Familia fostului deputat buzoian Nicolae-Sebastian-Valentin Radu (PSD), decedat în timpul pandemiei, a dat în judecată Spitalul Militar Central din București și cere daune în valoare de peste 1 milion de euro

Familia fostului deputat buzoian Nicolae-Sebastian-Valentin Radu (PSD), decedat în luna decembrie a anului 2020 în urma unor complicații apărute ulterior infectării cu COVID-19, a dat în judecată Spitalul Militar Central din București, potrivit ȘtiriPeSurse.
Povestea tristă a început la data de 14 noiembrie 2020, când pacientul Nicolae Sebestian a ajuns la Spitalul Militar din Capitală, fiind covid-pozitiv și simptomatic, însă din pricina agravări simptomelor și a contractării unei infecții intraspitalicești, acesta a fost transferat în Germania, unde a și decedat.
Potrivit sursei citate, aceștia cer daune în valoare de 1 milion de euro, dar și 40.000 de euro cheltuieli cu transferul fostului deputat la o unitate sanitară din Germania, acolo unde pacientul afla în stare critică, a fost transportat în urma unor complicații produse de o infecție nosocomială.
„După doi ani și patru luni de la deznodământul tragic, furia simțită la acel moment s-a transformat în dorința acută de dreptate. Această situație nefastă a prezenței infecțiilor nosocomiale se cunoaște și se mușamalizează, lăsând la voia întâmplării pe toți cei care suferă o intervenție chirurgicală în Spitalul Militar Central. Cred în dreptul la informare justă și sper ca acțiunea mea să genereze o diferență pozitivă spre binele tuturor, astfel încât nimeni să nu mai sufere de pe urma pierderii celor dragi. Cred în dreptate și în justiție”, a declarant, pentru News.ro, soția deputatului buzoian Diana Radu.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 în luna septembrie a anului 2022, iar ulterior, instanța a cerut explicații Spitalului Militar și totodată, o expertiză medico-legală și audierea unor medici, participanți la schema de tratament a domnului Nicolae Sebastian.
Următorul termen în procesul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1este în data de 2 mai 2023.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Nicolae-Sebastian-Valentin Radu
Locații: București
Subiecte: moarte subită Proces
Organizații: Spitalul Militar Central București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)