ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Sâmbătă dimineața a avut loc cel mai grav accident petrecut pe o autostradă din România. Din motive încă neelucidate, a avut loc un carambol în care 4 persoane și-au pierdut viața, alte zeci fiind rănite. 29 de mașini au fost implicate în acest cumplit accident.

Bilanțul morților și răniților putea fi însă una mult mai mare dacă acolo nu ajungea și Florian Chifor.

Bărbatul a văzut accidentul, a coborât din mașină și s-a dus în mijlocul drumului ca să îi avertizeze pe cei care veneau din spate pentru a încetini. A reușit astfel să le salveze viețile.

Florian Chifor se afla în drum spre Constanța unde trebuia să participe la un seminar. A fost printre soferii norocosicare au scăpat nevătămați din accindent. El a văzut semnalele celor aflați în fața lui și a oprit la timp.

 

Dosar penal în urma accidentului

Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis un dosar penal în urma accidentului produs în această dimineață pe A2.

Dosarul a fost deschis pentru vătămare corporală, însă, până în clipa de față, nu există niciun vinovat identificat. Încadrarea este de ucidere din culpă și vătămare corporală, a declarat Liliana Bănescu, prim procuror în cadrul Parchetului, pentru Agerpres.