Expert FDA: „Vaccinurile anti-COVID ucid mai mulți oameni decât salvează”

Mai mulți medici și experți medicali au criticat vaccinurile anti-COVID și apelurile la vaccinare în masă, cu prilejul unei reuniuni a Federației Americane a Medicamentului (FDA).
Experții, printre care s-a numărat și un important cercetător de la Johnson & Johnson, au avertizat că vaccinurile „ucid mai mulți oameni decât salvează” și că „reprezintă un pericol real și clar” de a crea noi tulpini ale coronavirusului.
Vineri, 17 septembrie 2021, audierea organizată de comitetul consultativ al FDA pentru vaccinuri a cuprins ore întregi de mărturii înaintea unui vot (16 – 2) împotriva planului administrației Biden de a administra a treia doză de vaccin pentru americani.
Proramul celei de-a treia doze, care ar putea demara chiar în săptămâna aceasta, în ciuda opoziției FDA (!!!), a provocat deja mai multe demisii ale unor înalți responsabili din cadrul Federației Medicamentului.
„Mă voi concentra astăzi asupra elefantului din încăpere, despre care nimeni nu dorește să vorbească: anume că vaccinurile ucid mai mulți oameni decât salvează”, a declarat Steven Kirsch, director executiv al COVID-19 Early Treatment Fund, din cadrul Comitetului Consultativ pentru Vaccinuri și alte Produse Biologice Înrudite al FDA.
„În prezent, ne concentrăm aproape exclusiv pe viețile salvate ale bolnavilor de COVID și pe eficiența vaccinurilor, deoarece am fost făcuți să credem că vaccinurile sunt perfect sigure, însă pur și simplu acest lucru nu este adevărat”, a spus Kirsch.
El a citat date din Sistemul de Raportare a Efectelor Adverse ale Vaccinurilor (VAERS), gestionat în comun de FDA și CDC, care a documentat peste 6.000 de cazuri raportate de atacuri de inimă la scurt timp după vaccinarea anti-COVID.
Aceasta, în condițiile în care s-a demonstrat că VAERS subestimează cu până la 99% efectele indezirabile ale vaccinurilor.
„VAERS indică faptul că crizele cardiace s-au produs de 71 de ori mai frecvent după aceste vaccinuri (anti-COVID) în comparație cu oricare alte vaccinuri”, a spus Kirsch.
El a adăugat că „s-au înregistrat de patru ori mai multe atacuri cardiace în grupul de testare a Pfizer, în cele șase luni de teste. Aceasta nu a fost pur și simplu ghinion.”
Kirsch a arătat o planșă cu trei calcule ale raportului viață-moarte pentru vaccinurile COVID, realizate după rapoartele VAERS, testele de șase luni ale Pfizer și informațiile despre a treia doză din clinicile israeliene.
Toate trei indică faptul că vaccinurile provoacă mai multă mortalitate decât previn.
„Doar cifrele VAERS sunt semnificative din punct de vedere statistic, însă celelalte cifre sunt tulburătoare. Chiar dacă vaccinurile ar oferi o protecție de 100%, tot înseamnă că au ucis două persoane pentru a salva una”, a mai spus Kirsch.
„Patru experți au făcut analize folosind surse de informații din exteriorul Statelor Unite complet diferite și toți au ajuns la aproximativ aceleași cifre de decese legate de vaccinuri: circa 411 decese la un milion de doze. Aceasta înseamnă (pentru SUA, conform ratei de vaccinare)150.000 de persoane decedate.”
Recent, faimosul medic cardiolog și internist Peter McCullough, a evaluat și el numărul deceselor legate de vaccinuri la ordinul zecilor de mii, deși cifra oficială oferită de VAERS a ajuns acum de 7.900.
„Credem că avem 50.000 de decese în SUA”, declara McCullough în luna iunie. „Aceasta înseamnă bio-terorism răspândit prin injectare.”
„Acum, cifrele reale confirmă că ucidem mai mulți oameni decât salvăm”, a continuat Kirsch. „Și aș dori ca toată lumea să privească datele Ministerului israelian al Sănătății pentru cei cu vârste peste 90 de ani, unde s-a ajuns de la un procent de vaccinare a grupului de 94,4% la un procent de 82,9% persoane vaccinate în ultimele patru luni.”
„În cel mai optimist scenariu, aceasta înseamnă că 50% dintre persoanele vaccinate au murit în vreme ce zero la sută dintre persoanele nevaccinate au murit”, a mai spus Kirsch. „Nu poți aproba a treia doză dacă nu le explici aceste lucruri americanilor.”
Expertul a calificat protocoalele de tratament COVID timpurii ca fiind „alternative mult mai bune decât a trei doză”. „Dovada este că în Israel, cazurile de infectare sunt la cel mai înalt nivel istoric. În India, statul Uttar-Pradesh are astăzi zero cazuri de COVID. Aproape nimeni acolo nu s-a vaccinat.”
Îngrijorările față de efectele devastatoare ale vaccinurilor, exprimate de Kirsch, au fost împărtășite, între alții, și de dr. Jessica Rose, imunolog viral și biolog, care a afirmat în mărturia sa în cadrul FDA că riscurile vaccinurilor „depășesc orice potențiale beneficii”.
Rose s-a referit și la rapoartele VAERS, arătând o creștere „foarte anormală” a ratelor de declarare a efectelor adverse legate de vaccinurile anti-COVID.
„Există o creștere de peste 1.000% a numărului total de efecte adverse pentru 2021, și anul nu s-a terminat”, a declarat Rose, subliniind că această creștere se înregistrează în condițiile unor niveluri reduse de vaccinare.
„Le incumbă responsabililor din sănătate publică, FDA, CDC și decidenților politici să reacționeze la aceste anomalii și să recunoască semnalele de risc clare care reies din datele lor, și să facă față problemei riscurilor legate de utilizarea produselor injectabile anti-COVID care, în opinia mea, depășesc orice potențial avantaj asociat acestor produse, în special pentru copii.”
https://t.co/pi3TjTbjZP pic.twitter.com/Kg6cRd5gjm
— Chuck (@VikeKang) September 17, 2021
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Dr. Peter McCullough
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)