La un moment dat, din mulțime se iscă un mare freamăt: de dincolo de garduri, din mijlocul Cimitirului, un copil suit pe o piatră, începu să fluture un steag tricolor! Era Ilie, care Dumnezeu știe cum, pătrunsese printre unguri și sărise gardul. Steagul lui înălțat de mâinile lui firave dar de un suflet mai tare decât piatra pe care s-a urcat a declanșat valul de români pe care nu l-a mai putut opri nici lanțurile porții nici indivizii din fața ei. 

De atunci încoace, în fiecare an, Ilie a răspuns Prezent la Valea Uzului, pentru Eroi, pentru demnitatea noastră națională. Astăzi este un tânăr în toată regula, are 17 ani. Trecerea de la copilărie la fragedă tinerețe a trăit-o în această luptă pentru Cultul Eroilor, pentru esența României de fapt. 

Asemenea lui sunt copiii care astăzi sunt tineri   tot de 16-18 ani din corurile Resurrectio Moinești, Avram Iancu din Valea Mare, Florile Zagonului și fetițele familiei Cristi și Oana Musca din Vrancea, care în ultimii ani au fost acolo, acolo unde este mai greu pentru Eroi, acolo unde lupta este mai grea, dar atât de frumoasă. Este pentru ei lecția deschisă de istorie predată pe teren, lecția pe care nu o găsesc în manualele lor școlare, predată însă de părinți și profesori precum Gabriela Biea. 

Este o lecție pe care au trăit-o pe câmpul de luptă identitară, pe câmpul din care răsar oasele eroilor ce zdrobesc "corectitudinea politică " și trădarea, pe câmpul de luptă în care dacă sapi câțiva centimetri de timp, afli fluvii de sânge care ostoiesc setea de adevăr și dreptate istorică românească.