Exodul românilor confirmat: Din 2007 până în 2017 au plecat din țară 3,4 milioane de români, aproximativ 17% din populație. România, locul doi mondial la emigrație, după Siria

Estimările legate de numărul românilor care au plecat din țară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce privește emigrația, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare și documentare în domeniul integrării imigranților (CDCDI), în cadrul conferinței finale a proiectului internațional de cercetare „Move”, informează Mediafax.
Nu se poate discuta de compensarea emigrării prin imigrare, deoarece la data de 31.12.2017 în România erau stabiliți aproximativ 117.000 străini, din care 3.900 de persoane cu protecție internațională, refugiați sau alte feluri de protecție. Cererile de azil politic au crescut de la 1.500 în anii anteriori la 4.820 în 2017.
România are printre cele mai mici procente de rezidenți din afara Uniunii Europene, 0,3%, astfel situându-se pe ultimele locuri din UE la acest capitol, alături de Slovenia și Slovacia. Din totalul străinilor care imigrează în România, doar 9% vin pe baza unui contract de muncă. Principalele motive pentru care străinii vin în România sunt reîntregirea familie (43%) și pentru studii – 23%.
Ponderea celor care au venit în România prin programele de protecție internațională este mult mai mică decât în alte state, precum Germania de exemplu. În România 5% dintre străini sunt persoane cu protecție internațională, conform Inspectoratului General pentru Imigrări.
Numărul străinilor din afara Uniunii Europene care aleg România este unul mic deoarece aceștia întâmpină mai multe dificultăți: bariere de limbă, limita salariului mediu pentru lucrătorii migranți, înregistrarea deficitară a străinilor în statisticile instituțiilor cu atribuții în domeniul muncii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)