Episcopul Macarie, despre educația sexuală în școli: „Este strigător la cer! Este contestată însăși inocența copiilor!”

Părintele Episcop Macarie a atras atenția, în cuvântul adresat în lunea Rusaliilor, 8 iunie, cu privire la pericolul pe care îl reprezintă educația sexuală în școli, avertizând cu privirea la impactul acesteia asupra inocenței copiilor, ceea ce reprezintă o nedreptate strigătoare la cer.
Părintele Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la vremurile pe care le trăim, spunând că este „o mare încercare în această lume când vedem frica patologică față de moartea biologică, furia resentimentară ridicată la rang de virtute civică”.
„În numele unei noi revoluții sunt contestate credința, familia, patria, dragostea dreasă cu sarea duhovnicească, firescul, recunoștința, blândețea, dreptatea, adevărul și însăși inocența copiilor, spunându-se că aceasta nu ar fi decât o simplă prejudecată. Dacă copiii nu mai au inocență, înseamnă că nu mai au copilărie. Iar dacă nu mai au copilărie, ei chipurile trebuie să fie expuși de mici orelor de educație sexuală, ca să deprindă abilități corespunzătoare”, a spus PS Macarie.
Copiii nu mai au dreptul la inocență, aceasta ne spun falșii apostoli ai acestei noi lumi postumane, însă, a subliniat Părintele Macarie, sub nicio formă, noi, creștinii, nu trebuie să fim complici la aceste nedreptăți strigătoare la cer.
„Războiul împotriva Bisericii este de fapt un război împotriva omului și a destinului său. Da, iubite frate și iubită soră, acest război este îndreptat împotriva legăturii tale cu Dumnezeu. Miza acestui război este ruperea legăturii dintre om și Dumnezeu. Este cumplit că sunt contestate cele mai firești, cele mai minunate lucruri care ne fac pe noi oameni. Sunt vremuri de cernere, sunt vremuri de încercare, sunt vremuri de prigoană, însă trebuie să stăm drepți și să nu facem niciun fel de compromis! Să ne punem nădejdea în Dumnezeul Cel slăvit în Treime: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt și să credem că atunci suntem creștini, când ne umplem cu toții de Duhul Cel Preasfânt și nu de duhul lumii”, a spus PS Părinte Episcop Macarie în lunea Rusaliilor, 8 iunie 2020.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație Români în lume Știri
Persoane: PS Macarie
Locații: Stockholm
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Episcopia Europei de Nord
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)