea găsirii unui alt amplasament, ceea ce ar însemna o reluare de la zero a multor proceduri și studii de fezabilitate.

150 de milioane de euro investiți, avize blocate și secretomanie
 
Integral la Oficiul de Știri