Episcopul Macarie: Au mai existat oare timpuri în care omul sănătos să fie considerat un pericol? Despre Novak Djokovici și cinstirea lui Eminescu, în Suedia. Cuvântul Ierarhului
După ce a dăruit încercatei familii Smicală o icoană care arată lucrarea tainică a lui Dumnezeu în viața lor, PS Macarie al Europei de Nord a oficiat sâmbătă un parastas pentru Mihai Eminescu la Parohia Borås din Suedia.
Ierarhul a spus că versurile lui îi ajută pe românii din diaspora să-și cultive identitatea de credință și neam, transmite Basilica. „Da, de credință și de neam, fiindcă Mihai Eminescu a fost un mare patriot, dar a fost și un credincios evlavios, care a iubit Biserica strămoșească și deseori era pelerin la mănăstirile noastre și în mod deosebit la Mănăstirea Agafton, unde avea câteva mătuși călugărițe.”, a spus Episcopul.
„Înainte de a trece la cele veșnice, a spus celor apropiați că ar dori să aibă mormântul lângă o biserică și să poată asculta liturghia și să cânte imnul Lumină lină, așa cum îl cântau măicuțele atunci când era ele pelerin la Mănăstirea Agafton din părțile Botoșanilor”, a mai amintit Episcopul Europei de Nord despre Poetul Național.
Mihai Eminescu „a fost drept și a fost curajos. Nu a făcut niciun fel de compromis într-o lume și într-o vreme când multe conștiințe erau de vânzare”, a adăugat ierarhul.
„Poetul nostru național ne învață să avem nădejde, să avem credință și inima noastră să o ținem sus neîncetat și să nu facem niciun fel de compromis”, a încheiat Preasfințitul Părinte Macarie.
În predica sa de ieri, după cum puteți asculta în filmarea de mai jos, ierarhul s-a referit și la problemele zilei pe plan mondial, întrebând: „Au mai existat oare timpuri în care omul sănătos să fie considerat un pericol?”
„Din nefericire, în numele iubirii și în numele binelui comun, în zilele noastre, chiar și cei sănătoși, chiar și cei curați sunt ostracizați și sunt considerați un pericol pentru societate. Iată, vedem cu ochii noștri, ceea ce se întâmplă cu un sârb, cu un frate de-al nostru în credință, cu unul dintre cei mai buni jucători din tenisul mondial, Novak Djokovici, pe care l-am pomenit și acum, la dumnezeiasca Liturghie. Oare am mai trăit noi timpuri în care omul sănătos să fie considerat un pericol public, să fie exclus din comunitate? Nu cred! Tocmai de aceea trebuie să ne rugăm pentru cei care suferă pe nedrept. Din nefericire, în ochii celor puternici ai acestei lumi sunt vinovate victimele și nu persecutorii.”, a spus, în predica sa, Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord.
VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Senzaționalul interviu al lui Tucker Carlson cu Viktor Bout, ”negustorul morții”. Dezvăluiri despre subteranele războiului din Ucraina, adevărul despre armamentul folosit, Zelensky și Epstein și decizia Rusiei de a folosi potențialul nuclear
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Faci fântână în curte și ajungi la închisoare NU e FAKE NEWS. Pedeapsă pentru "susceptibilitate" - nu pentru daună dovedită! Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Eminescu Novak Djokovici PS Macarie
Subiecte: Australian Open discriminarea pe criterii de vaccinare imunitate naturală Mihai Eminescu - simbol național Românul Absolut
Organizații: Australian Open Episcopia Europei de Nord
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)