Educatoarea bătăușă scoate oamenii în stradă. Asociația "Mame pentru Mame" protestează vineri față de violențele împotriva copiilor, deși Primăria nu a aprobat manifestația

Primăria Municipiului București nu a aprobat protestul organizat de asociațiile, părinții și cetățenii care doresc să își exprime revolta în legătură cu modul în care autoritățile și justiția din România tolerează violența asupra copiilor. Asociația "Mame pentru Mame"anunță însă că va participa la o acțiune de protest, vineri după-amiază, în Piața Victoriei, alături de toți cei care doresc să transmită autorităților mesajul: ZERO TOLERANȚĂ FAȚĂ DE VIOLENȚA ÎMPOTRIVA COPIILOR.
Demersul asociației vine în contextul în care zilele trecute, Judecătoria Sectorului 5 a decis să o lase in libertate pe educatoarea Ioana Neagu.
Deși opinia publică din România s-a scandalzat după prezentarea imaginilor cu educatoarea bătăușă de la o grădiniță din București, Primăria Capitalei nu a fost de acord cu protestul pe care unele organizații și părinți doreau să il organizeze vineri în București. Asociația Mame pentru Mame anunță, într-un comunicat, următoarele:
"În urma deciziei Judecătoriei Sectorului 5 de a o lăsa în libertate pe Ioana Neagu, filmată în timp ce bătea cu sălbăticie în mod repetat copiii lăsați de părinți în grija ei, în baza unei motivații fundamentate pe neconformități în raport cu Noul Cod Penal (în baza căruia se apreciază astăzi faptele Ioanei Neagu) precum și cu practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cursul zilei de Miercuri mai multi părinți, bloggeri, jurnaliști, și reprezentanți ai societății civile și-au exprimat în mediul online pe rețeaua de socializare Facebook revolta față de contextul eliberării Ioanei Neagu și au început, în mod spontan, să se organizeze pentru un protest public masiv în care să își manifeste revolta față de violența împotriva copiilor și tolerarea ei de către autorități", precizează asociația Mame pentru Mame. Conform aceluiași comunicat,"constatând numărul mare de cetățeni care își anuntau intentia de a demonstra precum și intenția lor de a veni în familie, însoțiți de copii, a notificat Primăria Municipiului București, Joi 7 Aprilie, la prima oră, despre organizarea acestui protest precizând locația, intervalul orar și numărul estimat de participanți și solicitând Primăriei să ia măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții bune a protestului (în special pentru deamarcarea zonei de afluență a protestatarilor, devierea și fluidizarea traficului, etc.).
Notificarea a fost înregistrată la Primăria Municipiului București.
În a doua parte a zilei de Joi 7 Aprilie, reprezentantul Asociației Mame pentru Mame a luat act de faptul ca, din pricina faptului ca notificarea nu respecta prevederile articolului 7 din Legea Nr. 60/1991 privind adunarile publice, in sensul ca aceasta nu a fost inregistrata la Primaria Municipiului Bucuresti, cu cel putin 3 zile inainte de data desfasurarii adunarii publice, Primaria nu poate aproba adunarea publica. Mentionam ca Primaria Bucuresti a propus o alta data de desfasurare pe care Asociatia Mame pentru Mame, din motive obiective, nu a putut sa o accepte.
Urmare a raspunsului negativ (primit din partea Primariei Municipiului Bucuresti de a aproba adunarea protestul parintilor din data de Vineri, 8 Aprilie, Asociatia Mame pentru Mame isi declina fara echivoc statutul de organizator al protestului.
In ciuda faptului ca Asociatia Mame pentru Mame isi declina calitatea de organizator vom veni azi la protest in calitate de participanti deoarece credem cu tarie ca cetatenii din Romania fie ca sunt parinti sau nu, au dreptul la o voce si o reactie publica rapida mai ales pentru cauze legitime si grave cum este revolta fata de violenta impotriva copiilor si de toleranta arata de autoritati fata de multe din cazurile de violenta impotriva copiilor.
Vom fi deci azi de la ora 17 in Piata Victoriei alaturi de toti cei care doresc sa transmita autoritatilor mesajul: ZERO TOLERANTA FATA DE VIOLENTA IMPOTRIVA COPIILOR
In conformitate cu statutul Asociatia noastre, suntem preocupati de siguranta celor care vor protesta azi, mai ales daca vor veni insotiti de copii caz in care le reamintim participantilor ca prioritatea numarul 1 a tuturor, fie ca vin cu copiii sau nu, trebuie sa fie supravgherea celor mici astel incat acestia sa nu iasa pe carosabil sau sa se puna in vreun fel in pericol.
In plus, recomandam, tot din considerente de siguranta, tuturor celor care vor veni azi in Piata Victoriei sa stea in arealul parcului Kiseleff, pe trotuarul si spatiul verde dinspre Piata Victoriei si sa nu iasa pe carosabil.
Este inutil sa subliniem ca orice manifestari agresive in partea participantilor ar discredita protestul si cauza impotriva violentei de orice fel.
In final, ne exprimam increderea ca fortele de ordine vor veghea la mentinerea sigurantei tuturor celor implicati, in baza premisei ca inteleg contextul deosebit al actiunii intreprinse de comunitatea de parinti bucuresteni preocupati de protejarea copiilor contra violentei".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)