”Finuțul intelectual” Teodor Paleologu, aflat la post, șterge pe jos trivial cu trei ierarhi ai Sfântului Sinod al BOR
„Finuțul intelectual” Toader Paleologu, despre care se spune că e mai mult fiul lui Marin Oltescu (*) decât al lui Alecu Paleologu, a fost la o emisiune Starea Nației, realizată de Dragoș Pătraru. Teodor Paleologu este bursier al Colegiului Noua Europă al ultimului președinte al Fundației Soros România, Andrei Pleșu, fost secretar PCR pe facultate și soțul unei informatoare a Direcției de Informații Externe (DIE) a Securității (DSS). Ce enormități a putut să spună fiul lui Marin Oltescu, între multe altele, ascultați mai sus. Se pare că este mai mult la post decât în post.
Cine a fost Marin Oltescu: „Am devenit procomunist în mod sincer, dar idiot”
„În discuție a precizat că despre convingerile sale ulterioare a discutat și cu colegii lui deținuți, chiar și cu alți deținuți decât colegi, continuând să le demonstreze acest adevăr obiectiv.
Dîndu-mi seama în procesul recrutării că deținutul Paleologu Alexandru depășește cadrul unei simple recrutări de agent și că va corespunde pentru a fi recrutat agent de influență – am solicitat să ne dea și în scris aceste impresii, cu care a fost de acord.
Actualizată afirmația sa cum că a exercitat influență pozitivă asupra altor deținuți, i-am sugerat ideia să facă și în viitor, dar pentru a face organizat, să se consulte și cu organele noastre, cu care candidatul a fost pe deplin de acord".
„Mai menționăm că, cu puțin înainte de eliberare, agentul a scris două articole (despre Emil Cioran și Fărcășanu Mihail – ambii fugiți) care după cum apreciază tov Col Todiriu prezintă interes dar n-au fost exploatate până în prezent".
Marin Oltescu: „Am ales să scriu un articol împotriva lui Mihai Fărcășanu, cu care fusesem prieten, și altul împotriva lui Cioran. Cele două articole le-am scris cu o plăcere enormă, cu senzația că-mi reiau meseria. Erau foarte violente și brutale. Puțin mai apoi mi s-a dat și drumul (din închisoare – n.n.).”
Nota Redacției: Conform surselor noastre cele două articole, ca și alte note informative, au dispărut din dosarul de la CNSAS al lui Alexandru Paleologu, alias Marin Oltescu, colaborator sârguincios al Securitîății timp de 21 de ani, în perioada în care în Colegiul CNSAS s-au aflat Andrei Pleșu, Mircea Dinescu și Horia Roman Patapievici.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Senzaționalul interviu al lui Tucker Carlson cu Viktor Bout, ”negustorul morții”. Dezvăluiri despre subteranele războiului din Ucraina, adevărul despre armamentul folosit, Zelensky și Epstein și decizia Rusiei de a folosi potențialul nuclear
Faci fântână în curte și ajungi la închisoare NU e FAKE NEWS. Pedeapsă pentru "susceptibilitate" - nu pentru daună dovedită! Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!
Ei acoperă cerul cu ingineriile climatice, ei îți dau apoi lumina. Satelit pentru a oferi lumina Soarelui pământenilor ca la Salamina
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Secțiuni: Biserica Cultură Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Locații: România
Organizații: Colegiul Noua Europă DIE GDS Rețeaua Soros Securitatea
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)