Editura Doxologia ne invită să-l vedem și să-l ascultăm pe Părintele Justin
Părintele Justin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc, încă ne veghează și ne îndrumă prin ucenicii și învățăturile sale, transmite Editura Doxologia. Tot ce trebuie să facem este să îl vedem, să îl citim și să îl ascultăm cu atenție.
Găsiți AICI titluri dedicate Părintelui Justin Pârvu de către Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la 11 ani de la trecerea la Domnul a Duhovnicului Neamului!
Citiți și Minuni
și mărturii ale sfințeniei Părintelui Justin. Familia Ortodoxă:
Părintele Justin Pârvu, grabnic ajutătorul († 16 iunie 2013)ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Persoane: Părintele Iustin Pârvu Părintele Justin Pârvu
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă
Subiecte: Părintele Justin
Organizații: Doxologia Editura Doxologia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)