Fără ore de sport la clasa pregătitoare, clasa I și a II-a. Ce prevede proiectul Ministerului Educației
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, plănuiește să renunțe la orele de sport din clasele primare. Potrivit proiectului de ordin, în programa elevilor de la clasa pregătitoare, de la clasa I și a II-a, ora de sport va fi înlocuită cu o nouă materie pe care o va preda tot educatoarea.
Astfel, potrivit edupedu.ro, Ecaterina Andronescu vrea să dispară cele cinci ore de Educație fizică predate de profesori de Sport (toate cele două ore de la clasa pregătitoare, toate cele două ore de la clasa I și o oră de la clasa a II-a). Aceste ore ar urma, însă, să fie transferate la materia ”Joc și mișcare”, predată de învățătoare.
Astfel, vor dispărea jumătate dintre normele de sport pe care profesorii de Educație fizică le au în prezent în învățământul primar.
Aceste măsuri ar fi luate din dorința ministrului Educației de a face economie la buget, întrucât, în cazul în care orele vor fi predate de învățător, dar norma acestuia nu va depăși 18 ore, cadrul didactic nu va fi plătit în plus. Mai mult, profesorii de sport care vor rămâne fără orele de sport vor primi, evident, bani mai puțini, scrie sursa citată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Medicul Anca Cernea, propagandistă anti-Georgescu, a murit de turbo-cancer
Rogobete a scos Dosarele Vaccinurilor. Detalii explozive despre Contractul cu Pfizer
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
ADEVĂRUL ASCUNS! Unde au ajuns, cu adevărat, cele 400 de suflete de la Dumbrava?
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Senatorul Lavric dă de pământ cu patronul Institutului ”Elie Wiesel”: ”A fost un impostor ordinar care nu a trecut o secundă pe la Auschwitz”
Recomandările noastre
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Secțiuni: Știri
Persoane: Ecaterina Andronescu
Subiecte: Legea educației
Organizații: Ministerul Educației și Cercetării
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)