Expert OSCE: Faptul că prin noile recomandări statul țintește doar practici liturgice specifice Bisericilor răsăritene poate avea efecte foarte periculoase. Statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război, nici în stare de urgență

Cătălin Raiu, expert în libertate religioasă al OSCE, avertizează că prin recomandările emise recent statul țintește doar anumite practici liturgice specifice Bisericilor răsăritene, ceea ce poate avea efecte foarte periculoase, generând discriminări și tensiuni atât între culte, cât și între acestea și stat, el apreciind totodată că și cultele trebuie să arate responsabilitate în timpul pandemiei actuale, potrivit News.ro.
Raiu face apel la înțelegere justă și moderată a libertății religioase și afirmă că în perioada următoare va fi nevoie de mult calm și mai ales de efortul comun, al statului, cultelor religioase, presei și publicului de a înțelege că orice agresiune la adresa libertății religioase poate avea efecte foarte nocive pe termen lung, precizând că suntem cu toții responsabili de reconstrucția socială post-pandemie.
„În perioada următoare va fi nevoie de mult calm și mai ales de efortul comun, al statului, cultelor religioase, presei și publicului de a înțelege pe de o parte că orice agresiune la adresa libertății religioase poate avea efecte foarte nocive pe termen lung, iar pe de altă parte că suntem cu toții responsabili nu doar de reconstrucția socială post-pandemie, dar și de a contribui la consolidarea capitalului social, atât de vital în perioade de criză. Într-un regim politic democratic și bazat pe domnia legii, politicile statului în materie de viață religioasă nu trebuie generate nici de un exces de protecționism bisericesc, nici de secularism exacerbat, ci de principiul libertății religioase. Atunci când statul reglementează viața religioasă trebuie să aibă ca prioritate accesul cetățenilor la exercitarea libertății religioase, atât în dimensiunea ei privată (forum internum), cât și în dimensiunea ei externă sau asociativă (forum externum)", a declarat reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE, Cătălin Raiu.
El precizează că, potrivit standardelor internaționale, statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență.
„Conform standardelor internaționale (ale ONU, OSCE, UE, Biroul pentru Libertatea Religioasă Internațională din cadrul Departmentului de Stat al SUA etc), statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență. Însă, libertatea religioasă în dimensiunea ei externă poate fi restrânsă pentru restabilirea ordinii și securității publice sau în situații de pandemie ca măsură excepțională și cu îndeplinirea următoarelor condiții: 1. să fie prevăzută de lege; 2. să servească unor scopuri ale corpului politic în integralitatea lui (protejarea securității, a ordinii publice, a sănătății etc.); 3. să fie nediscriminatorie în limbaj și aplicabilitate; 4. să servească strict scopului și perioadei anunțate", spune Cătălin Raiu.
În afara acestor principii minimale, intruziunea statului în viața bisericească este o atitudine anti-democratică și are potențialul de a crea pe termen lung atât precedente periculoase, cât și gesturi de ură la adresa membrilor comunităților religioase, adaugă Raiu.
„Principiul exercitării libertății religioase: Raportarea statului la fenomenul religios trebuie făcută prin unicul element cu potențial universalist, aplicabil și credincioșilor și necredincioșilor, anume libertatea religioasă - un drept care ne leagă pe toți și nu exclude pe nimeni. Libertatea religioasă este unul dintre cele mai vechi drepturi consemnate la nivel constituțional în regimurile democratice”, mai spune reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE.
Potrivit acestuia, desconsiderarea acestui principiu poate deschide fereastra unor abuzuri și comportamente autoritariste foarte periculoase pentru libertatea de conștiință și de expresie, ca de altfel și pentru libertatea de asociere și întrunire.
„Statul nu are căderea de a recomanda neexercitarea libertății religioase prin evitarea accesului la anumite practici liturgice (de exemplu euharistia). Modul în care ritualul euharistic se desfășoară ține strict de responsabilitate individuală și comunitară a membrilor unei organizații religioase, care trebuie să implementeze singură, în limitele cadrului juridic general stabilit de către autorități, cele mai sigure măsuri de protecție împotriva răspândirii virusului", afirmă Raiu.
Acesta vorbește și de principiul neutralității statului.
„Statul român nu este laic, ci neutru din punct de vedere religios, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă. Neutralitatea religioasă a statului este unul dintre principiile liberalismului politic și este împărtășită de majoritatea statelor democratice europene. Acestea nu au căderea de a utiliza un referențial teologic în politicile publice și nici dreptul de a reglementa reguli de cult sau/și comportamente liturgice. Utilizarea linguriței la împărtășanie, specifică cultului Bisericilor Ortodoxe și Bisericii Greco-Catolice, este un act litugic a cărui materializare depinde strict de responsabilitatea privată a preoților și credincioșilor, cenzurarea acesteia nefiind atributul statului", mai spune expertul în libertate religioasă.
Un alt principiu menționat de el este cel al nediscriminării: reglementarea vieții religioase nu poate fi făcută pe principii discrimatorii, spune el.
„Faptul că prin recomandările emise recent statul țintește doar anumite practici liturgice specifice Bisericilor răsăritene (practici complet diferite față de cele islamice, mozaice, evanghelice etc.) poate avea efecte foarte periculoase pe termen lung generând relații tensionate între cultele religioase, precum și între culte și stat. Statul are datoria de a facilita accesul cetățenilor la drepturi și libertăți și de a crea consens, nu tensiuni și clivaje sociale", afirmă el.
Raiu invocă și principiul domniei legii. „Atunci când formulează reglementări privind viața religioasă, statele guvernate de principiul domniei legii în sens democratic ('rule of law', nu 'rule by law') trebuie să utilizeze concepte cu putere juridică, consemnate și definite ca atare de practica legislativă națională și europeană. Reglementările trebuie să fie uniforme din punct de vedere juridic și aplicabile întregului spectru al vieții religioase, nu aleatorii și țintite către anumite comunități religioase", adaugă expertul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Cătălin Raiu
Subiecte: închiderea bisericilor Libertatea de conștiință libertatea religioasă Pandemie coronavirus Stat laic
Organizații: OSCE
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)