ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Procurorii germani au anunțat că cetățeanul ucrainean suspectat de sabotarea gazoductelor din Marea Baltică, în 2022 a acționat „la ordinul autorităților statale din Ucraina”. Suspectul a fost pus oficial sub acuzare miercuri, relatează Al Jazeera.

Autoritățile statului ucrainean s-au aflat în spatele sabotajului din 2022 asupra gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Europa, au anunțat joi procurorii germani.

Într-un comunicat în care sunt detaliate acuzațiile formulate miercuri împotriva suspectului Serhii K., procurorii au precizat că acesta și șase complici au acționat „la ordinul autorităților statului ucrainean”.

Se precizează că acesta este aceeași persoană arestată în Italia vara trecută și extrădată în Germania în luna noiembrie. El a negat orice implicare.

Nimeni nu a revendicat atacul, iar Ucraina a negat implicarea în acest caz, care ar putea avea repercusiuni serioase asupra relațiilor sale cu Germania.

Potrivit DW, care a citat relatări din presa germană, suspectul este acuzat că a condus o echipă formată din șapte complici într-o operațiune de distrugere a trei dintre cele patru conducte de gaze Nord Stream.

De asemenea, el este acuzat de atacarea infrastructurii energetice civile, precum și de provocarea unei explozii și distrugerea infrastructurii.

Atacul a dus la eliberarea unor cantități record de metan în Marea Baltică și a scos din funcțiune infrastructura în valoare de miliarde de dolari.

La o lună după arestarea sa, un al doilea suspect ucrainean a fost reținut la domiciliul său din apropierea Varșoviei, capitala Poloniei, în baza unui alt mandat de arestare emis de Germania.

Răspunzând unei întrebări din partea revistei Der Spiegel în timpul unei conferințe de presă, miercuri, la Dublin, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este prea devreme pentru a comenta în detaliu acuzațiile care îl vizează pe Serhii K.

„Nu am primit oficial niciun detaliu; cel puțin eu nu le-am văzut”, a spus Zelenski. „Este încă prea devreme să ne pronunțăm”, a adăugat el.

Ucraina a negat inițial orice implicare în actul de sabotaj, precum și faptul că ar fi avut cunoștință despre complotul vizând aruncarea în aer a conductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2.

Moscova și aliații occidentali ai Kievului s-au acuzat reciproc cu privire la exploziile submarine care au distrus Nord Streams 1 și 2 – gazdocutele dintre Rusia și Europa prin Marea Baltică.
 
Colonelul Roman Chervinsky, care a servit în cadrul Forțelor pentru Operațiuni Speciale din Ucraina, a fost „coordonatorul” operațiunii Nord Stream, scria la acea vreme The Washington Post, citând persoane care cunoșțeeau rolul său.

Chervinsky ar fi gestionat logistica și sprijinul pentru o echipă de șase persoane care a închiriat o barcă cu pânze sub identități false și a folosit echipamente de scufundări la mare adâncime pentru a plasa încărcături explozive pe conductele de gaz.

Potrivit Washington Post, Chervinsky a primit ordine de la oficiali ucraineni mai înalți, care la rândul lor îi raportau generalului Valery Zaluzhny, șeful armatei ucrainene.