Episcopul Macarie Drăgoi i-a colindat pe românii de dincolo de Cercul Polar: În aceste ținuturi arctice, în noaptea polară, să ne aducem aminte de Hristos-Răsăritul cel de Sus care a alungat pentru todeauna noaptea căderii omului din Rai

Românii aflați dincolo de Cercul Polar au primit și ei vestea Nașterii Domnului. Le-a fost adusă prin colinde și cu Icoana Nașterii Domnului de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, aflat în aceste zile în misiune la românii din Norvegia, din diferite zone de dincolo de Cercul Polar.
Preasfințitul Macarie a ajuns în nordul Norvegiei încă de vineri, 22 decembrie 2017, începând să-i colinde pe românii din această regiune îndepărtată, scrie pe Facebook Episcopia Europei de Nord.
Purtând icoana Nașterii Domnului și drapelul României ierarhul i-a vizitat pe români la casele lor și i-a adunat la sfintele slujbe în jurul altarelor euharistice și a colindat cu credincioșii. El însuși a cântat și câteva colinde din ținuturile sale natale, a împărțit calendare religioase și daruri pentru cei mici. De asemenea, preasfințitul părinte episcop i-a spovedit pe cei dornici să se primenească duhovnicește pentru Nașterea Domnului.

„Frați români, a venit din nou Crăciunul! Iată mesajul plin de nădejde și de bucurie pe care vi-l aduc aici, dincolo de Cercul Polar. Purtând pe brațe icoana Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos și colindându-vă la fereastra sufletului, vă vestesc că Hristos iarăși se naște de dragul nostru și spre folosul nostru! Căldura noastră sufletească să risipească întunericul și răceala din aceste ținuturi îndepărtate de casă! Chiar dacă suntem acum în aceste ținuturi arctice, fiind noaptea polară, să ne aducem aminte de Hristos-Răsăritul cel de Sus care a alungat pentru todeauna noaptea căderii omului din Rai”, a spus, cu acest prilej Episcopul Macarie Drăgoi.

Luni, în prima zi de Crăciun, Părintele Episcop Macarie a slujit Sfânta Liturghie în parohia românească din capitala Regatului Norvegiei. În cadrul slujbei, ierarhul a cântat mai multe colinde românești împreună cu credincioșii. După slujbă, Preasfințitul Macarie împreună cu un grup de colinători a mers să-i colinde pe cei aflați la Centrul pentru persoanele vârstnice din Oslo.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)