ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dezbaterea organizată de președintele Iohannis, care va avea loc în această seară, și la care sunt invitați jurnaliști și comentatori politici bine selecționați de echipa de campanie, se va ține în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”. Dincolo de faptul că dezbaterea este organizată de el, așa cum ne anunța președintele săpămâna trecută, cu jurnaliștii aleși tot de el și cu SNSPA-ul aleasă tot de el, nu trebuie ignorat nici locul ales pentru șueta președintelui din turul 2. Jurnalistul Radu Soviani explică, într-un text postat pe Facebook, de ce a fost aleasă  Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”. Unul ar fi, spune Soviani, că astfel Iohannis  „își manifestă în continuare disprețul față de cei abuzați de justiția aflată în lanțul SRI și pentru a arăta că dacă el prețuiește ceva, acel ceva este LANȚUL”. A doua explicație a alegerii BCU a fost legată de „proximitate și SIGURANȚĂ”. „Probabil că Iohannis s-a simțit în Siguranță în BCU aflată în proximitatea fostului sediu al Securității, Direcția V, de lângă BCU, arătând astfel pe lângă dispreț față de cei abuzați și o dorință mare de siguranță și securitate”, susține Radu Soviani. Există și un al treilea raționament al președintelui în alegerea BCU. Care ține, după cum spune Soviani, de faptul că președintele „vrea să pară un apărător al culturii fiind în fapt un adversar mercantil al ei”. Radu Soviani își argumentează teoria, amintind că  „la 15 ianuarie 2000 (fix la aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu), familia Iohannis a EVACUAT librăria Eminescu din imobilul pe care îl obținuse prin fraudă, pentru a face loc ulterior băncii Raiffeisen Bank, de la care a obținut peste 300.000 de Euro, din chirii pentru un imobil obținut prin fals”.

Publicăm mai jos textul integral:

”Nefiind oferit un răspuns public, am încercat să explic de ce Klaus Iohannis, la ,,dezbaterea'' LUI, cu jurnaliștii LUI, cu facultatea aleasă de EL (SNSPA), a ales să facă șezătoarea de astăzi la Biblioteca Centrală Universitară. Am trei răspunsuri, primele 2 le-am oferit deja, dar le reiau, pe scurt, iar al treilea, imediat, în postarea de azi. Primul răspuns pe care vi l-am oferit public a fost că Iohannis a ținut expres ca dezbaterea să fie aici, unde, în urmă cu 2 ani, Dan Radu Rușanu, lansa cartea ,,Mai sunt judecători la Berlin''. Fostul Președinte ASF a fost arestat în 2014 de DNA-ul doamnei LCK, urmărindu-se înlăturarea din funcție a lui Rușanu și plasarea în loc a lui Mișu Negrițoiu - cel îndepărtat de la conducerea executivă a ING Bank România (și plasat într-o poziție onorifică) după ce FBI a demonstrat implicarea în operațiuni asimilate spălării de bani de către ING Bank, inclusiv prin operațiuni cu Iranul aflat sub embargo SUA derulate prin ING Bank România. Rușanu a fost ulterior achitat de ambele instanțe, dar a fost nevoit să demisioneze de la conducerea ASF, din arest, acolo unde a fost plasat prin probe fabricate de DNA-instituție aflată sub protocol cu SRI. În cartea lansată public la BCU, Rușanu povestește experiența prin care a trecut. Prin urmare, prima mea explicație a fost legată de faptul că Iohannis a ales BCU pentru a își manifesta în continuare disprețul față de cei abuzați de justiția aflată în lanțul SRI și pentru a arăta că dacă el prețuiește ceva, acel ceva este LANȚUL. A doua explicație pentru această alegere, a fost legată de proximitate și SIGURANȚĂ. Probabil că Iohannis s-a simțit în Siguranță în BCU aflată în proximitatea fostului sediu al Securității, Direcția V, de lângă BCU, arătând astfel pe lângă dispreț față de cei abuzați și o dorință mare de siguranță și securitate. Iar a treia explicație o ofer ACUM, pe baza unui articol publicat de ancheteonline în 15 octombrie 2014 (și republicat în 15 ianuarie 2017 (de ziua lui Mihai Eminescu). Articolul arată că în spațiul din Balcescu 29 (,,a șasea casă eliminată'' din portofoliul imobiliar al familiei Iohannis - respectiv imobilul obținut prin fraudă), funcționa Librăria Mihai Eminescu. Arată ancheteonline că în 15 ianuarie 2000 (fix la aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu), familia Iohannis a EVACUAT librăria Eminescu din imobilul pe care îl obținuse prin fraudă, pentru a face loc ulterior băncii Raiffeisen Bank, de la care a obținut peste 300.000 de Euro, din chirii pentru un imobil obținut prin fals, sumă din care și-a cumpărat și aproape întreg portofoliul de ,,celelalte 5 case''. Iohannis nu a returnat NICIODATĂ sumele obținute din chiriile încasate nelegal atâta timp cât imobilul a fost obținut prin fraudarea testamentului dare are încă în memorie faptul că el și doamna Carmen au evacuat librăria MIhai Eminescu din acest imobil, pentru bani, în urmă cu aproape 20 de ani. Aceasta poate fi a treia explicație pentru care Iohannis încearcă să pară un apărător al culturii fiind in fapt un adversar mercantil al ei, explicație care se adaugă celorlalte două motive: dispreț și siguranță/securitate. Este esențial să cunoașteți că în procesul prin care a încercat să mențină ,,imobilul 6, eliminat'' și obținut prin frauda, familia Iohannis a fost apărată de firma fostului lucrător al Securității și infiltrat turnător al aceleiași Securității în înschisoarea de la Aiud, Gheorghe Mușat, Iohannis neiertând vreodată justiției faptul că l-a deposedat de fructul infracțiunii - imobilul obținut prin fraudă și care a stat la baza averii sale imobiliare, deși până acum a scăpat cu banii neatinși din complicitatea altor instituții ale statului (majoritatea aflate sub protocol). Despe acea decizie istorică (a instanței din Brașov reconfirmată de cea din Pitești) prin care justiția a luat casa obținută prin fraudă celor care l-a ales pe Gheorghe Mușat ca apărător (Iohannis și doamna) am scris în urmă cu aproape 3 ani, în 22 februarie 2017, aici și merită să citiți/recitiți”.