Fabrizio, un transsexual din Italia, devenit „Valentina”, a bătut recordul pe 200m la proba feminină de atletism, deși în aceeași probă masculină s-ar fi clasat pe 14. Atletul își compară criticii cu Hitler

Transsexualul Fabrizio Petrillo, devenit „Valentina”, în vârstă de 50 de ani, a bătut recordul probei feminine de 200 de metri al categoriei de vârstă 50-54 de ani din cadrul Campionatului Național Masters de sală al Italiei, deși în cursa echivalentă masculină s-ar fi clasat doar al 14-lea, smulgând astfel al optulea titlu în concursurile femeilor dar și stârnind dezaprobarea criticilor.
Reacția sa a fost conform așteptărilor, total deplasată prin a pomeni de „Hitler”, în plus și victimizându-se public că i-a fost interzis accesul în vestiarul sexului frumos, alegându-se cu unul special alocat și apreciind că astfel ar fi fost supus segregării aidoma suferinzilor de ciumă, „appestati”. Dar nu până și un cunoscut moderator al popularului Match of the Day la BBC, Gary Lineker, a invocat la rândul său public tot luna aceasta Germania nazistă – vezi aici, și tot din cele mai greșite motive, azvârlind aceeași retorică nefirească a agendei prefabricate a corectitudinii politice!?
Cotropirea insidioasă a spiritului autentic al întrecerilor sportive de pe urma participărilor adepților schimbării de gen se manifestă încet și sigur, în special peste Oceanul Atlantic dar și pe bătrânul continent, tot mai numeroase fiind cazurile semnalate și ierarhiile alterate și denaturate chiar la vârful lor, iar capac la toate, „circul” aferent pe marginea acestor evidente controverse, ieșind în evidență virulența reacției protagoniștilor în speță care se simt absolut îndreptățiți să facă „noua lege”, „circ” având neplăcutul efect de a întina cu atât mai mult atmosfera lumii arenelor.
Căci Doamne ferește să ai „cutezanța” de a „arăta cu degetul” anomalia ivită, de a pune punctul pe i, de a a aduce în discuție în acest sens aspecte de bun simț, căci tot „iadul” se declanșează, invocate fiind lamentabile și repugnante argumente lipsite de sens, fond și fundament ale retoricii corectitudinii politice, însă cu o agresivitate având tocmai drept scop descurajarea eventualelor viitoare noi remarci altfel cât se poate de necesare și binevenite din direcția „majorității tăcute”, pe adresa devianților de tot felul din „noua normalitate”, mereu zeloși în sârguința agitării stindardului „discriminării”, cu vizibilitate în spațiul public și sonorul zgâriind timpanul.
Ceea ce s-a întâmplat și în Italia la mijlocul acestei luni, ecouri la ediția din acest an a „Naționalelor” atletice de sală ale categoriilor Masters, Fabrizio Petrillo, alias „Valentina”, adoptând placa victimizării, cum că ar fi fost discriminat, deși la originea controversei stă însăși participarea sa cu succes în probe feminine, dar doar să fi îndrăznit cineva să sesizeze absurdul situației nefirești, denaturate, că reacții dintre cele mai deplasate ar țâșni din direcția „discriminatului”.
Petrillo, la origini de sex masculin, a ajuns deja să cucerească al optulea titlu în probe feminine, stabilind cu ocazia competiției de la Ancona și un nou record al uneia dintre acestea, cea de 200 de metri, în condițiile în care, dacă ar fi înregistrat același timp la sosire în cursa masculină, s-ar fi clasat doar al 14-lea, ceea ce comportă discuții.
După cum relevă Amy Mek în consemnarea cu titlul „Nebunia Trans: atlet bărbat identificându-se drept femeie fură al optulea titlu în alergări, își compară detractorii cu Hitler„, publicată în www.rairfoundation.com cu suport video, înfățișând proba de concurs în speță, legătura fiind accesibilă aici, statisticianul Marco Alciator a fost prezent la întrecerile de la Ancona pentru a monitoriza prestațiile lui Petrillo și a furnizat un raport vizavi de ceea ce a constatat celor de la Feminist Post.
Mai precis, Alciator a constatat cu ocazia concursului din 12 martie că diferența din punct de vedere fizic a fost „imediat notabilă” și că atletele femei aliniate la start în respectiva probă n-au putut face față ritmului impus de Petrillo, care s-a impus în cele din urmă detașat. Alciator apreciază însă că performanța câștigătorului în întreceri feminine nu este una lăudabilă, din moment ce n-ar fi prins o clasare între primii zece dacă ar fi concurat în proba masculină echivalentă, ci doar pe poziția a 14-a: „Dacă n-ar fi fost situația incredibilă de a i se permite să concureze în cadrul categoriei feminine, s-ar fi clasat pe 14 în proba M50”.
Reacția secund clasatei Cristina Sanulli, care, dacă lui Petrillo nu i s-ar fi încuviințat alinierea la startul probei feminine, ar fi câștigat respectiva cursă prin stabilirea unui nou record legitim al acesteia, a fost cât se poate de firească: "Nu ne simțim pe același picior de egalitate deoarece structura sa fizică este masculină. Așa încât nu alergăm de pe același calapod. Deși calea aleasă de Valentina e respectabilă, atletic vorbind însă, nu, și din această cauză ne simțim foarte discriminate.”
Un spectator s-a făcut auzit din tribună la finele cursei prin a striga pe bună dreptate, "Brava, Cristina!”, salutând victoria morală a secund clasatei Sanulli, o femeie, remarcă stârnind aplauzele celorlalte atlete concurente, mai puțin cea a lui Petrillo. De fapt, după cum a semnalat statisticianul Alciator, recunoașterea din public a meritelor lui Sanulli, împărtășită și de celelalte concurente, doar l-a înfuriat pe Petrillo, care a ripostat în repetate rânduri prin a striga: "Cu dedicație tuturor celor care vor să mă rănească!”
În perspectiva ultimei curse, un grup de susținere al drepturilor femeii pe nume RadFem Italia a contactat oficiali guvernamentali pentru a se asigura că Petrillo nu va avea acces la vestiarul femeilor, drept răspuns fiindu-i alocat un vestiar special desemnat la Italian Master’s Championships, unul separat.
Urmarea? Pe 16 martie, Petrillo a deversat în stilul încetățenit gropii de gunoi doct denumită „rețea de socializare” cu „f în față” în titlul denumirii prin a asocia criticile prezenței sale în sportul feminin nazismului și prin a-i plasa pe detractorii săi "la același nivel cu Hitler”, ba mai mult, comparând sportul bazat pe categorii în funcție de sex unei interdicții din 1936 pe adresa atleților evrei.
În plus, contrariat că i s-a refuzat accesul în vestiarul femeilor la „Naționalele” Masters de sală, Petrillo a mai scris că „la Ancona m-ați făcut să am o ședere teribilă, nu-i drept… M-ați retrogradat într-un vestiar ‘dedicat’”, apreciind că situația ar fi similară segregării celor așa-ziși appestati, sau suferinzilor de ciumă.
VIDEO
�Italian trans-identifying male, Valentina Petrillo breaks record and wins 8th women’s title
— ICONS Women (@icons_women) March 17, 2023
�200m F50 women’s category win at the Italian Indoor Masters Championships March 12th https://t.co/VlMKoqBFXS pic.twitter.com/2gCabcxq72
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri
Persoane: Fabrizio Petrillo
Locații: Italia
Subiecte: propagandă homosexualistă Transsexual
Organizații: Guvernul Italiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)