Episcopul Ignatie al Hușilor le dă o replică ironică detractorilor Bisericii: Îi asigurăm pe „salvatorii neamului” de molima care ne bântuie că „nu mor caii când vor câinii”
Episcopul Ignatie al Hușilor dă o replică ironică atacurilor îndreptate în ultimele săptămâni împotriva Bisericii Ortodoxe Române și a credincioșilor ei, sub pretextul grijii pentru sănătatea preoților și a dascălilor, mimate de cei care, anterior pandemiei de Covid-19, nu manifestaseră gânduri binevoitoare la adresa Bisericii, nefăcând parte nici măcar din rândurile celor care o cercetează. Într-un articol publicat pe platforma de idei Marginaliaetc.ro, PS Ignatie enumeră întregul arsenal de argumente al seculariștilor și demonstrează, prin metoda reducerii la absurd, că scopurile lor sunt cu totul altele decât îngrijorarea benignă pe care o afișează.
„În plină pandemie, scotocind grijuliu în garderoba ideologică, prin care sfidează și îi înjosesc infatuat pe creștini, și negăsind ceva potrivit, designerii seculariști au recurs la o variantă stilistică imprevizibilă și de ocazie: s-au înveșmântat ipocrit și ostentativ cu haina evlaviei care, cred ei în aroganța lor, poate aduce salvare neamului și chiar întregului mapamond. Cu alte cuvinte, toți plesnesc de evlavie.
Cine spune că pandemia nu face și minuni, se înșală amarnic. Suntem martorii unor „schimbări de paradigme” nemaiîntâlnite în societatea postdecembristă. Aproape că suntem vrăjiți și riscăm să rămânem blocați într-o contemplație perpetuă în fața unor asemenea schimbări radicale. (...)
Pentru a face față cu brio pandemiei, acest „amplificator de viruși”, care este lingurița euharistică, trebuie eliminat imediat pentru a nu atenta la siguranța sănătății publice a conaționalilor noștri.
În ceea ce privește stoparea pandemiei, aproape că nici nu mai este nevoie ca oamenii de știință să inventeze antidotul la coronavirus, pentru că leftiștii totalitari români au dat deja lovitura de grație: distrugeți toate lingurițele cultice și așa veți scăpa de virusul mortal.
Dacă mi se îngăduie o mică ironie și recunoscând riscul unei asumate forțări, putem crede că soluția s-ar afla tot în ograda Bisericii, nu în laboratorul atotputernicului zeu al științei, care așteaptă legat de mâini și de picioare până vine soluția salvatoare de neam și criză medicală de la leftiștii radicali români. Tot așa precum nu s-au gândit nici în cel mai „frumos” coșmar al neomarxiștilor că veni-va vremea ca Biserica să ajute spitalele, chiar dacă marota iluminiștilor moderni era „vrem spitale, nu catedrale”. (...)
Unii au nevoie și de justiție pentru a scăpa, „conform legii”, de inamicul numărul unu al nației române în vreme de molimă: lingurița de împărtășanie. (...)
Este de la sine înțeles că „prietenii” Bisericii, prin această viclenie progresistă și profund intolerantă (vai, am recurs la un abuz de am îndrăznit să îi etichetez pe „apostolii” toleranței și ai diversității de opinie și de credință cu un asemenea adjectiv care este „genetic” și exclusiv „predestinat” doar creștinilor) vor să ne convingă că ideologia dă viață, iar credința ucide. Din fericire, istoria umanității ne demonstrează, cu vârf și îndesat, altceva: întotdeauna ideologiile totalitare (fascismul, comunismul și toate -ismele), inclusiv corectitudinea politică, ucid, în mod sigur și fără preferințe, în numele unei vieți noi, în numele omului nou și în numele unor concepte noi de gândire. (...)
Niciodată nu m-am gândit – probabil pentru că nu am putut anticipa duhul vizionar-oniric al hristofobilor – că se poate intra în șoc anafilactic, cu spasme ideologice și cu răspândire națională, ca urmare a unei alergii severe, care s-a radicalizat, în așa măsură, încât, în subsidiar, nu mai contează lingurița, cât Cine este în linguriță: Hristos, Doctorul trupurilor și al sufletelor. Contează că cei mai gălăgioși, fricoși și precauți, ca într-un teatru absurd, nu sunt cei care se împărtășesc în mod curent, ci cei care nici măcar în coșmarurile cele mai înfricoșătoare, ca cel al lui Raskolnikov, nu se vor împărtăși nici măcar cu Hristos, darmite din aceeași linguriță cu toți credincioșii. (...)
Ca să mă exprim sentențios, îi asigurăm pe salvatorii neamului de molima care ne bântuie că nu mor caii când vor câinii”, a scris Episcopul Ignatie al Hușilor într-un articol publicat de Marginaliaetc.ro. Îl puteți citi integral pe această platformă de idei, comentarii, analize, note și luări de poziție.
Pe același subiect

Se ridică marii duhovnici de la Sfântul Munte Athos: VACCINUL "ANTI-COVID" ESTE O ÎNȘELĂCIUNE. Arhimandritul Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel: Nu mă vaccinez și nu dau binecuvântare nimănui pentru vaccinare

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI

Monahul Filotheu de la Petru Vodă: Vaccinul „anti-Covid” poate aduce: 1 - Cancer, 2 - Infertilitate și 3 - Moarte. Părintele Justin Pârvu a fost categoric: Nu primiți acest vaccin!

În atenția Patriarhiei Române și a tuturor preoților, monahilor și credincioșilor din România: FALSURILE DIN BROȘURA GUVERNULUI PRO-VACCINARE, demontate de societatea civilă creștină. STUDIUL SPECIALIȘTILOR PRO VITA - Medici pentru Consimțământul Informat

RĂU TRATAȚI - MAL TRAITÉS. Documentarul despre COVID-19 care a șocat Franța. ACUM ÎN ROMÂNĂ, AICI. Dr. Didier Raoult și alți medici europeni faimoși, expun ADEVĂRUL

EXCLUSIV. Cum a murit după vaccinul Pfizer/BioNTech asistentul de la Sanatoriul Balnear din Mangalia, primul caz de deces din România, mușamalizat. Îl chema Sorin Săvulescu și anul acesta împlinea 49 de ani. Cine răspunde?
Recomandările noastre

British Medical Journal: Pfizer and Moderna’s “95% effective” vaccines—we need more details and the raw data. Vaccine efficacy against developing covid-19 symptoms: 19% - 29%

Interzis de YouTube publicat de ActiveNews. PLANETA ÎNCHISĂ - PLANET LOCKDOWN - TRADUS ÎN ROMÂNĂ. Documentar Video

Profesorul Ilie Bădescu: Ce ne spune scena cu mulțimi de pe treptele Capitoliului?

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI
Persoane: PS Ignatie
Locații: Huși
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Episcopia Hușilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)