România se află pe lista OSCE a țărilor care au luat cele mai dure măsuri de restricționare a libertății religioase, încă de la începutul pandemiei, potrivit unui raport dat recent publicității de către Organizație, în care este analizată doar natura, nu și modalitatea în care au fost impuse restricțiile, precizează Cătălin Raiu, reprezentantul României în grupul de experți în libertate religioasă al OSCE, într-un articol publicat pe Hotnews

„Pandemia a făcut ca intersecția dintre deptul la sănătate și libertatea religioasă să evidențieze goluri legislative majore în special în țările cu democrații tinere, precum România. Legislația specifică unor astfel de episoade are rolul de a ține guvernul într-un cadru legislativ predictibil, restricțiile să rămână legitime și să nu degenereze în abuzuri sau să fie privite de cetățeni ca fiind agresiuni la adresa propriei libertăți. Pe de altă parte, societatea ca atare a avut în mod inevitabil de pierdut pentru că pandemia a îngreunat efortul social și caritabil al organizațiilor religioase.

Analizând cele 57 de țări membre, OSCE a alcătuit un top țărilor în funcție de restricțiile aplicate domeniului religios în perioada pandemiei :

A. Restricții severe în Cipru, Danemarca, Germania, România și Turcia;
B. Restricții moderate în Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Italia, Letonia, Lituania etc.
C. Restricții ușoare în Cehia, Olanda, Polonia și Suedia,
D. Restricții foarte ușoare în Bulgaria, Ungaria sau Spania”, notează Cătălin Raiu.

Expertul OSCE explică cum ar fi trebuit să gestioneze autoritățile române starea de urgență pentru a nu încălcălca libertatea religioasă și, atunci când anumite limitări nu au putut fi evitate, pentru a nu comite abuzuri.

„Statul trebuia să meargă către centrele de expertiză internațională, unde, pentru a fi acceptat ca partener, ar fi trebuit să fie deja parte din grupurile de lucru, grupurile parlamentare sau alianțele internaționale dedicate libertății religioase. Este, până la urmă, rețeta clasică a consolidării unei expertize birocratice de lungă durată pe care o tot aclamăm ca membri ai UE, nefluctuantă în fața schimbărilor politice, socializată profesional în mediile internaționale și care ar fi trebuit să genereze un capital de cunoaștere și relații profesionale care să fie direct util țării noastre în astfel de momente.

În schimb, în loc să restricționeze viața religioasă în acord cu standardele internaționale, statul român a făcut încropeli ad-hoc asupra micro-managementului slujbelor religioase, a răscolit fiecare gest liturgic întrebându-se cam pe unde s-ar ascunde virusul și finalmente a emis recomandări în sensul articulării unei noi teologii, de data această bună și modernă, nu precară și medievală: evitarea linguriței unice la împărtășanie. Puși față în față, pare că Biserica și statul au făcut schimb de roluri. Biserica s-a comportat cum ar fi trebuit să se comporte statul: a apelat la consultață externă (Sfântul Sinod s-a consultat cu celelalte Biserici Ortodoxe în privința administrării Euharistiei, a emis recomandări riguroase și articulate către proprii credincioși, a dat mesaje publice pe cele mai diverse canale pentru protejarea oamenilor etc.).

Statul, în schimb, a răbufnit ieșind din matca de neutralitate religioasă impusă de lege și comportându-se ca o organizație privată aflată temporar și în mod nefericit la putere, a privit cu dezgust expertiza națională și internațională pe domeniu și a ales să facă ceea ce îi este cel mai nenatural, adică teologie. Asumându-și un anumit discurs teologic sau țintind doar anumite practici liturgice pe care le găsim doar la anumite Biserici, statul a arătat că nu nu-și asumă guvernarea întregii societăți, cel puțin în termenii raționali și democratici ai modernității, ci doar reglementarea anumitor segmente într-o logică ce amintește mai degrabă de corporatismul medieval.

Episodul pandemiei a reconfirmat faptul că statul nu are politici predictibile în domeniul libertății religioase. Poate că și de aceea, Biserica trăiește cu frica pierderii sprijinului statului și cu mentalitatea unei cetăți asediate. Mai mult decât atât, însăși cultura libertății religioase în cancelariile eparhiale este una destul de precară. Biserica nu riscă mai mult în a însufleți o cultură a libertății religioase și pentru că, de partea celaltă, la nivel de administrație centrală sau locală, fie nu identifică un partener de dialog care să propună politici publice concrete în acest sens, fie libertatea religioasă este echivalată strict cu dimensiunea ei negativă drept e-liberare de sub autoritatea religioasă”, atrage atenția expertul OSCE.

Cătălin Raiu nu face doar să critice atitudinea statului român față de culte, ci arată și cum ar putea fi ameliorată aceasta, pentru a se conforma recomandărilor Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

„Autoritățile au datoria de a însoți toate restricțiile de ghiduri de aplicare unitară, neutre din punct de vedere religios, să se asigure că organizațiile religioase mai tinere sau mai puțin numerice beneficiază de același tratament precum Bisericile tradiționale. Restricțiile nu se anunță în discursuri de salon sau conferințe de presă panicarde pe un ton politic, ci într-un mod profesionist și empatic prin intermediul unor mijloace de comunicare care să ajungă la nivelul cât mai multor cetățeni;

În cazul situațiilor izolate de refuz al restricțiilor, e de datoria autorităților să se asigure că aceste lucruri nu devin can-can-uri și că vina nu este direcționată către o întreagă organizație religioasă, situație ce ar hrăni ura religioasă din societate;

Să se asigure că agenții statului care implementează măsurile sunt alfabetizați din punct de vedere religios, că au un minim de training în domeniul libertății religioase și că sunt conștienți de faptul că domeniul religios e unul foarte sensibil. Datoria Poliției este să prevină, să explice și să educe, mai înainte de a penaliza;

Oficialii guvernamentali trebuie să ia poziție față de orice formă de incitare la discriminare, ostilitate sau violență motivată religios , promovând mesaje de solidaritate și incluziune;

Să mențină un dialog constant și la vedere, atât cu reprezentanții tuturor organizațiilor religioase, cât și cu mediul academic și experți independenți pentru a adapta din mers restricțiile în acord cu spiritul democratic”, concluzionează Cătălin Raiu în analiza pe care o puteți citi în întregime pe Hotnews