ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Chiar dacă  procesul de votare ar fi fost impecabil, alegerile au fost „trucate” din momentul în care rezultatele din noiembrie au fost anulate, iar candidatului principal Georgescu i s-a interzis să candideze.

O analiză de la jurnalistul Thomas Fazi pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
 
 
*

Farsa alegerilor prezidențiale din România s-a încheiat ieri, când primarul centrist pro-UE al Bucureștiului, Nicușor Dan, a obținut o victorie decisivă de 8 puncte în fața rivalului său de dreapta, George Simion. Vocile establishmentului din întreaga Europă - și nu numai - s-au grăbit să salute rezultatul drept o „victorie a democrației”. Orwellian, ca să nu spun mai mult, având în vedere cât de flagrant au fost subminate principiile democratice pe parcursul întregului proces electoral din România.

Victoria lui Dan vine în urma unei serii de evenimente care au subminat grav credibilitatea democratică a României. În noiembrie anul trecut, candidatul independent eurosceptic și critic la adresa NATO, Călin Georgescu, a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale. Cu toate acestea, înainte ca turul doi să aibă loc, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatul, invocând o presupusă, dar nedovedită interferență rusă.

Dosarul serviciilor de informații prezentat împotriva lui Georgescu - „declasificat” și publicat de președintele de atunci al României, Klaus Iohannis, cu două zile înainte de pronunțare - nu a furnizat nicio dovadă clară de interferență străină sau chiar de manipulare electorală. Acesta a indicat pur și simplu existența unei campanii media de susținere a lui Georgescu care a implicat aproximativ 25 000 de conturi TikTok coordonate printr-un canal Telegram, influenceri plătiți și mesaje coordonate. Cu alte cuvinte, instanța supremă din România a anulat un întreg scrutin electoral pe baza unor afirmații complet nefondate privind intervenția străină.

Și mai incredibil, o organizație de investigații din România a dezvăluit ulterior că campania TikTok folosită pentru a justifica anularea alegerilor a fost de fapt plătită de Partidul Național Liberal, aflat la putere - chiar partidul care a susținut anularea alegerilor și din care provine fostul președinte al țării, care a jucat un rol-cheie în întreaga afacere până la demisia sa de luna trecută.

O nouă dată a alegerilor a fost stabilită pentru luna mai, dar mulți s-au întrebat cum ar putea sistemul să împiedice repetarea rezultatelor din noiembrie - mai ales că întreaga mascaradă nu a făcut decât să consolideze sprijinul pentru Georgescu. Răspunsul a venit în martie, când comisia electorală l-a descalificat complet pe Georgescu. Deosebit de frapant este faptul că hotărârea comisiei electorale s-a bazat pe acuzațiile de „interferență străină” folosite de Curtea Constituțională pentru a anula primul tur al alegerilor prezidențiale, deși acestea fuseseră dezmințite. O instanță de apel inferioară a anulat temporar decizia, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut-o în cele din urmă.

Între timp, procurorii români au deschis proceduri penale împotriva lui Georgescu pentru acuzații variind de la „incitare la acțiuni împotriva ordinii constituționale” la crearea unei organizații cu „caracteristici fasciste, rasiste sau xenofobe” și antisemitism - chiar dacă campania lui Georgescu s-a concentrat în principal pe politica economică și orientarea geopolitică a României.

Pe scurt, atunci când campaniile de defăimare ale mass-mediei și ale partidelor politice consacrate nu au reușit să oprească popularitatea crescândă a lui Georgescu, statul român a mobilizat aproape toate instituțiile împotriva sa - instanțele, poliția și chiar serviciile secrete. Obiectivul a fost eliminarea lui Georgescu din ecuație prin orice mijloace necesare. Și au reușit.

Există numeroase motive să credem că mișcările României nu au fost pur interne. Având în vedere rolul strategic al țării în NATO și în războiul împotriva Rusiei, este foarte plauzibil ca aceste acțiuni să fi fost întreprinse sub presiunea - sau în coordonare cu - Washington și Bruxelles. Bazele aeriene ale României joacă un rol-cheie în logistica și instruirea NATO, precum și în războiul prin procură al Alianței în Ucraina; pozițiile ferme anti-NATO și anti-război ale lui Georgescu l-au făcut astfel intolerabil pentru establishmentul euro-atlantic.

Excluderea lui Georgescu a deschis calea pentru ascensiunea lui George Simion, liderul naționalist al Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR), care îl susținuse anterior pe Georgescu și se angajase să nu candideze împotriva acestuia. Acesta și-a lansat campania după ce Georgescu a fost exclus, prezentându-se ca un apărător al democrației și al suveranității naționale și sugerând chiar că l-ar numi pe Georgescu prim-ministru dacă i s-ar oferi ocazia.

În primul tur al noilor alegeri, pe 5 mai, Simion a câștigat cu o marjă mare - obținând de două ori mai multe voturi decât Nicușor Dan. Dar de ce i s-a permis lui Simion, spre deosebire de Georgescu, să candideze în primul rând? Am postulat că răspunsul se află în tipul de populism pe care îl reprezintă. Pe de o parte, Simion are poziții mult mai radicale decât Georgescu în chestiuni culturale și identitare; pe de altă parte, însă, este mult mai aliniat intereselor establishmentului în chestiuni cruciale precum NATO, integrarea europeană și războiul din Ucraina.

Am sugerat că Simion reprezintă un tip nou și tot mai comun de actor politic: falsul populist care combină naționalismul cultural strident cu loialitatea față de status quo-ul economic și geopolitic. Această dublă identitate face ca aceste personaje să fie ideale pentru a fi cooptate de establishment în încercarea acestuia de a răspunde la reacția populistă prin promovarea - sau cel puțin tolerarea (chiar dacă îi mustră public) - liderilor care canalizează sentimentele naționaliste, lăsând în același timp neatinse structurile de putere de bază.

În cele din urmă, însă, acest „plan B” s-a dovedit a fi inutil, deoarece candidatul preferat al establishmentului, Dan, a obținut victoria.

Simion a afirmat că guvernul moldovean a mobilizat diaspora de acolo împotriva sa și a susținut, de asemenea, că secțiile de votare ale altor diaspore mai prietenoase nu au avut suficiente buletine de vot. De asemenea, el a declarat că a găsit milioane de cetățeni decedați în registrele electorale. Timpul va spune - poate - dacă aceste acuzații au vreun merit. Dar, în cele din urmă, chiar dacă procesul de votare în sine ar fi fost impecabil, adevărul este că alegerile au fost „fraudate” din momentul în care rezultatele din noiembrie au fost anulate și Georgescu a fost împiedicat să candideze. Și asta fără a lua în considerare campania mediatică și online masivă desfășurată împotriva lui Georgescu - și apoi a lui Simion. Într-adevăr, fondatorul Telegram, Pavel Durov, a dezvăluit că a fost solicitat de șeful serviciilor secrete franceze să interzică conturile conservatorilor români.

Franța a jucat un rol-cheie în toată această afacere. În decembrie anul trecut, cu doar câteva ore înainte ca instanța constituțională să anuleze alegerile, Elena Lasconi, candidatul pro-european care îl înfrunta pe Georgescu, a postat pe pagina sa de Facebook o conversație cu Macron, în care președintele francez lansa mai multe amenințări ușor voalate cu privire la consecințele grave pe care o victorie a lui Georgescu le-ar avea pentru România. În plus, cu doar câteva zile înainte de decizia comisiei electorale împotriva lui Georgescu, ambasadorul francez i-a făcut o vizită președintelui Curții Constituționale a României, în care cei doi au reafirmat importanța de a rezista „pătrunderii populismului în deciziile sau hotărârile unei curți constituționale” - o referire aparentă la criticile aduse deciziei Curții de a anula rezultatele alegerilor.

Pe scurt, în măsura în care a existat un atac hibrid străin împotriva României, acesta nu a fost întreprins de Rusia - ci de establishmentul transatlantic, prin presiune străină, rapoarte de informații fabricate, „organizații ale societății civile” finanțate din străinătate și subversiune judiciară. Evenimentele din România reprezintă o etapă nouă și fatală pentru societățile occidentale care pretind că sunt liberale și democratice. Elitele nu se mai limitează la influențarea rezultatelor electorale prin manipularea mass-media, cenzură, lawfare, presiune economică și operațiuni de informații. Atunci când acestea nu reușesc să obțină rezultatul dorit, ele sunt din ce în ce mai dispuse să renunțe complet la structurile formale ale democrației, inclusiv la alegeri.

Strategia este simplă: continuați să repetați alegerile sau să vă amestecați în ele până când se obține rezultatul „corect” - de preferință, asigurându-vă că pe buletinul de vot apar doar candidații acceptați de establishment. Până acum, ar trebui să fie evident pentru toată lumea că procesul electoral occidental a fost redus la puțin mai mult decât un mecanism de legitimare a puterii oligarhice.

Prin urmare, ceea ce s-a întâmplat în România ar trebui văzut ca un semn de avertizare a ceea ce s-ar putea întâmpla în curând în alte părți. Cu toate acestea, este important să ne dăm seama că această derivă antidemocratică a fost de mult timp în devenire. Într-adevăr, se poate spune că statele liberal-democratice occidentale funcționează de ceva timp într-o stare de excepție permanentă. Ușurința cu care libertățile fundamentale și garanțiile constituționale au fost lăsate deoparte în timpul pandemiei a furnizat dovezi ample în acest sens. Elitele conducătoare sunt capabile să facă acest lucru deoarece nu există prea multă rezistență organizată a maselor pentru a le contesta.

Pentru o scurtă perioadă de treizeci de ani după cel de-al Doilea Război Mondial, masele au reușit să folosească instituțiile democratice pentru a smulge o parte din puterea economică și politică elitelor oligarhice înrădăcinate, însă condițiile materiale care au făcut acest lucru posibil - în primul rând puterea organizată a forței de muncă - nu mai există. În retrospectivă, scurta perioadă de (relativă) suveranitate populară a fost o abatere excepțională, limitată geografic de la norma istorică, susținută de condiții materiale și politice unice. Într-adevăr, țări precum România nici măcar nu au trecut prin această experiență, trecând direct de la regimul comunist la post-democrația neoliberală. Cei doi piloni ai alianței transatlantice - Uniunea Europeană și NATO - au avansat tendințele antidemocratice ale Europei, conducând subminarea proceselor democratice și suprimarea autodeterminării populare.

Ceea la ce asistăm nu este „degenerarea” democrației liberale occidentale, o abatere nefericită de la norma istorică, ci mai degrabă concluzia sa logică. Statele care au fost cândva, pentru scurt timp, receptive la cererile populare au revenit acum la funcția pe care instituțiile statului au avut-o în cea mai mare parte a istoriei capitalismului - păstrarea puterii elitelor cu orice preț.