ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Șeful autorității de sănătate publică din Ontario, Kieran Moore, a fost acuzat joi că a mințit populația, după ce, într-o încercare de a încuraja vaccinarea copiilor, a afirmat că numărul de infectări și spitalizări cu Covid la grupa de vârstă 5-11 ani a crescut, informează LifeSiteNews

Moore a informat provincia cu privire la ultimele statistici Covid și a vorbit despre siguranța și eficacitatea vaccinurilor la minori. În ceea ce privește eligibilitatea grupei de vârstă 5-11 ani pentru vaccinul „pediatric”, el a afirmat: „Din păcate, am observat o creștere a numărului de cazuri și de spitalizări la această grupă de vârstă”.
 
Medicul-șef al provinciei nu a furnizat date de la agenția Public Health Ontario (PHO) pentru a-și susține afirmațiile.
 
Un expert în statistici Covid din Ontario a publicat pe Twitter un grafic bazat pe datele oficiale ale PHO.
 
Graficul arată că, în provincia Ontario, nici un copil cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani nu a fost spitalizat cu un diagnostic Covid-19 în cele 14 zile anterioare declarațiilor false ale lui Moore.
 
Moore a mai afirmat: „Avem nevoie de timp pentru a continua să imunizăm acești copii, astfel încât să continuăm să demonstrăm siguranța și eficacitatea lor [a vaccinurilor]”.
 
Presiunea de a vaccina copiii mici se face în ciuda faptului că aceștia se confruntă cu un risc extrem de scăzut de a se îmbolnăvi de Covid-19. Acest lucru, combinat cu miile de raportări de evenimente adverse grave și decese în urma injecțiilor, a făcut ca numeroși experți să critice campania de vaccinare a copiilor cu aceste seruri experimentale.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews