Firea a obținut fonduri pentru angajarea a sute de medici și asistenți în cabinetele medicale din școli

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat marți, la comandamentul pentru pregătirea noului an școlar, că au fost obținute fondurile necesare pentru asigurarea salariilor a 230 de medici și asistenți din cabinetele unităților de învățământ, informează Mediafax.
„Este primul an în care Capitala a obținut sprijin de la Guvern prin Ministerele de Finanțe și Sănătății. Le mulțumesc pe această cale miniștrilor pentru faptul că am obținut buget pentru cei 230 de medici și asistenți de la medicina școlară pentru unitățile de învățământ din Capitală. De un an de zile am bătut la porțile Guvernului, am discutat cu toți foștii miniștri și prim-miniștrii, de un an și câteva luni, de când sunt primar general, și nu am reușit rezolvarea acestei probleme decât acum”, a spus Firea, în cadrul comandamentului care a avut loc marți.
Edilul a specificat că, în multe școli există cabinete medicale, dar nu exista și personal specializat.
„Cu câteva zile în urmă, bugetul destinat angajării medicilor și asistenților pentru cabinetele de medicină școlară din țară a rezolvat o problemă foarte gravă. Începe din nou anul școlar, iar noi aveam, în unitățile de învățământ, cabinete școlare, dar fără medici și asistenți în totalitatea lor, ceea ce era un minus foarte mare”, a mai declarat primarul Gabriela Firea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Gabriela Firea
Locații: București
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)