Un interviu cu Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe despre o problemă mereu actuală

Cu siguranță, acum douăzeci și cinci de ani, o asemenea temă abordată într-o revistă oarecare era o nebunie. Cine ar fi putut crede atunci că lumea, peste numai două decenii, va ajunge să pună în discuție înseși fundamentele culturii și civilizației umane? Dacă spuneai cuiva că în filme homosexualii vor fi tratați ca niște eroi, iar copiii vor învăța la școală că homosexualitatea este cel puțin la fel de normală ca heterosexualitatea, ți-ar fi zis că ești adeptul teoriilor conspiraționiste. Cu toate acestea, s-a ajuns în unele aspecte cu mult mai departe decât atât. Lumea este tot mai convinsă că trebuie să dăm și homosexualității un loc mai în față în societate, fără să-și dea seama că îl vrea chiar pe cel din capul mesei. Către ce ne îndreptăm și ce putem face pentru a încetini cât de cât această ofensivă fără precedent a homosexualității în lumea modernă? La aceste întrebări și la o mulțime altele răspunde o excepțională monografie asupra temei în discuție – „Fața nevăzută a homosexualității” –, carte unde Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău trag un semnal de alarmă de care noi toți ar trebui să ținem seama, căci familiile, copiii și chiar libertatea noastră de a gândi și acționa este pusă astăzi în primejdie de o nouă revoluție asemenea celei bolșevice, făcută astăzi în numele „clasei homosexualilor”. (Familia Ortodoxă)

– Domnule Virgiliu Gheorghe, ce v-a determinat să începeți lucrul la această carte? Subiectul nu este unul deloc obișnuit.

– Au fost mai multe evenimente la mijloc. În primul rând, am întâlnit în conferințele ținute în țară mai multe persoane care fuseseră direct sau indirect victime ale homosexualității. De pildă, un băiat m-a rugat să scriu pe această temă, pentru a nu mai trece și alții prin iadul pe care el însuși l-a cunoscut. Se eliberase, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar rămăsese vizibil marcat. Pe urmă, o mamă îmi povestea, în urma unei alte conferințe, că băiatul ei, adolescent fiind, în numai doi ani căzuse pradă homosexualității. Mi-a spus mama lui că avea un cuțit cu care amenința că-l va ucide pe prietenul lui dacă-l va prinde cu altul. Băiatul chiar mersese la biserică până la o anumită vârstă, și dintr-odată alunecase în homosexualitate. Într-adevăr, îi lipsise tatăl, iar mama părea să aibă un comportament dominant – condiții ideale pentru dezvoltarea unei tulburări a identității de gen. În fine, au mai fost și alte întâlniri sau convorbiri telefonice cu persoane apropiate sau chiar cu tineri și tinere care căzuseră pradă homosexualității. Toate acestea m-au determinat să cred că homosexualitatea devine o problemă tot mai importantă a societății noastre.

– Credeți, așadar, că astăzi, mai mult decât altădată, există riscul ca un tânăr să ajungă homosexual?

– Desigur. Asistăm la o schimbare majoră a mentalităților, indusă de mass-media. Cu ajutorul ingineriilor psiho-sociale care se aplică astăzi pot spune, la capătul a peste un an de cercetări privind tema homosexualității, că societatea actuală, cu motoarele turate la maxim, împinge lumea către experiența sau către comportamentul homosexual.

Apariția comportamentului homosexual

– Cu alte cuvinte, credeți că oricine poate ajunge homosexual?

– Nu neapărat, însă astăzi probabilitatea ca un tânăr să aibă experiențe homosexuale este foarte mare. În primul rând, pornografia îi familiarizează pe copii și pe adolescenți cu perversiunile sexuale. Îi inițiază chiar în practicarea acestora, iar la limită, undeva, acolo, în această imagerie demonică, homosexualismul are un loc pus de-o parte. Pe urmă, în unele dintre petrecerile la care iau parte adolescenții, alcoolul, drogul și relațiile promiscue fac posibilă incidența relațiilor homosexuale, în condițiile în care își schimbă partenerii sau fac sex în grup. Să nu credeți că am înnebunit spunând asta! Am primit mai multe mărturii privind acest fenomen. Sunt deschise centre în țara noastră unde chiar cei căsătoriți merg ca să-și schimbe partenerii și să facă sex în grup. Sunt chiar promovate la televizor – ca să vedeți unde s-a ajuns…

Deci, consumând alcool sau droguri, unii tineri ajung la astfel de acte, fără chiar să conștientizeze ce fac! Pur și simplu sunt posedați de alții, în condiții de semi-transă indusă de alcool sau drog. Acestea toate se petrec însă în contextul în care mass-media, ca și filmografia holywoodiană, pun într-o lumină pozitivă relațiile homosexuale. A ajuns „la modă”, cool, să fii homosexual, astfel că în multe dintre anturajele unor bresle ale intelectualilor s-au înmulțit homosexualii. În carte chiar am dat exemplul unui manual pentru școlile din Germania, în care copiii sunt îndemnați să construiască propoziții în care să pună cuvântul gay în locul celui de cool. De genul, „aceasta este o mașină gay”. Nu este oare asta o invitație făcută copiilor să devină și ei gay?

– Credeți că numai câteva experiențe homosexuale sunt suficiente ca un om să devină homosexual?

– Nu, desigur. Dar se amestecă lucrurile. Se rupe linia de discontinuitate între comportamentul heterosexual și cel homosexual. La băieți există o etiologie puțin diferită de cea a fetelor privind apariția homosexualității. Comun au faptul că majoritatea homosexualilor provin din familii cu probleme: ori familii monoparentale, ori familii unde tatăl este absent sau tiranic, iar mama este dominantă, călcând în picioare bărbăția băiețelului, batjocorind-o, chiar dacă o face în mod subconștient. Iar pentru fată, o astfel de mamă se instituie într-un model de realizare, ca femeie, pe o linie de comportament extrem de masculin.

La băieți însă, un rol important în apariția comportamentului homosexual îl joacă, pe lângă tulburările identității de gen, abuzul homosexual. Adică au fost abuzați într-o anumită circumstanță, de cele mai multe ori de persoane din anturaj sau de adulți care se aflau față de ei într-un raport de autoritate, și față de care copilul dezvoltase o anumită relație afectivă.

La fete, rolul cel mai important în declanșarea comportamentului lesbian îl joacă debutul vieții sexuale de timpuriu, faptul că au trecut prin multe paturi și și-au pierdut stima de sine, faptul că au fost atrase să practice o mulțime de perversiuni și să fie umilite și batjocorite de bărbații care le-au posedat – toate acestea pot să le inducă o repulsie față de bărbați. De fapt, repulsia sau reacția poate fi față de un întreg trecut al unor relații sexuale extrem de dezumanizante. În acest context, ele află alinare afectivă, căci fără afectivitate greu supraviețuiesc, și chiar satisfacție în relația cu o altă femeie care a trecut printr-o experiență similară.

„Zona crepusculară” a confuziei privind identitatea

– Ați pomenit de câteva ori despre „tulburarea de identitate de gen”. Ce înseamnă aceasta?

– În cuvinte simple, băiatul sau fetița nu se mai regăsesc comportamental sau psihologic în matricele sexului propriu. Adică băiatul se trezește că este foarte slab și nu-i este la îndemână să joace rolul de bărbat în raport cu o fată, și nici nu prea știe cum este să fii bărbat, iar fata își face un titlu de glorie din a acționa și a gândi ca un bărbat. Tulburarea este terenul propice al instalării comportamentului homosexual. 60% dintre homosexuali suferă de această psihopatologie.

– Cum de se ajunge la această tulburare?

– În primul rând, acestor copii le lipsește modelul de bărbat și de femeie în viața de familie, întruchipate de tatăl și mama lor. Astăzi, bărbatul dezertează de la rolul său de bărbat, iar femeia îi uzurpă arhetipul bărbătesc, renunțând însă la cel de femeie. Deci copiilor acestora le-au lipsit în familie modelele de identificare.

Pe de altă parte, în întreaga mass-media se promovează modelul uman androgin, „unisex”. Aici se impune o discuție privind tehnicile psiho-sociale amintite, care urmăresc anularea diferențelor dintre sexe – cu scopul, probabil, de a submina familia tradițională, nașterea de copii etc. Dar nu e vorba numai de mass-media sau de politicieni. Se urmărește, și deja s-a reușit în anumite țări, introducerea în grădinițe și în școli a unei educații „unisex”, în care copiii să fie lipsiți intenționat de contextele comportamentale și psihologice ale dezvoltării propriei identități sexuale.

Educația joacă un rol esențial în formarea omului, și lucrul acesta este foarte bine cunoscut de cei care operează politicile educaționale astăzi. Chiar într-un manual de gimnaziu din România se face afirmația că nu există comportamente specifice băieților și altele specifice fetelor. Un început – timid – al dezvoltării ideologiei identității de gen.

– Credeți că tulburarea de identitate de gen se poate induce și educațional?

– Desigur. Comportamentul bărbătesc îl face pe băiețel să-și dezvolte acea identitate pe care o are adânc sădită în ADN-ul lui. Dacă nu există mediul de experiență necesar, atunci acest comportament nu se mai dezvoltă. Studiile sunt clare în această direcție. Asta nu înseamnă că un băiat va deveni fetiță sau o fetiță va deveni băiat, ci doar că vor intra într-o „zonă crepusculară” de maximă confuzie privind identitatea, care nu le va permite să se dezvolte atingând maximul potențialului lor uman.

Bărbatul care nu realizează că este bărbat va fi oarecum un bărbat „neterminat”, un om dominat de puternice frustrări, de complexe, și chiar expus unor comportamente și substanțe care dau dependență, prin care nu face decât să-și anestezieze nemulțumirea față de sine. De altfel, între homosexuali, dependențele sunt de trei-cinci ori mai mari ca la heterosexuali, iar sinuciderea merge până la o rată de șapte ori mai mare.

– Din tot ce ați afirmat până acum, trebuie să înțelegem că homosexualitatea nu are o determinare genetică? Cu alte cuvinte, nimeni nu se naște homosexual?

– De circa patruzeci și cinci de ani se fac eforturi uriașe pentru a demonstra că homosexualitatea este înnăscută. Cu toate acestea, până acum, toate studiile care ar fi constatat acest lucru și care au fost, de altfel, promovate la maxim de mass-media, au fost contestate pe temei științific. Majoritatea acestor studii, întreprinse de adepți ai homosexualității sau chiar de homosexuali, s-au dovedit a fi neîntemeiate, fie din cauza unei interpretări greșite a datelor, fie din cauza studierii unor eșantioane nereprezentative, fie prin alte vicii metodologice. Interesant este însă că întotdeauna când mai apare un astfel de studiu pro-homosexual, mass-media îl promovează cu surle și trâmbițe, iar când acesta este demonstrat ca fiind fals, nu mai apare nici o dezmințire. Astfel că populația rămâne cu impresia că homosexualii așa s-au născut („born this way”). Suntem martorii unei imense manipulări a opiniei publice mondiale privind homosexualitatea.

Boli trupești și psihologice induse de stilul de viață homosexual

– Există două modalități de abordare a temei homosexualității. Unii, tradiționaliștii, care subînțeleg faptul că homosexualitatea este ceva rău. În schimb, activiștii pro-homosexualitate, la care se adaugă tot mai mulți, subînțeleg în discuții că homosexualitatea este ceva bun, chiar un fel de curaj de a afirma altceva decât mulțimea, ceva „cool”. Ce abordare ar trebui să avem pentru a fi cât mai eficienți în comunicare?

– Că homosexualitatea nu este un lucru normal, asta nici nu ar mai trebui demonstrat, căci experiența heterosexuală este de când e lumea, și dacă lumea există astăzi, este pentru că oamenii au întemeiat o familie, au născut și au crescut copii. Suntem urmașii unei civilizații heterosexuale. Dacă lumea ar fi fost preponderent homosexuală, preocupată mai mult de satisfacerea fantasmelor sexuale decât de familie, nu știm dacă umanitatea ar mai fi avut vreo șansă.

Apoi, bărbatul și femeia sunt perfect complementari, și asta face atât de frumoasă viața de familie, chiar dacă nu este deloc ușoară. Psihologic se potrivesc, dar și trupește sunt făcuți pentru a putea să se unească și să conceapă copii, și pentru a-i putea crește. Femeia alăptează, pe când bărbatul are forța fizică necesară și abilitățile psihologice necesare procurării celor necesare traiului. Faptul că bărbatul nu este făcut să trăiască sexual cu un bărbat și femeia cu o femeie ne-o spun toate bolile trupești și psihologice pe care le induce stilul de viață homosexual.

Presupunând însă că dăm dreptate activiștilor pro-homosexualitate sau deconstructiviștilor culturali, care afirmă că nu este vorba decât de o definiție culturală care poate fi schimbată, constatăm că știința a demonstrat, și demonstrează încă, cât timp va mai fi independentă cercetarea, că stilul de viață homosexual este asociat cu o creștere fără precedent a patologiilor, fie că este vorba de diverse boli ale trupului, fie de psihopatologii. De pildă, într-un studiu realizat în 1999, s-a constatat că în cazul în care se compară rata de sinucidere a unui eșantion de frați gemeni, cei homosexuali se gândeau la moarte de 2,4 ori mai des, își doreau să moară de 4,4 ori mai mult, se gândeau cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des și aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare. Cum oare am putea explica că apar astfel de diferențe comportamentale în cazul unor gemeni care au trăit în aceleași condiții de mediu, cu o moștenire genetică asemănătoare, dacă nu identică, cum este cazul gemenilor monozigoți?! Nu putem concluziona de aici că homosexualitatea în sine poate provoca acest comportament suicidal, fiind cauzatoare a unor conflicte existențiale, a unor probleme de viață, în anumite cazuri insurmontabile?

Mai este vorba de durata medie de viață extrem de redusă a homosexualilor. Aceștia trăiesc cu peste douăzeci de ani până în treizeci de ani mai puțin decât persoanele heterosexuale. Vi se pare că acesta poate fi considerat un fapt care să certifice sănătatea, normalitatea comportamentului homosexual? Nu știu câte comportamente de risc pot concura la eficiență cu homosexualitatea în scurtarea vieții omului! Și toate lucrurile acestea nu sunt prezentate nicăieri în mass-media.

Cred, așadar, că trebuie să ne adaptăm discursul față de cei cu care discutăm plecând întotdeauna de la realități, iar nu de la definiții culturale în spatele cărora se ascund multe capcane. De asemenea, latura științifică nu trebuie să lipsească din abordarea noastră, căci este mult mai convingătoare, cei mai mulți crezând în știință mai mult decât în Dumnezeu.

„Un uriaș pericol de extincție a civilizației noastre”

– Care a fost gândul cu care ați început să scrieți această carte?

– Mai întâi am intenționat să scriu o mică broșură ca să-i pot ajuta pe cei care se află la o răscruce în viață, fiind atrași de comportamentul homosexual. Pe urmă, cu cât înaintam cercetarea, lucru care s-a întâmplat și în cazul colegului meu Andrei Dârlău cu care am colaborat, am înțeles tot mai bine miza imensă a temei homosexualității astăzi. Am înțeles faptul că lumea este în pericol, un uriaș pericol al disoluției, al extincției civilizației noastre. Va fi multă nefericire, multă durere și suferință, precum și o manipulare fără precedent a populației. Am ajuns la concluzia că, alături de dependențele de jocuri video și de pornografie, homosexualitatea constituie unul dintre cele mai mari pericole și războaie ideologice care stau în fața lumii noastre.

Gândul cu care am lucrat la această carte, care s-a maturizat cu timpul într-o adevărată convingere, este acela că avem nevoie de informație, avem nevoie de cunoașterea științifică a adevărului ca să putem face față ofensivei ideologice ca și indivizi, ca și comunități, ca și popor – și, mai mult, astăzi, la nivel global, ca umanitate. Căci într-o societate globalizată a ajuns aproape imposibil să-ți trasezi propriul destin, făcând abstracție de al celorlalți.

Cred, așadar, că trebuie să ne înarmăm cu adevărul, cunoscând foarte bine către ce este împinsă societatea, pentru a ne putea apăra. Dacă nu vom conștientiza acest lucru cât mai repede, s-ar putea să ne trezim ca la începutul comunismului, când o minoritate infimă de comuniști au pus mâna pe societățile Europei de Est. Atunci ei vor impune legea, și cine se va opune va fi persecutat, înlăturat, închis, sau cine-știe-cum altfel i se va închide gura.

– Am reușit înainte de a vă lua acest interviu să parcurg cea mai mare parte a cărții. Sunt paragrafe puțin mai provocatoare – v-ați pus problema că anumiți oameni vor evita să o citească, pentru nu se tulbura?

– Desigur că mi-am pus problema, însă chiar studiul în sine m-a convins că este foarte important ca aceste informații să ajungă la toată lumea. Nu cred că este o problemă decât pentru cei care suferă de un anumit pudibondism sau sunt irealiști. Cred că trebuie să știm pe ce lume trăim: dacă trăim în societate și suntem în contact cu mass-media, există riscul manipulării.

Desigur, pentru cei care trăiesc în afara lumii, puțini de altfel, nu se justifică lectura, dar pentru cei din lume devine necesară pentru a ne putea apăra. Ofensiva este ideologică și extrem de insidioasă. Se minte foarte mult, se construiesc narațiuni care pun homosexualitatea într-o lumină pozitivă și-i transformă pe homosexuali în eroi etc. Cum ne vom putea apăra ca să nu ajungem și noi să credem că cel puțin nu e un lucru chiar atât de rău, dacă nu chiar unul normal homosexualitatea, dacă nu vom cunoaște adevărul? Cum ne vom putea apăra modul de a gândi într-o controversă dacă nu vom avea argumentele necesare? Este aproape imposibil.

Pentru cei tineri, lectura este cu atât mai benignă cu cât ei au intrat deja în contact cu tema homosexualității prin filme sau de pe Internet, din discuțiile cu colegii sau dintr-o mulțime de alte surse. Ce presupune homosexualitatea, practicile, bolile de care suferă, nebunia la care te duce aceasta sunt foarte importante de cunoscut, pentru a nu fi tentați și ei să urmeze această cale. Mai cu seamă că astăzi în România există, poate, sute de mii de adolescenți crescuți în lipsa tatălui.

În fine, din punctul meu de vedere, această carte rămâne o armă în războiul ideologic care se dă astăzi împotriva familiei, împotriva omului și, de ce să nu o spunem?, împotriva lui Dumnezeu. Când homosexualitatea își va căpăta drepturile la care aspiră, de a se impune totalitar în viața societății, atunci, cu siguranță, Biserica va intra din nou în catacombe. Iar clipa aceea nu este chiar atât de îndepărtată dacă nu ne trezim mai repede pentru a reacționa, pentru a ne apăra.

Material realizat de

Psihopedagog Silvia Criveanu

REPUBLICARE. Articol publicat inițial în numărul 73 al revistei Familia Ortodoxă.