Elevii ar putea sta mai puține ore la școală. Proiectul așteaptă votul senatorilor, după ce a trecut de Camera Deputaților

Elevii din România vor petrece mai puțin timp la școală. Măsura limitării numărului de ore pe care le pot petrece elevii la școală este prevăzută într-un proiect de act normativ ce se află la votul decisiv al senatorilor, joi fiind primit și raportul de admitere. Acest proiect legislativ a mai fost adoptat de Parlament, dar președintele Iohannis l-a trimis la reexaminare. În cererea de reexaminare, Iohannis semnala faptul că reglementarea prin care sunt stabilite numărul de ore alocat disciplinelor „prezintă neclarități”.
Potrivitsite-ului ziarulunirea.ro, tinerii ce urmează diverse forme de învățământ din țara noastră vor petrece mai puțin timp la școală, după cum stabilește Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011. Proiectul normativ a primit în 2018 votul decisiv al parlamentarilor, dar acum se află din nou la votul Senatului (cu propunere de adoptare), deoarece președintele țării a cerut reexaminarea documentului.
Însă această adoptare, în urma reexaminării, este foarte aproape. Joi, 12 septembrie, a fost primit și raportul de admitere din partea comisiei de fond (Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport), ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, legea va fi adoptată și de Senat. Tot ce va rămâne de îndeplinit va fi promulgarea legii, de către președintele țării.
După cum prevede documentul, începând cu anul școlar 2020-2021, numărul de ore petrecute săptămânal la școală de către elevii din învățământul primar va fi limitat la 20 de ore, iar numărul de ore pentru cei ce învață în ciclul gimnazial va fi limitat la 25 de ore pe săptămână. În același timp, liceenii vor petrece la școală cel mult 30 de ore pe săptămână.
Aceste limite se referă, potrivit propunerii legislative, la orele "alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate”.
În prezent, numărul maxim de ore pe care le pot petrece elevii din România este stabilit, în funcție de nivelul de învățământ, de o serie de planuri-cadru de învățământ. De exemplu, planul-cadru pentru învățământul primar folosit în prezent stabilește că elevii din acest ciclu de învățământ pot petrece la școală cel mult 22 de ore pe săptămână.
Pe lângă reducerea timpului pe care îl vor petrece elevii la școală, propunerea legislativă mai stipulează și că în școli și "în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violență psihologică – bullying”. Totodată, documentul stabilește că, pentru a putea identifica și interveni în astfel de cazuri, educatorii și profesorii vor trebui să participe la cursuri de perfecționare privind problemele legate de violența psihologică.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Subiecte: Mai puține ore la școală Proiect de lege
Organizații: Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)