Personalitatea Episcopului Grigorie Leu, numit și „patriarhul alb” al Hușilor, a fost evocată joi, la Catedrala Episcopală din Huși, în cadrul simpozionului intitulat „Grigorie Leu, Episcopul Hușilor, martir al neamului românesc”. Evenimentul s-a desfășurat cu ocazia împlinirii a 69 de ani de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Grigorie Leu și a beneficiat de prezența a numeroși participanți.

Părintele Episcop Ignatie a oficiat slujba Parastasului în memoria vrednicului de pomenire Episcop Grigorie Leu, cel de-al 49 Ierarh al Episcopiei Hușilor, ce a păstorit aici între anii 1940-1949, până la desființarea abuzivă a acesteia de către regimul comunist, scrie episcopiahușilor.ro.
 

În cuvântul rostit, Episcopul Hușilor a evocat figura Episcopului Grigorie Leu, „patriarhul alb” al suferinței pentru credință și neam, subliniind faptul că acesta „ne-a salvat de la indiferența și de la vidul celor pentru care iubirea de patrie semnifică ceva vetust și demn de disprețuit, atunci când fiecare firicel de gând, fiecare zvâcnitură a inimii, fiecare globulă a sângelui  erau amprentate, în chip constant și luminos, de durerea abisală pentru patrie”.  

Redăm mai jos textul integral al comunicării rostite de Episcopul Hușilor:

„De fiecare dată când ne aflăm în ambianța comemorării unui mare aristocrat – aici am în vedere sensul primar al cuvântului, adică cineva care este stăpânit perpetuu de bine și frumos – al dragostei față de Biserică și  de neam, avem convingerea lăuntrică că luăm și noi ceva din șuvoiul de fibră morală  și de energie națională al destinului celui care, cu siguranță, este „în gândul lui Dumnezeu”, precum și în memoria inimii noastre, așa cum sunt toți martirii neamului românesc.

Episcopul Grigorie Leu a fost miracolul conștiinței Episcopiei Hușilor și nu numai, care ne-a salvat de la ignoranța unei credințe trăite în manieră mecanicistă, dacă avem în vedere toate cuvântările și pastoralele pline de nerv spiritual și național, adresate preoților și credincioșilor din vremea sa, ne-a salvat de la derapajul curajului în lașitate și frică, atunci când totul în jurul lui a fost în constrast sfidător cu principiile de demnitate și verticalitate spirituală umană, ne-a salvat de la vorba ocolită sau eufemismul atitudinii care se numește pactizare sau coabitare conștientă cu răul și urâtul moral al comunismului, ne-a salvat de la frivolitatea unei vieți consumate sub umbrela derutei morale, atunci când disidența antiateistă i-a atras o moarte martirică vrednică de așezare în calendar, și în sfârșit, ne-a salvat de la indiferența și de la vidul celor pentru care iubirea de patrie semnifică ceva vetust și demn de disprețuit, atunci când fiecare firicel de gând, fiecare zvâcnitură a inimii, fiecare globulă a sângelui  erau amprentate, în chip constant și luminos, de durerea abisală pentru patrie.

Am spus „ne-a salvat”, pentru că icoana lui de autentic mărturisitor și martir al Bisericii și neamului nostru dăinuie și va dăinui pentru totdeauna. Episcopia Hușilor, pe care a iubit-o ca pe lumina ochilor săi, acum este ceea ce el însuși a voit: să rămână Episcopia, așa cum a spus-o răspicat pe 25 februarie 1949  în fața membrilor guvernului comunist: „Îndepărtați-mă pe mine, dar lăsați Episcopia”[1], pecetluindu-și viața, în duh profetic, prin cuvintele „eu voi muri odată cu Episcopia”[2].

 De aceea, episcopul Grigorie Leu poate fi numit „patriarhul alb” al Hușilor, dacă îmi este îngăduită această tautologie, atâta vreme cât orice patriarh al României poartă veșminte albe, care sunt simbolul purității, al luminii și al intergității morale și de credință. Această sintagmă mi-a venit în minte în momentul în care am citit zilele acestea o evocare a vrednicului de pomenire Bartolomeu Anania al Clujului despre cel care pe nedrept a fost supranumit „patriarhul roșu”, patriarhul Justinian Marina. Potretul pe care i-l face ierarhul cărturar al Clujului patriarhului Justinian, cred că i se potrivește de minune și Episcopului Grigorie Leu: „Cei mai mulți știu că Patriahul Justinian, care a dominat viața bisericească timp de aproape treizeci de ani, a fost un conducător de mare autoritate, cu statură dreaptă și bine zidită, ochi ageri, trăsături tari, grai răspicat, minte ascuțită, voință de cremene, dârz în înțelepciune și înțelept în dârzenie, vizionar al vremurilor noi, deschis prefacerilor sociale și credincios tradițiilor sfinte, veghetor de zi și noapte, muncitor cu timp și fără timp, aspru în cumpăna gândului, prompt în hotărârea lucidă (...), sclipitor în intuiții. A fost și un geniu al rezoluției”[3].

Și pentru a încheia nu cu cuvintele mele, care niciodată nu vor putea să toarne în cuvinte personalitatea complexă și de anvergură duhovnicească a celui comemorat, vă propun o mică reflecție și avertizare a vrednicului de pomenire episcop Grigorie Leu, rostite cu trei ani înainte de a fi asasinat: „Vă rog să luați aminte la vremurile ce trăim. Biserica va avea tăria și preoțimea autoritatea morală pe care o formăm noi cu zelul apostolic ce ne preocupă (...). Să fim înțelepți și prevăzători. Să nu trăim numai pentru bucata de pâine și ambiția luciferică de astăzi. Ferice de cei ce-și aștern o bătrânețe cinstită și lasă o moștenire sfințită. Și în viața noastră clericală se cere această înțelepciune și prevedere mai mult acum mai mult ca oricând, căci nu se știe ce aduce ziua de mâine”.[4] 

[1] Pr. Dr. Viorel Hurjui, Omul și fapta – omul și fapta, Huși, Episcopia Hușilor, 2000, p. 180.

[2] Ibidem, p. 181.

[3] Arhim. Bartolomeu Valeriu Anania, Justinian, Părintele nostru, în revista „Renașterea” 12/2017, p. 3

[4] Episcop Girgorie, Cucernice Părinte, în revista „Cronica Hușilor”, sept.-dec. 1946, pp. 13-14. 

În încheierea simpozionului, Episcopul Hușilor a anunțat proiectul cultural al Episcopiei Hușilor în ceea ce privește personalitatea Episcopului Grigorie Leu, în 2019 împlinindu-se 70 de ani de la mutarea sa la cele veșnice. Pentru acel moment se are în vedere alcătuirea unei lucrări reprezentative care să cuprindă editarea cuvintelor pastorale ale vrednicului Ierarh, o radiografie a perioadei cât a păstorit la Huși, precum și un mănunchi de studii și articole ce au în centru complexa sa personalitate.