Fals DOVEDIT în actele prin care s-au luat de acasă copiii Cameliei Smicală: Șefa autorității care se ocupă de cazul lor riscă închisoarea, dar poliția și procuratura o protejează
Camelia Smicală scrie pe Facebook că decizia de a i se lua copiii acum patru ani s-a luat pe baza unui FALS DOVEDIT făcut de șefa departamentului local de protecția copilului, care este pasibilă de închisoare. Aceasta nu a fost trasă la răspundere, nici nu și-a îndreptat greșeala, iar copiii au rămas în centre, scrie stiripentruviată.ro.
Este o schemă de crimă organizată: corupție prin care justiția și administrația se spală reciproc una pe cealaltă. Afacerea cu îngrijirea copiilor este un enorm decont făcut de statul finlandez către furniorii privați de servicii.
Iată ce a scris Camelia Smicală, adăugând că dovezile au fost trimise și la Ministerul Afacerilor Externe din România:
„Încă de la început Socialul a avut un comportament discriminator, m-au umilit, mi-au refuzat în scris translator, au acționat ilegal. În plus, șefa de la Social a fost găsită vinovată de fals și uz de fals, fiind prinsă cu minciuna inclusiv la tribunal. Cu toate acestea, poliția și procurorul nu o trimit în judecată și nu este condamnată conform legii (închisoare până la 2 ani) invocând faptul că aceasta și-ar fi cerut scuze pentru aceasta.
Nu numai că această individă nu a fost pedepsită dar nici măcar nu a fost obligată să modifice conform realității aberațiile și minciunile scrise în documente. Ca urmare, aceste minciuni (dovedite și recunoscute a fi minciuni) stau la baza deciziilor Socialului și în ziua de azi.
Toate documentele, inclusiv ancheta poliției și a procuraturii au fost trimise către ambasador și MAE.”
Duminică, pe Faebook, a fost distribuit un live de la Flash-mobul făcut de românii din Stuttgart, Germania, pentru copiii Cameliei Smicală, acțiune în semn de solidaritate cu cazul româncei care se luptă de 4 ani cu statul finlandez să-și recupereze copiii.
De asemenea, sâmbătă, la Biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Cachan, în regiunea Paris, a avut loc un concert de colinde dedicat familiei Smicală. Colindătorii au cântat în timp ce pe peretele adiacent erau proiectate imagini ale copiilor medicului Camelia Smicală și mesaje de solidaritate cu ei.





Pe același subiect

CNA oprește campania de dezinformare a populației privind vaccinurile după ce ActiveNews și alte sute de români au demonstrat că este ILEGALĂ. Într-o primă fază membrii CNA și-au arătat incompetența crasă la capitolul legalitate. Juriștii i-au trezit

Dr Virgil Păunescu, descoperitorul vaccinului românesc, despre vaccinurile anti-Covid: prin ARNm poate fi introdusă în organism orice informație de natură să-l modifice la nivel celular. Poate aduce beneficii dar și pericole, care merg până la extincție

MILIȚIA GÂNDIRII. Medicii Răzvan Constantinescu și Adrian Cacovean, reclamați la Colegiului Medicilor. Cei doi sunt acuzați de „fake news” în cazul vaccinurilor dar chiar acuzatorii sunt cei care răspândesc FAKE NEWS, cum e cazul ziarului Libertatea

Interzis de YouTube publicat de ActiveNews. PLANETA ÎNCHISĂ - PLANET LOCKDOWN - TRADUS ÎN ROMÂNĂ. Documentar Video

Sfântul Munte Athos transmite: DEMISTIFICÂND VACCINUL PENTRU COVID. „Este o abordare greșită să intervii asupra 100% din populație pentru o ipotetică protecție a 1% din ea” - Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI
Recomandările noastre
Persoane: Camelia Smicală
Locații: Finlanda
Subiecte: Cazul copiilor Camelia Smicală
Organizații: Protecția Copilului Finlanda
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)