Femeie de 36 de ani din Galați, cunoscută cu alergii, a avut o reacție adversă puternică imediat după prima doză de vaccin experimental ModeRNA. Transportată la spital, ulterior a fost trimisă acasă

O femeie de 36 de ani, din Galați, a avut o reacție adversă puternică, vineri, după injectarea cu prima doză a serului Covid produs de ModeRNA, fiind preluată de ambulanță de la Centrul de Vaccinare, informează Prefectura Galați, citată de Știri pe Surse.
Femeia a suferit hipetensiune, pierderea cunoștinței, amețeală, vertij și dispnee la cinci minute după administrarea vaccinului experimental. Iar asta, deși pacienta era cunoscută cu alergii și primea tratament, semnalând acest lucru echipei de triaj din centrul de vaccinare, conform procedurii. În ciuda acestui fapt, personalul medical i-a dat undă verde pentru vaccinare.
„Medicul coordonator din centrul de vaccinare a acordat primul ajutor și a solicitat o ambulanță, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul”, anunță Prefectura Galați.
Ulterior, femeia a fost trimisă acasă, medicii considerând că internarea ei nu este necesară.
Vom vedea cum se va simți în următoarele ore și dacă va mai face sau nu a doua doză din „superbul” vaccin.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Locații: Galaţi
Subiecte: Covid-19 Pandemie coronavirus reacție adversă vaccin vaccin COVID-19 Vaccinuri periculoase
Organizații: Prefectura Galați
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)