ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-un comunicat de presă, Episcopia Hușilor a anunțat  că Preasfințitul Părinte Ignatie a fost externat miercuri din Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, Bârlad.

„Episcopia Hușilor dorește să aducă la cunoștința opiniei publice faptul că Părintele Episcop Ignatie a fost externat astăzi de la Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman din Bârlad. Starea de sănătate a Părintelui Episcop Ignatie este una foarte bună, recuperându-se după perioada de internare”, se menționează în comunicat, citat de Basilica.ro

Ierarhul a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus în urmă cu două săptămâni și a fost internat pentru tratament.

Eparhia a transmis „mulțumiri și recunoștință” managerului spitalului bârlădean, medicului curant și întregului personal medical și administrativ pentru „profesionalismul actului medical, dăruirea de sine și căldura sufletească de care dau dovadă în relația cu cei aflați în suferință, internați în cadrul acestei unități medicale”.

Au fost adresate mulțumiri celor care s-au rugat pentru Preasfinția Sa și au trimis mesaje de comuniune, precum și „reprezentanților mass-mediei pentru că au prezentat, cu decența și empatia cuvenite, acest moment de încercare din viața Părintelui Episcop Ignatie”.

Reprezentanții eparhiei au reiterat îndemnul de „a trata cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică și fără a stigmatiza pe cineva, măsurile de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus, protejându-ne pe noi și pe cei din jur, neuitând, totuși, faptul că omul aflat în boală are aceeași demnitate umană și se bucură de aceeași cinstire ca și cei sănătoși”.