EXCLUSIV. Generalul Radu Theodoru pune tunurile pe dușmanii Bisericii și ai Patriarhului: Sunt aceiași cu cei de la Vatican și cei din SUA. Să ne apărăm Ortodoxia, pentru a apăra România!
Într-o transmisie exclusivă, legendarul scriitor și explorator, veteran de război și erou al aerului, generalul Radu Theodoru, pune tunurile pe dușmanii României, ai Ortodoxiei, ai Bisericii și Patriarhului, afirmând tranșant că sunt aceiași cu cei de la Vatican, practic aceiași cei cu care se confruntă chiar acum Donald Trump în SUA, așa după cum a fost avertizat de Arhiepiscopul catolic Vigano în mesajul despre "Marea Resetare" mondială.
În acest sens, generalul dezvoltă teoria lui Vigano și cu privire la România. "Anul 2020 este anul asaltului final la adresa creștinismului", afirmă generalul. Instalate la Vatican deja, așa cum acuză și Vigano, fostul nunțiu papal la Washington, forțele potrivnice omenirii urmăresc demolarea valorilor naționale pe tot cuprinsul globului dar mai ales la noi, unde Ortodoxia este o stâncă foarte tare în calea acestor planuri. "Nu doar Patriarhul este vizat, ca om, ci Ortodoxia noastră întreagă, pe noi ca nație ne vizează", transmite generalul. "Noi suntem ținta", afirmă bunul cunoscător al operațiunilor de război. Generalul face și un apel: "Români, care ați mai rămas români, să ne apărăm Ortodoxia. Fără ea ne piere și neamul!" - după cum spunea și Părintele Justin Pârvu.
"Ortodoxia înseamnă Biserica, adică noi, cler de mir, monahi și monahii, ierarh și Patriarh. Rămâneți neclintiți ca să nu ieșim din Istorie!", sunt doar câteva din îndemnurile pe care le face legendarul luptător de aproape 97 de ani. Ascultați aici întreaga înregistrare:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Știri
Persoane: Radu Theodoru (General)
Locații: Patriarhia Română România SUA
Subiecte: Pelerinaj Sf. Dimitrie
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Masoneria Vatican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)