Miercuri seara, tocmai cînd citeam un cărțoi scos de Academie sub titlul Pandemia Covid – 19 în România. Aspecte clinice și epidemiologice, nu pentru c-aș fi făcut o pasiune pentru studierea științifică a Coronavirus, ci pentru că a doua zi aveam programat un interviu la Aleph News cu unul dintre coordonatori, academician Victor Voicu și, serios cum sînt cînd e vorba de o emisiune, mi-am zis că trebuie s-o dau gata, chit că-mi voi sparge capul cu noțiunile științifice, m-am pomenit cu un telefon de la un coleg de breaslă.

‒ Vă uitați la televizor?
‒ Nu. Da’ de ce să mă uit, a început Florin Cîțu să vorbească inteligibil?
‒ Păi, în America e prăpăd. Au intrat fanii lui Trump în clădirea Capitoliului.
‒ Ei și ce dacă au intrat? Ce urmăresc prin asta?
‒ Nu știu, dar CNN zice că e lovitură de stat.
‒  Fii serios, o să mă uit, dar nu văd cum ar fi dată o lovitură de stat prin năvălirea unor cetățeni într-o clădire, fie ea și a Congresului.
‒  Dar la noi, în 22 decembrie 1989, n-au intrat în sediul CC și l-au făcut pe Nicolae Ceaușescu să fugă.


N-am mai continuat dialogul.
M-am grăbit să dau pe France 24, canalul francez, în care am încredere, și nu pe CNN, în care n-am încredere nici măcar cît în TVR-ul din primele luni ale lui 1990, cînd nu se transmitea de la demonstrațiile anti Iliescu din Piața Guvernului pe motiv că e ceață.

Și mi s-a confirmat că nici vorbă de asemănare cu intrarea în sediul CC din 22 decembrie 1990:

N-avem de a face cu mînia unui întreg popor față de o dictatură care a coborît nivelul de trai sub limitele supraviețuirii.
La Washington e vorba de fani de-ai lui Donald Trump, prin nimic deosebiți în clocotul lor de membrii unei galerii de fotbal care-și văd echipa învinsă de un arbitru de o incorectitudine absolută.
Pentru ca intrarea în sediul Congresului să amintească măcar de luarea cu asalt a CC, ar trebui ca Donald Trump să aibă complici în Congres. N-are nu numai complici, dar nici susținători. Vicepreședintele Mike Pence a refuzat să facă ceva pentru a opri recunoașterea lui Joe Biden de către Congres. Republicanii au luat distanță față de încăpățînarea sa de a nu-și recunoaște înfrîngerea.
Intrarea în sediul CC a fost o lovitură de stat, pentru că, pretextînd intrarea, Victor Stănculescu l-a suit pe Nicolae Ceaușescu în elicopter, zicîndu-i să meargă la Târgoviște, de unde putea porni contraatacul, pentru ca apoi la TVR să se spună că Dictatorul a fugit! Fuga lui Nicolae Ceaușescu a însemnat victoria Loviturii de stat, pentru că toată puterea era concentrată în mîinile unui singur om și, dacă omul ăsta pleca din sediu, totul se ducea dracului. Dar în cazul intrării în Congres, cum avea loc lovitura de stat? O lua la fugă Congresul și nu se mai întorcea, astfel că Joe Biden nu mai era confirmat și prin asta președinte rămînea Donald Trump? Se constituiau protestatarii într-un Congres, care-l proclama pe Donald Trump președinte reales?
Mă uitam la transmisia în direct de la Washington și nu găseam în întîmplările de acolo nimic care să justifice excitația produsă în România nu numai în rîndurile ziariștilor, dar și în cele ale politicienilor. Politicienii, în frunte cu cei de la putere, s-au grăbit să deplîngă tulburările de la Washington de parcă imaginea Americii depindea de însăilările lor pe Facebook. E o premieră în Istoria lumii, așa ceva nu s-a mai văzut pînă acum, să dea năvală protestatarii în Clădirea Congresului? Ceva nemaivăzut, imposibil de conceput? Dar cînd președintelui american i s-a tăiat transmisia în direct pe motiv că minte, asta era de conceput? Dar cînd au votat morții asta nu era o premieră? Dar cînd protestatarii l-au spînzurat pe Cristofor Columb ipostază de statuie, ce altceva era decît ceva de neconceput?

Cînd meditam astfel, m-a sunat Adrian Sârbu, ca să intervin la Aleph News.
‒ E 13 iunie 1990 de la noi, i-am zis, referindu-mă diversiunea prin care au venit a doua zi minerii.
‒ Nu e 13 iunie – mi-a răspuns Adrian Sîrbu – e 18 februarie 1990.

Da, era 18 februarie 1990 de la noi, cum dracu de nu m-am gîndit?
Nerecunoașterea înfrîngerii de către Donald Trump a părut o strategie abilă de păstrare a capitalului politic uriaș – dat de cele 70 milioane de voturi. N-a fost o strategie. Ar fi fost o strategie dacă, fără a-și recunoaște înfrîngerea, Donald Trump nu-și chema susținătorii să facă presiune asupra Congresului. Mai mult, după ce a dovedit fanilor că se bate pînă la capăt – contestații în justiție, speranța în votul electronic, pariind pe votul Congresului – Donald Trump, fără a-și recunoaște înfrîngerea, să anunțe că se supune Constituției și pleacă de la Casa Albă.

N-a fost nici un plan care să prevadă violențele.
A fost un plan de convocare la Washington a unui milion de fani, care să manifesteze pașnic.
Intrarea în Congres nu e planul lui Donald Trump.
E planul adversarilor.

Putem compara evenimentele de la Washington cu intrarea în sediul Guvernului pe 18 februarie 1990. Pînă atunci Opoziția din stradă la FSN repurtase succese. Pe 18 februarie 1990, tam-nesam protestatarii intră în sediul Guvernului. Iată descrierea exactă a evenimentelor de Domnița Ștefănescu în excelenta sa lucrare 11 ani din Istoria României decembrie 1989 – decembrie 200 – o Cronologie a evenimentelor, editura Mașina de scris, 2011:

„18 febr. În Piața Victorie are loc o demonstrație împotriva Securității. Pe pancarte se poate citi: Cerem desființarea Securității!, Jos comunismul!, Jos Securitatea!, Vrem dreptate, nu Securitate!, Securitatea e cu ochii pe noi!, Puterea de stat se menține cu ajutorul Securității!, Fără minciuni și adeziuni!, Nu mai vrem comuniști, securiști și activiști!, Țineți minte cinci cuvinte: e la fel ca înainte!, Ultima soluție, înc-o revoluție!, Zoe și Nicu și-au schimbat tăticul!, Vrem listele cu informatorii Securității din întreprinderi!, FSN-iștii, ați furat revoluția din 17-22 dec.’89!, Olé, olé, olé, Frontul ăsta ce mai e? PCR!, Azi sînt salvatori, mîine dictatori! Mulțimea pașnică și chiar într-o stare de bună dispoziție umple Piața Victoriei. Se scandează lozinci, se formulează revendicări, se constituie o coloană de demonstranți dornică să ajungă la MI. Spre prînz un grup atacă sediul Guvernului, forțînd intrarea principală. Se declanșează violențe, se sparg geamuri, se distrug bunuri, sînt brutalizați soldații și polițiștii de pază care nu ripostează și nici măcar nu încearcă să oprească atacul. Numeroși manifestanți luați prin surprindere strigă Fără violență!, iar alții aprobă acțiunile în forță. Ore întregi este posibil accesul în clădirea Guvernului a sute și sute de oameni. Și în interiorul clădirii se comit violențe: se sparg geamuri, se aruncă peste balcon cărți de propagandă comunistă, se distrug mobile și documente, se forțează birouri. Un steag roșu, comunist, găsit în incintă, fluturat de la balcon, întărîtă și mai mult masele de demonstranți. Sînt căutați membrii Guvernului, dar nu e găsit prezent, la datorie, decît viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu. La îndemnul «aruncați-l din balcon», venit din rîndul demonstranților, Gelu Voican Voiculescu e luat pe sus și amenințat să fie aruncat, ca pradă de război mulțimii. Spre seară armata restabilește ordinea, sînt reținute mai multe persoane și sosesc minerii, pentru a face ordine. Deocamdată minerii se așează la masa tratativelor, își exprimă în termeni duri dezaprobarea față de evenimentele din Capitală și promit să revină ori de cîte ori se vor repeta asemenea evenimente. Jean Moldoveanu, șeful Inspectoratului General al Poliției, anunță ulterior că au fost arestați 102 cetățeni, 12 cu cazier judiciar, mulți în stare de ebrietate, au fost răniți 15 militari în termen și 6 polițiști, iar efectele violențelor s-au făcut simțite prin distrugerea unor documente importante, a unor piese de mobilier, mașini de scris, aparate de radio, xerox-uri. A doua zi, Ion Iliescu dă o declarație Radioteleviziunii Române, după ce Biroul Executiv al CPUN se întrunește pentru a analiza evenimentele din ziua precedentă. Ion Iliescu condamnă actele de violență la care s-au dedat elementele tulburente și infractoare, promite pedepse severe pentru acestea. Biroul Executiv al CPUN condamnă și el incidentele și face apel la luciditate și liniște, apel care-i vizează și pe mineri. Radu Câmpeanu consideră că demonstrația, inițial pașnică, a fost deturnată și manipulată, dar nu poate fi decît satisfăcut pentru că PNL nu a avut nici o contribuție în acest sens. Numeroși reprezentanți ai Opoziției și ai presei independente susțin că a fost vorba de o provocare, inițiată și condusă fie de Securitate, fie de Guvern”.

Așa cum sugerează Domnița Ștefănescu, intrarea în sediu a fost o diversiune a Puterii de atunci. Documentele arată că în mulțime au fost agenți provocatori. Cei care păzeau Guvernul s-au lăsat prea ușor biruiți de protestatari. Violenții sînt lăsați să bîntuie prin Guvern, TVR transmite cu indignare de la fața locului. După ce opinia publică a fost convinsă că Opoziția a pus la cale violențele, intervin Parașutiștii și, în scurt timp, fac ordine. Scenariul pare repetat la Washington. Evident, Donald Trump și-a convocat susținătorii la o demonstrație pașnică. Nu știu dacă printre cei veniți au fost agenți provocatori. Sigur e că intrarea în clădire, transmisă de televiziunile planetare, a fost pusă pe seama incitărilor lui Donald Trump.

Cu excepția premierii și a riscului Ce-o să zică lumea despre noi? incidentele n-au amenințat o clipă recunoașterea lui Joe Biden. Și cu atît mai puțin stabilitatea Americii. Eu cred că nici imaginea, pentru că unei superputeri ca America puțin îi pasă ce spun alte țări. E neliniștit elefantul la gîndul c-o să rîdă de el iepurele?

În schimb, ele au dat o lovitură cumplită capitalului politic al lui Donald Trump.
Pentru adversarii lui Donald Trump important, vital era ca el să nu rămînă cu capitalul politic dat de votul celor peste 70 de milioane de americani. E drept, după sumedenia de gafe făcute în lupta pentru a dovedi c-a fost fraudat, Donald Trump mai pierduse din acest capital. Nu pierduse suficient de mult ca să nu fie necesară și Diversiunea de miercuri, 6 ianuarie 2020. Se va spune că nu adversarii lui Trump i-au chemat pe protestatari la Washington. Da, așa e, dar Trump nu i-a chemat ca să ia cu asalt prin ei Congresul, ci pentru a face presiune asupra Congresului pariind pe sprijinul lui Mike Pence și al republicanilor. Acest sprijin n-a venit. A venit în schimb ciudata intrare în sediu a unor oameni care ar fi trebuit să se întrebe, înainte de a face asta, ce vor rezolva prin pătrunderea în Capitoliu în afară de posibilitatea de a-și face un selfie pe coridoare sau a transmite în direct pe Facebook.

Advesarii lui Trump au lucrat cu materialul clientului. După întâmplările de miercuri, 6 decembrie 2020, capitalul politic al lui Trump s-a făcut pulbere. Victoria lui Joe Biden capătă acum notele unei salvări a Americii de la pericolul întruchipat de președinția unui dement. Și în plus se creează condițiile ca niciodată de acum încolo să nu mai ajungă președinte altcineva decît un om al Establishmentului.

Victima nu e Congresul, e Donald Trump.
Dacă mă gîndesc la posibilitatea de a fi arestat după ce nu va mai fi președinte, chiar că e vorba de o victimă.