ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După doi ani și jumătate de refuzuri și tergiversări, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru încălcarea legilor transparenței în dosarul achiziției vaccinurilor Pfizer. În ciuda verdictului, care reprezintă o adevărată „umilință publică”, nu există nicio consecință politică reală – cel puțin deocamdată. 
 
Mai mulți eurodeputați conservatori cer înlăturarea imediată a lui von der Leyen din funcție și deschiderea unei anchete parlamentare privind posibila corupție la nivelul cel mai înalt al Uniunii. În centrul scandalului: negocierile netransparente pentru achiziția a miliarde de doze de vaccin, ascunderea deliberată a mesajelor cu CEO-ul Pfizer și complicitatea establishmentului politic european, scrie The European Conservative, preluat de mariustucă.

După doi ani și jumătate de luptă acerbă cu instituțiile UE și instanțele belgiene pentru a evita să-și facă publice mesajele text schimbate cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, în legătură cu negocierile pentru achiziția de vaccinuri – probabil pentru a ascunde probe într-unul dintre „cele mai mari scandaluri de corupție din istoria omenirii” – președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit miercuri o lovitură dură din partea Curții de Justiție a UE, care a decis că a încălcat legislația privind transparența și a anulat decizia acesteia de a nu face publice documentele.

Reamintim că aceste mesaje au fost folosite în negocierea achiziției a 1,8 miliarde de doze de vaccin Pfizer, în valoare de aproximativ 35 de miliarde de euro, pe lângă alte 2,8 miliarde de doze cumpărate de la alți producători. În total, peste 70 de miliarde de euro cheltuiți pentru mai bine de 10 doze pentru fiecare cetățean european. Cu toate acestea, abia puțin peste o cincime din aceste doze au fost administrate, ceea ce înseamnă că marea majoritate va ajunge inevitabil la groapa de gunoi.
 

Totuși, în ciuda faptului că aceste mesaje ar putea fi esențiale pentru a înțelege această risipă de proporții colosale a banilor contribuabililor, hotărârea CJUE nu implică nicio consecință imediată în ceea ce privește dezvăluirea mesajelor cu Pfizer. Comisia Europeană a anunțat deja că nu le va publica. Von der Leyen are la dispoziție două luni pentru a contesta decizia, iar procesul pentru o hotărâre definitivă poate dura între 15 și 24 de luni. Cu alte cuvinte, publicul nu va vedea niciun mesaj timp de cel puțin încă un an sau doi – dacă le va vedea vreodată.

În mod similar, chiar și presa mainstream a recunoscut rapid că această „zgârietură serioasă” pe imaginea Ursulei von der Leyen nu va avea „nicio consecință politică reală”, pur și simplu pentru că nu există niciun mecanism eficient prin care ea să fie trasă la răspundere și nici vreo voință reală din partea partidelor establishmentului, care formează așa-numita „coaliție a Ursulei” în Parlamentul European, de a o sancționa.

Desigur, acest lucru nu înseamnă că cei din afara cercului ei politic vor înceta să lupte pentru transparență și responsabilitate, și să ceară sfârșitul abuzurilor constante de putere din centrul instituțiilor UE.

„Dacă ursula von der Leyen nu are nimic de ascuns, atunci nu are de ce să se teamă”, a declarat pentru European Conservative eurodeputatul danez Anders Vistisen, liderul grupului Patrioți pentru Europa (PfE). „Însă refuzul ei clar de a face publice mesajele schimbate cu CEO-ul Pfizer arată că are, de fapt, un motiv serios pentru a-și ascunde acțiunile.”

Vistisen a subliniat că von der Leyen are un istoric în ceea ce privește ștergerea mesajelor telefonice pentru a ascunde dovezile unor acte de corupție la scară largă – un episod similar având loc și în perioada în care ea era ministru al apărării în Germania, când s-a confruntat cu acuzații grave legate de fraudă în achizițiile publice. A scăpat de răspundere în acel caz fiind numită, în 2019, în funcția de președinte al Comisiei Europene.

Potrivit lui Vistisen, „umilința publică” provocată de decizia Curții de Justiție a UE ar trebui să fie urmată de consecințe politice imediate, iar fiecare grup politic din Parlamentul European trebuie să aleagă de partea cui se află.

„Dacă ea refuză să dezvăluie complet aceste mesaje, atunci trebuie înlăturată de către Parlamentul European. Asta ar pune întreaga Comisie în joc,” a declarat el. „Să vedem cum se poziționează diferitele grupuri politice în această chestiune.”

Alți eurodeputați, precum Marieke Ehlers din Olanda (PfE) și fosta eurodeputată franceză Patricia Chagnon (RN), și-au exprimat opinii similare, afirmând că europenii au dreptul să afle adevărul, iar faptul de a o lăsa pe von der Leyen fără nicio consecință ar reprezenta o încălcare a principiilor democratice fundamentale.

„Singura garanție a democrației este transparența. Când începi să ascunzi lucruri, nu mai vorbim de democrație,” a declarat Chagnon pentru European Conservative. „Politicienii primesc un mandat din partea alegătorilor, deci trebuie să rămână responsabili în fața acestora. Disprețuiesc orice politician care refuză să răspundă pentru ceea ce a făcut.”

Rob Roos, un alt fost eurodeputat din grupul ECR, a comentat cât de absurd este faptul că un proces separat intentat împotriva Ursulei von der Leyen pentru refuzul de a face publice mesajele a fost declarat „inadmisibil” de o instanță belgiană la începutul acestui an, pe motiv că reclamantul nu a demonstrat „prejudiciu personal” sau un „interes suficient” – deși peste 1.000 de reclamanți s-au alăturat cauzei, inclusiv eurodeputați, organizații pentru transparență și chiar state membre – în timp ce CJUE a dat câștig de cauză The New York Times.

„Această decizie ridică o întrebare fundamentală: de ce ar avea un ziar străin drepturi mai puternice în materie de transparență decât un eurodeputat, decât cetățenii europeni sau chiar decât statele membre?” a scris Roos pe X (fostul Twitter).

Același argument a fost invocat și de eurodeputata germană Christine Anderson (ESN), care a comentat că este inacceptabil, într-o democrație, ca New York Times „să fi reușit ceea ce le-a fost refuzat parlamentarilor și cetățenilor europeni.”

Din acest motiv, Anderson, alături de Vistisen, Ehlers și majoritatea eurodeputaților conservatori naționali – din grupurile PfE, ECR și ESN – au cerut din nou înființarea unei comisii de anchetă care să investigheze în mod real acuzațiile de corupție din UE, cum ar fi scandalul Pfizergate.

Grupul Patrioți pentru Europa a finalizat, la începutul acestei luni, strângerea semnăturilor necesare pentru propunerea de creare a Comisiei pentru Transparență și Răspundere (TRAC), iar acum depinde de liderii partidelor tradiționale dacă permit sau nu supunerea inițiativei la vot în plen. Este foarte probabil ca aceștia să încerce blocarea inițiativei – așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri similare – oferind în schimb un simplu grup de lucru în cadrul Comisiei pentru control bugetar, știind prea bine că acesta nu ar avea puterea de a produce vreo schimbare semnificativă.

„Avem nevoie de o comisie de anchetă. Nu orice comisie, ci una cu puteri reale – puterea de a o cita pe Ursula von der Leyen, de a accesa documentele Comisiei și de a stabili responsabilitatea politică,” a declarat Anderson. „Doar o anchetă reală, cu dreptul de a emite citații, poate scoate adevărul la lumină.”